Ministerului Justiției a înaintat pe 22 august Judecătoriei Buiucani un demers de recunoaștere și punere în executare pe teritoriul Republicii Moldova a sentinței din 2014, emisă...
Sergiu Buruiană a fost reținut pe 20 august pentru 72 de ore. Procurorii spun că vor cere mandat de arest pe numele acestuia.
Cele șase persoane care au înjurat și agresat doi tineri în vârstă de 19 ani, pentru că aveau părul lung au fost identificate și sunt cercetate,...
În cadrul anchetei s-a constatat că victima dispăruse cu o săptămână înainte de a fi descoperit cadavrul.
Aceștia s-au dovedit a fi doi tineri, ambii de 19 ani, originari din Călărași.
Doi tineri în vârstă de 19 ani au fost înjurați și agresați verbal și fizic pentru că aveau părul lung. Incidentul a avut loc la începutul...
200 și 500 de euro, atât i-a costat perfectarea a două cărți de identitate românești cu indici de falsificare, pe doi cetățeni ai Republicii Moldova. Intenția...
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale în comun cu ofițerii Inspectoratul Național de Investigații al IGP, Direcției generale urmărire penală cu suportul Inspectoratelor de...
Conform rezultatelor activității în trimestrul doi al anului, inspectorii din cadrul DRSA Călărași, au întreprins controale în diferite domenii de activitate: comerț și alimentație publică, supravegherea...
Un bărbat de 62 de ani, domiciliat în mun. Chișinău a fost reținut pentru 72 de ore, fiind suspectat de trafic de copii în scop de...