Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Doliu în lumea muzicii

Doliu de nedescris în lumea muzicii. Artistul Iurie Sadovnic a decedat în data de 07 iunie, la vârsta de 69 de ani. Cadavrul bărbatului a fost depistat în data de 07 iunie, în jurul orei 14.20, de către soția acestuia, în apartamentul lor din sectorul Botanica al capitalei.

Publicat

Femeia a chemat imediat poliția la fața locului. Acesta le-ar fi relatata oamenilor legii că plecase de acasă de dimineață, iar când s-a întors l-a găsit decedat într-o baltă de sânge, și cu arma de foc lângă el. La locul tragediei a venit și medical legist.

Potrivit oamenilor legii, arma din care a fost trasă împușcătura fatală era deținută legal de către artist. Preliminar este investigată versiunea unui suicid. Amintim că Iurie Sadovnic este unul dintre cei mai îndrăgiți interpreți începând cu anii ’70. Muzica lui a răsunat în Piața Marii Adunări Naționale, în toate localitățile şi în inimile oamenilor în perioada când Moldova obținuse independența. El a cântat în tranșee pentru ostaşii care luptau în războiul de la Nistru în 1992.

Iurie Sadovnic a fost distins cu titlurile de „Artist emerit”, „Artist al Poporului”, „„Meritul Civic”, „Ordinul Republicii” şi a fost laureat al Premiului Naţional.

echipa.md


Ediție TV

/VIDEO/ „Cherchez la femme”.Fostul iubit l-a înjunghiat pe actualul concubin al unei femei, din gelozie

Conflict amoros, soldat cu o victimă, la Dondușeni. Un bărbat a fost spitalizat cu o plagă de cuțit, în urma unui scanda iscat între el și fostul concubin a iubitei sale.

Publicat

Totul s-a petrecut în data de 13 iunie în localitatea Horodiște. Poliția a fost apelată la ora 21.40 de către mama femeii. Bătrâna a declarat că fostul iubit al fiicei sale, un bărbat de 50 de ani a venit la ei în gospodărie și l-a înjunghiat pe actualul concubin a acesteia, un bărbat de 54 de ani. Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit că suspectul a aflat de noua relație amoroasă a fostei sale iubite, unei femei de 45 de ani și a decis să vină în vizită.

În urma altercațiilor bănuitul i-a aplicat bărbatului de 54 de ani două lovituri cu un cuțit în regiunea braţului stîng, după care a fugit de la locul faptei. La scurt timp, suspectul a fost reținut. Victima a fost transportată la spital cu o plagă tăiată la mână.

La moment starea sănătății este stabilă şi se află în afara oricărui pericol. Bănuitul este cercetat penal în stare de libertate și va fi pedepsit în funcție de gravitatea leziunilor suferite de victimă.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ A venit după băutură cu un cuțit

Pofta de alcool l-ar putea duce la pușcărie pe un bărbat din capitală. Și asta pentru că ar fi amenințat cu moartea angajata a unui magazin alimentar din cartierul Telecentru.

Publicat

Cazul a avut loc în seara de 13 iunie pe strada Gheorghe Asachi. La fața locului a intervenit în clipe numărate echipajul serviciului de pază privată sub protecția căruia se afla obiectul comercial.

Ajunși pentru verificare, gardienii au aflat că un individ a intrat în magazin, a scos un cuțit din buzunar, iar apoi a amenințat vânzătoarea cu moartea pentru că aceasta a refuzat să-i vândă alcool.

De asemenea, victima a mai comunicat că bărbatul intra des în magazin și provoca situații de conflict, de obicei fiind în stare de ebrietate. Ulterior, angajații serviciului de pază au reținut bărbatul chiar în satele magzinului. După perchezițiile corporale, asupra individului a fost găsit un cuțit de buzunar.


Prin urmare, la locul faptei a fost chemată poliția. Agresorul a fost încătușat și transportat la sector pentru a fi documentat. Pentru infracțiunea comisă, bărbatul riscă pedeapsă penală.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ S-a îmbătat și a urcat la volan. Un șofer de 36 de ani a început săptămâna cu dosar penal

A bătut recordul șoferului de la Bălți, la alcoolemie. Un șofer de 36 de ani a fost prins criță la volan. Pe bancheta pasagerului se afla copilul șoferului de 12 ani.

Publicat

Totul a avut loc în data de 14 iunie, în jurul 11.30, pe centura de ocolire a orașului Orhei. Inspectorii de patrulare au fost anunțați de către un alt șofer care ar fi observat mașina în cauză deplasându-se haotic pe traseu.

Prin urmare, oamenii legii i-au ieșit în întâmpinare și l-au somat să oprească. Imediat cum a oprit, ofițerii de patrulare i-au cerut șoferului să iasă din vehicul și să predea cheile și să treacă etilotestul.

Rezultatele testului au arătat 1,26 mg/l, de alcool în aerul expirat, cu trei mg mai mult decât avea șoferul prins în weekend la Bălți.


Prin urmare, acesta a rămas fără permis de conducere și s-a ales cu un dosar penal. Cel mai grav este că în vehicul se afla copilul șoferului, care, în caz situație de risc putea suferi.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii