Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Business cu certificate de vaccinare

Polițiștii au depistat locurile de unde făleștenii cumpărau certificate de vaccinare false, fără a-și administra serul anti-COVID.

Publicat

Este vorba despre patru centre medicale din raionul Fălești, angajații cărora riscă dosare penale. Oamenii legii au făcut rost de un certificat de vaccinare fictiv eliberat la Mărăndeni în lipsa persoane înscrisă în document, așa că în data de 02 noiembrie, ofițerii de investigație au descins în instituțiile vizate.

Acolo, forțele de ordine au ridicat 320 certificate de vaccinare COVID-19, 34 de copii ale buletinelor de identitate ce aparțin diferitor persoane, 12 registre de evidentă a persoanelor vaccinate, 625 de blanchete cu acord de vaccinare, 3 certificate de vaccinare false, înscrisuri de ciornă cu date de identitate, dar și informații în format electronic a persoanelor care s-au vaccinat. Mai mult, la unul dintre angajații tehnici, au fost depistate 5 confirmări de vaccinare, care urmau a fi transmise medicului din cadrul Centrului medical.

Actele ridicate au fost transmise spre expertize pentru a verifica dacă sunt veridice. Conform legii, persoanele implicate în asemenea infracțiuni se pedepsesc cu amendă în mărime de până la 32 500 sau cu închisoare de până la 2 ani.

echipa.md



Advertisement

Ediție TV

/VIDEO/ Tradiții cu risc de hipotermie. IGSU a explicat și demonstrat cum enoriașii se pot scălda de Bobotează în siguranță

Creștinii ortodocși de stil vechi se pregătesc să sărbătorească în data de 19 ianuarie Botezul Domnului, sau cum i se spune în popor, Boboteaza. Pe lângă slujbele divine petrecute în biserici, o tradiție aparte este scufundarea în lacuri de către enoriași.

Publicat

Pentru a preveni situațiile de risc reprezentanții IGSU au lansat o campanie în cadrul căreia au explicat regulile ce trebuiesc respectate cu strictețe de către cei care vor să se scalde în bazinele acvatice în această perioadă. Cel mai important este, spun specialiștii, este ca oamenii să se scalde doar în locuri amenajate și numai după ce s-au consultat cu un medic și sunt siguri că sănătatea le permite acest lucru.

Aceste reguli simple sunt menite pentru a evita hipotermia sau alte consecințe pentru sănătate.

Pentru sărbătoarea de Bobotează, la toate bazinele acvatice din țară unde sunt stații de salvare au fost amenajate spații speciale pentru scăldat, iar polițiștii, carabinierii și salvatorii vor veghea siguranța oamenilor, iar în preajma locașelor de cult aceștia vor asigura securitatea enoriașilor.


În acest context, autoritățile roagă repetat cetățenii să dea dovadă de prudență maximă să nu iasă pe gheața subțire, iar într-o situație de risc să ceară ajutor de la angajații MAI care vor fi prezenți la eveniment.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Dispărut de mai bine de o lună și jumătate: Un bărbat de 54 de ani din Ialoveni, dat în căutare

Un bărbat din Ialoveni a dispărut și este de negăsit.

Publicat

Polițiștii caută un bărbat în vârstă de 54 de ani, locuitor al orașului Ialoveni, care la 3 decembrie 2021, a plecat de la domiciliu într-o direcție necunoscută, iar până în prezent nu este cunoscut locul aflării acestuia.
Acesta are înălțimea aproximativ 175 cm, corpolența medie. În ziua dispariției era îmbrăcat în scurtă de culoarea albastru întunecat, pantaloni întunecați, încălțăminte din cauciuc.

Persoanele care cunosc careva informații despre locul aflării acestuia, sunt rugate să sune la numerele 112 sau  068244443.


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Biserică vandalizată, la Ungheni

Hoți fără scrupule, nu se tem să fure nici din lăcașurile sfinte. O biserică din orașul Ungheni a fost vandalizată.

Publicat

Mai multe persoane necunoscute au intrat în interior prin geam și au sustras mai multe bunuri, dar și bani. Totul s-a întâmplat în data de 18 ianuarie. În imaginile de la fața locului se vede cum vandalii au dat jos icoane, lumânări, diferite obiecte din biserică. Au răscolit prin altar și dulapuri, și au lăsat un adevărat dezastru în urma lor.

Imediat despre caz a fost informată poliția. Conform datelor oferite de către ofițerul de presă de la IP Ungheni, Cristina Vicol, oamenii legii au stabilit că niște necunoscuți au spart geamul din termopan și au pătruns în interiorul clădirii.

Totodată a fost constatat că suspecții au furat din biserică o cutie pentru donații în care erau aproximativ 200 de lei, dar și mai multe articole vestimentare donate lăcașului sfânt. Preliminar se bănuiește o persoană.


La momentul actual se întreprind măsuri de investigare pentru a afla locul aflării suspectului și a-l trage la răspundere. De asemenea, forțele de ordine urmează să stabilească dacă acesta a acționat de unul singur sau a avut și complici.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii