O PERSOANĂ A DECEDAT, INTOXICATĂ CU MONOXID DE CARBON, IAR ALTA A AJUNS LA SPITAL CU O MULȚIME DE ARSURI, ÎN URMA UNUI INCENDIU. DE VINĂ...
Primul caz în care a decedat un bărbat de 98 de ani a avut loc în orașul Taraclia.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI continuă să activeze într-un regim sporit după precipitațiile sub formă de ninsoare înregistrate pe teritoriul țării.
Un bărbat a decedat, după ce automobilul cu care se deplasa, a derapat de pe traseu și s-a răsturnat. Tragedia a avut loc în această după-amiază,...
CINCI PERSOANE DIN SUDUL ȚĂRII SUNT SUSPECTATE CĂ FAC PARTE DINTR-O GRUPARE CRIMINALĂ DE COMERCIALIZARE A DROGURILOR
Ofițerii Direcției Combaterea Crimei Organizate a Inspectoratului Național de Investigații și procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, oficiul Sud, au destructurat un grup...
Ieri, 20 decembrie, în jurul orei 19:40 minute, Serviciul 901 a fost informat despre un caz, produs în orașul Taraclia, pe strada Gogoli numărul 108, într-o...