Rețele de socializare

Moldova

Un polițist din Anenii Noi, reținut pentru mită: Ar fi cerut 11.000 de lei pentru ca o femeie aflată în căutare să poată intra în țară fără probleme

Un ofițer din cadrul Inspectoratului de Poliție Anenii-Noi a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolatorul CNA, după ce a fost recunoscut ca bănuit într-un dosar de trafic de influență. Polițistul a fost denunțat de un bărbat de la care ar fi cerut 11 000 de lei pentru a-l ajuta să soluționeze un dosar de căutare.

Publicat

În fapt, polițistul ar fi susținut că are influență asupra unor responsabili ai Ministerului Afacerilor Interne pe care i-ar putea determina să permită soției declarantului, anunțată în căutare, să intre nestingherit în țară. Din spusele denunțătorului, inspectorul i-ar fi sugerat că, atunci când soția sa va ajunge la frontiera cu Republica Moldova, să-l sune pentru a aranja intrarea acesteia fără a fi reținută.

Operațiunea de reținere a avut loc în după-amiază zilei de 13 ianuarie pe teritoriul unei stații de alimentare din Anenii-Noi. La somația ofițerilor CNA, polițistul a predat benevol întreaga suma primită, în valoare de 11 000 de lei.

Pe numele omului legii a fost pornită o urmărire penală în temeiul art.326 cod penal – traficul de influență. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la 7 ani de închisoare.


Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală. În 2020, 43 de angajați ai MAI au fost cercetați penal de CNA și procurori, fiind bănuiți de comiterea unor fapte de corupție.


Moldova

S-a intoxicat cu monoxid de carbon: O minoră de 17 ani a fost transportată la spital, după ce fumul de la sobă s-a acumulat în casă.

O minoră de 17 ani a ajuns la spital cu intoxicație cu monoxid de carbon, după ce fumul de la sobă s-a acumulat în locuință. Incidentul s-a produs în dimineața zilei de 4 ianuarie, într-o gospodărie din satul Tocuz, raionul Căușeni.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, fata a prezentat semne de intoxicație cu monoxid de carbon și a fost transportată de urgență la spitalul raional pentru investigații medicale. Medicii spun că, în prezent, starea acesteia este stabilă.

În urma cercetărilor efectuate la fața locului, specialiștii IGSU au stabilit că incidentul s-ar fi produs din cauza nerespectării regulilor antiincendiare la exploatarea sobei și a canalelor de evacuare a fumului. Mai exact, tatăl minorei ar fi închis cahla sobei, fapt care a împiedicat evacuarea normală a fumului și a dus la acumularea monoxidului de carbon în interiorul locuinței.

Alte circumstanțe ale cazului urmează să fie stabilite de organele de resort.


În acest context, salvatorii și pompierii reamintesc cetățenilor importanța verificării periodice a sobelor de încălzit și a canalelor de evacuare a fumului. Totodată, aceștia avertizează că este strict interzisă blocarea sau închiderea sistemelor de evacuare a fumului, inclusiv a cahlei sobei, atunci când focul este aprins.

De asemenea, în încăperile încălzite cu sobe sau alte surse pe bază de combustibil solid se recomandă aerisirea regulată a încăperilor și instalarea detectoarelor de fum și monoxid de carbon, pentru avertizare timpurie.


Citește mai departe

Moldova

Incendiu la o biserică din Drochia: Focul a cuprins o anexă a lăcașului, unde era amenajată cazangeria.

Un incendiu a izbucnit în dimineața de 4 ianuarie la o biserică din raionul Drochia. Focul a cuprins o anexă a lăcașului de cult, însă intervenția rapidă a pompierilor a salvat biserica de la distrugere.

Publicat

Alarma a fost dată la ora 06:40, când pompierii din nordul țării au fost solicitați să intervină la biserica „Sfânta Treime” din localitatea Sofia. La fața locului au ajuns patru echipaje de salvatori și pompieri, care au stabilit că incendiul a izbucnit într-o încăpere tehnică, unde era amenajată cazangeria, pe o suprafață de aproximativ 12 metri pătrați.

Flăcările au afectat mai multe bunuri materiale din interiorul anexei, însă datorită intervenției operative, focul a fost localizat și nu s-a extins spre biserica propriu-zisă. Incendiul a fost lichidat complet după aproape o oră, iar victime nu au fost raportate.

Potrivit specialiștilor IGSU, cauza probabilă a incendiului este nerespectarea regulilor antiincendiare la exploatarea cazanului care funcționa pe combustibil solid.


În ajunul Crăciunului pe stil vechi, pompierii fac apel către responsabilii lăcașelor de cult să respecte cu strictețe normele de securitate. Aceștia recomandă verificarea instalațiilor de încălzire, evitarea utilizării echipamentelor defecte, menținerea liberă a căilor de evacuare și verificarea surselor electrice după încheierea slujbelor.

Totodată, enoriașii sunt îndemnați să evite aglomerațiile și să păstreze o distanță sigură față de lumânări și candele, pentru a preveni producerea incendiilor. În situații de risc, cetățenii sunt rugați să apeleze de urgență Serviciul 112.

Potrivit datelor IGSU, în zilele de weekend pompierii și salvatorii au intervenit în circa 60 de situații de risc la nivel național.




Citește mai departe

Moldova

Incident șocant la Ceadîr-Lunga: Un bărbat ar fi tras cu arma în mașina în care se afla soția sa, cu care este în proces de divorț.

Groază pe un drum din sudul țării: un bărbat a fost reținut după ce ar fi tras cu arma în mașina în care se afla soția sa, cu care este în proces de divorț.

Publicat

Incidentul șocant a avut loc în seara zilei de 4 ianuarie, în orașul Ceadîr-Lunga. Potrivit poliției, femeia se afla împreună cu copilul și concubinul său într-o mașină pe drumul local Tomai-Ceadîr-Lunga când aceasta a fost ținta unei împușcături. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.

Principala persoană vizată de anchetă este soțul femeii, cu care aceasta se află în proces de divorț.

Arma suspectului a fost ridicată, iar bărbatul a fost reținut și este audiat de polițiști pentru clarificarea tuturor circumstanțelor acestui incident grav.


Citește mai departe

topul săptămânii