Rețele de socializare

Moldova

Încălcare matinală, la frontieră: Un moldovean a rămas fără mașină

Polițiștii de frontieră din punctul de trecere Leușeni au demarat cercetări pe numele unui conațional care a încercat să revină în țară cu un mijloc de transport a cărui număr de caroserie era modificat. Incidentul s-a petrecut în zorii zilei de 01 iunie curent.

Publicat

Tânărul de 28 de ani, originar din raionul Criuleni, s-a prezentat la controlul de frontieră pe sensul de intrare în Republica Moldova. Acesta se întorcea din Belgia la volanul unui automobil de model Audi A7, înmatriculat în străinătate.

În timpul verificărilor polițiștii de frontieră au observat unii indici necaracteristici referitor la numărul caroseriei, și anume gravarea neuniformă a simbolurilor, precum și prezența unor urme de vopsea.

La audieri, conaționalul a declarat că și-a procurat mașina în luna februarie curent și a fost asigurat că totul este în regulă. Cât privește cele depistate în punctul de trecere, nu recunoaște nimic.


Pe numele bărbatului a fost întocmit proces verbal de constatare. Automobilul a fost indisponibilizat până la finalul anchetei. Între timp se va efectua expertiza tehnică, iar în dependență de rezultatul acesteia se va face încadrarea juridică a faptei.

echipa.md


Moldova

/FOTO/ Contrabandă cu erbicide și țigări eșuată la granița dintre Ucraina și Moldova

Un militar ucrainean a fost reținut pentru luare de mită.

Publicat

Inspectorul serviciului de frontieră din Ucraina, a primit de la un conațional mită în valoare de 1.500 USD pentru facilitarea circulației ilegale a mărfurilor precum erbicide și produse din tutun de la frontiera ucraineană-moldovenească la secțiunea departamentul de servicii de frontieră Chelmenți al detașamentului de frontieră Cernăuți.

Activitățile au fost desfășurate de un grup interdepartamental comun ale structurilor de stat din Ucraina.

Investigațiile pe caz continuă.



Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Doi moldoveni au salvat de la înec un pachistanez, în Italia.Unul dintre salvatori este originar din orașul Bălți

Doi moldoveni au salvat de la înec un pachistanez, în Italia. Unul dintre salvatori s-a dovedit a fi originar din orașul Bălți.

Publicat

Cazul a avut loc în weekend-ul trecut în nordul țării. În ziua incidentului, la malul unui râu s-au adunat pentru odihnă mai mulți moldoveni, împreună cu cetățeni din Ucarina, scrie esp.md cu referire la sursă.

La un moment dat, moldovenii au observat o persoană care se îneca în apă și au sărit imediat în ajutor. În scurt timp, pachistanezul a fost retras la mal și a primit primul ajutor medical.

La fața locului a intervenit poliția împreună cu medicii de pe ambulanță. Prin urmare s-a aflat că, cetățeanul din Pachistan s-a simțit rău, și-a pierdut cunoștința și a căzut în apă, la o adâncime de doi metri.  Conform declarațiilor martorilor oculari, victima se afla sub apă timp de cinci minute. Bărbatul a fost salvat de la moarte ca prin minune.


Ulterior, medicii au preluat pachistanezul la spital cu elicopterul. Actualmente, bărbatul este în afara oricărui pericol.

 


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Accident cumplit soldat cu două victime, la Grigoriopol. O pasageră de 16 ani și-a pierdut memoria

Graba și imprudența la volan, îndeosebi în timpul ploilor duce la accidente grave. Două persoane, dintre care și o minoră de 16 ani au ajuns la spital, după ce au intrat cu mașina într-un stâlp.

Publicat

Coliziunea s-a produs pe 15 iunie în jurul orei 19.30, pe o stradă din localitatea Tașlâc al raionului Grigoriopol. Milițienii au fost alertați precum că a avut loc un accident și că sunt persoane traumate.

La locul faptei s-a stabilit că în salonul mașinii se afla un tânăr de 33 de ani împreună cu o pasageră de 16 ani. Aceștia se deplasau în orașul Dubăsari. La ridicare în rampă conducătorul auto ar fi pierdut controlul asupra mașinii din cauza carosabilului ud. În consecințe, vehiculul a derapat de pe șosea și s-a tamponat într-un stâlp de beton. Impactul a fost atât de violent, încât pilonul a fost rupt în două.

Bărbatul de 33 de ani a suferit traumatism la cutia toracică și comoție cerebrală. Adolescenta a fost diagnosticată cu pierdere de memorie.


Ambele victime au fost transportate la spital. Milițienii continuă investigațiile.


echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii