Rețele de socializare

Moldova

Țigări și canabis, ridicate la frontiera moldo-română

Motiv de cercetare a doi cetățeni moldoveni a constituit cultivarea și îngrijirea cânepei în zona de frontieră, dar și tentativa de trecere a frontierei cu țigări de contrabandă.

Publicat

Incidentele au fost înregistrate în acest weekend de polițiștii de frontieră din Direcția regională VEST și PTF Leușeni.

În primul caz, în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Valea Mare, mai exact pe direcția localităților Costuleni-Moreni echipa mobilă a DR Vest a surprins un moldovean în timp ce îngrijea plante de specie canabis. Bărbatul reținut este originar din orașul Ungheni și în vârstă de 52 de ani. Asupra sa, dar și în mijlocul de transport, lăsat nu departe de locul flagrantului, au fost depistate instrumente de grădinărit cu ajutorul cărora desfășura activități de prelucrare a culturii.
Interogat, moldoveanul a comunicat că le-a cultivat în scop personal. Plantele au fost smulse și transmise spre expertiză. Bărbatul riscă conform art. 217 al.(1) al CP o amendă în mărime de la 200 la 400 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de pînă la 100 de ore.

O altă ilegalitate a fost înregistrată în prima parte a zilei de ieri, 6 mai a. c., în punctul de trecere Leușeni, unde un cetățean moldovean a încercat să treacă frontiera cu 20 mii de țigarete. La ieșirea din țară s-a prezentat un tânăr moldovean de 34 de ani la volanul unui autoturism de model BMW X5 înmatriculat în România. În baza unei informații operative, polițiștii de frontieră au solicitat lucrătorilor vamali de a realiza în comun verificări suplimentare asupra mijlocului de transport.
În rezultat, într-un loc special amenajat al podelei mașinii s-au depistat o mie de pachete de țigări, Malboro și Malboro Gold, toate cu timbru de acciz al R. Moldova.
Conform procedurilor legale, țigările au fost ridicate în vederea confiscării și mijlocul de transport reținut până la elucidarea circumstanțelor. Cazul este în continuare cercetat de organul vamal.


BORDER.GOV.MD


Moldova

Doi inspectori vamali, cercetați de CNA pentru mită: Ar fi pretins sistematic între 100 și 500 de euro pentru vămuirea mărfurilor

Doi inspectori vamali din cadrul Postului Cahul-Oancea al Biroului Vamal Sud au fost denunțați la CNA pentru pretinderea mijloacelor financiare ilicite în procesul de vămuire a mărfurilor de import și export.

Publicat

Potrivit materialelor cauzei, inspectorii ar fi pretins și primit sistematic de la transportatorii de pasageri și colete mijloace bănești între 100-500 de euro, suma variind în funcție de valoarea mărfurilor transportate. În cadrul acțiunilor de urmărire penala și a măsurilor speciale de investigații în cauza penală au fost documentate mai multe cazuri de pretindere, primire și transmitere, sub controlul CNA, a mijloacelor bănești, precum și a altor bunuri materiale.

Astăzi, ofițerii CNA au descins cu percheziții la Postul vamal Cahul-Oancea, la domiciliile și automobilele bănuiților, de unde au ridicat mai multe probe. Cercetările continuă sub conducerea procesuală a procurorilor din cadrul Procuraturii mun. Cahul.

Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile a instanţei de judecată.


 


Citește mai departe

Moldova

Un troleibuz de pe linia nr 8 s-a tamponat cu un automobil, în centrul capitalei: În vehiculul de rută erau circa 20 de pasageri

Un grav accident s-a produs în capitală. Un troleibuz de pe linia nr 8 s-a tamponat cu un automobil. Totul a avut loc în jurul orei 14.00, la intersecția străzii București și Maria Cebotari.

Publicat

Potrivit reprezentantei RTEC, Felicia Rusu, accidentul rutier a avut loc astăzi, în jurul orei 14:40. Troleibuzul circula pe ruta nr. 8 și în salonul troleibuzului erau circa 20 călători.

Nimeni dintre pasagerii troleibuzului nu a suferit.

Deocamdată nu se cunoaște nimic despre starea șoferului mașinii implicate în coliziune, dar în imagini poate fi observat și un echipaj medical cu ambulanța.


Știrea se actualizează…


Citește mai departe

Moldova

O mașină s-a tamponat cu o autospecială, în sectorul Buiucani: O persoană a fost dusă la spital

Accident violent în sectorul Buiucani al capitalei. O mașină s-a tamponat cu o autospecială.

Publicat

Totul a avut loc pe strada 27 Martie, în jurul orei 13.09.

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Svetlana Scripnic, la fața locului au fost direcționați de urgență polițiștii, medicii cu ambulanța, dar și un echipaj de descarcerare.

În prezent se cunoaște că pasagerul din automobil a fost preluat de medici și transportat la spital.


Știrea se actualizează…


Citește mai departe

topul săptămânii