Rețele de socializare

Moldova

Poliția: Patru șoferi de autocamioane, implicați în contrabandă cu droguri de peste 1.000.000 de lei

Urmare a măsurilor speciale de investigaţie efectuate de ofiţerii Direcţiei investigaţii „Centru” a INI în comun cu ofiţerii din cadrul Direcţiei generale urmărire penală a IGP şi procurorii PCCOCS, a fost relevată şi documentată activitatea unui grup infracțional, format din patru persoane cu vârste cuprinse între 30 și 55 de ani, locuitori ai orașelor Chișinău și Ialoveni, care activând ca şoferi de ”TIR”-uri introduceau în Republica Moldova, droguri în cantităţi deosebit de mari.

Publicat

În cadrul procesului de documentare, fiind infiltrat investigator sub acoperire, au fost efectuate achiziții de control, în cadrul cărora s-a constatat că, membrii grupului, aduceau drogurile din țările europene și ulterior le comercializau pe teritoriul țării.

După câteva luni de investigații, au fost efectuate percheziţii la domiciliile şi mijloacele de transport ale bărbaţilor, în rezultatul cărora au fost depistate şi ridicate: droguri sub formă de pastile ”Ecstasy” în număr de aproximativ 3000 de pastile și mijloace bănești în sumă de 22 000 lei și 1300 euro, care se presupune că ar fi provenit din activitatea criminală, dar și cântare electronice și alte utilaje destinate comercializării și distribuirii drogurilor.

Drogurile confiscate puteau fi vândute pe piața neagră la preț de aproximativ un milion de lei.


Pe parcursul lunii decembrie, doi figuranți au fost reținuți, la acest moment aceștia având calitatea de învinuiți în cadrul unei cauze penale pornite în baza elementelor infracţiunii prevăzute de art. 217/1 Cod Penal, ”Circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor, sau analogilor acestora în scop de înstrăinare”.

Organizatorul schemei infracționale, este cercetat în stare de arest, un alt figurant – sub control judiciar și două persoane sunt cercetate în stare de libertate, în calitate de bănuiți.

Astăzi, la Curtea de Apel Chișinău va avea loc ședința de judecată în cadrul căreia urmează a fi examinat recursul avocatului privind înlocuirea măsurii de arest.


Moldova

Tânăr înjunghiat, la Dondușeni. De la meci verbal la cuțit în piept

Un tânăr a ajuns la spital, după ce a fost înjunghiat de un consătean la care se afla în ospeție. Incidentul a avut loc ieri-seara în localitatea Cernoleuca din raionul Dondușeni.

Publicat

Potrivit datelor preliminare, victima s-a dovedit a fi un tânăr de 31 de ani. Dânsul se afla în ospeție la un consătean în vârstă de 30 de ani, când între ei s-a iscat un conflict verbal, iar gazda a luat un cuțit cu care și-a lovit oaspetele în piept, scrie deschide.md

În urma incidentului, tânărul înjunghiat a fost transportat la Spitalul din Edineț, unde a fost internat în secția chirurgie cu plagă penentrată de cuţit în regiunea cutiei toracice.

Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs incidentul, iar tânărul de 30 de ani riscă să fie cercetat penal pentru tentativă de omor.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Doi indivizi, filmați cum fură o remorcă din fața unui magazin

Au pus ochiul pe o remorcă pentru motocultor, dar n-aveau bani s-o cumpere, așa că au furat-o. Doi prieteni de 29 și 32 de ani, au fost reținuți de poliție, bănuiți de furt.

Publicat

Totul s-a întâmplat în data de 18 ianuarie, în fața unui magazin de pe stada Mitropolitul Dosoftei, iar momentul furtului a fost surprins de camerele de supraveghere. În imagini se observă cum cei doi se apropie de remorcă, o iau și se îndepărtează încet de magazin, târând bunul ca pe o sanie.

Când și-au dat seama că hoții au furat remorca, administratorii magazinului s-au adresat la poliție. Ei ar fi declarat că le-a fost cauzat un prejudiciu de 5.000 de lei. După mai multe investigații, bănuiții au fost reținuți, iar la audieri și-ar fi recunoscut vina. De asemenea, polițiștii au depistat bunul furat și urmează să-l întoarcă proprietarilor.

În prezent, cei doi suspecți, ambii cu antecedente penale, sunt cercetați în libertate, iar pentru fapta comisă riscă până la 4 ani de pușcărie.


echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Un camion s-a tamponat în parapetul drumului, la Florești, după ce o roată s-a defectat din mers

Clipe de panică pentru un șofer de camion de 56 de ani. Acesta s-a izbit cu vehiculul său de mare tonaj în parapetul drumului, iar totul s-a întâmplat după ce o roată s-ar fi defectat din mers.

Publicat

foto: publika.md

Cazul a avut loc în după-amiaza de 21 ianuarie, pe traseu, în apropierea satului Ciripcău din raionul Florești, chiar în fața unei stații PECO. În imaginile de la fața locului se observă că autocamionul a ieșit pe contrasens, iar cabina acestuia s-a întors la 90 de grade. Potrivit ofițerului de presă de la IP Florești, Ina Moscaliuc, în urma incidentului, șoferul s-a ales doar cu sperietură pe cinste, fără a suferi careva leziuni.

Alte circumstanțe urmează a fi stabilite.

echipa.md


 


Citește mai departe

topul săptămânii