Suspectat că „vindea” posibilitatea de a obține permise de conducere absolvenților școlilor auto din sudul țării. Este isprava unui bărbat din Cantemir, reținut de ofițerii anticorupție.
Un conațional riscă a fi cercetat penal pentru deținerea și folosirea actelor false. Polițiștii de frontieră au depistat un permis de conducere polonez cu semne de...
Un șofer de rută și-a luat angajamentul să transmită permisul de conducere unui conațional, stabilit în Germania, iar acum riscă cercetare penală pe faptul deținerii actelor...
În perioada 19 – 26 aprilie 2021, în cadrul exercitării atribuțiilor de serviciu, inspectorii Agenției au continuat acțiunile de prevenire și combatere a transportului ilicit de...
Deși este perioada de prohibiție unii locuitori din zonele de frontieră și-au încercat norocul la pescuit.
De câteva zile, amatorii de circulație pe două roți sunt tot mai prezenți în trafic.
În dimineața de 25 aprilie, în jurul orei 07:20, politia a fost înștiințare telefonică precum că în satul Cîşla, din raionul Cantemir, un automobil de model...
Un bărbat a murit, după ce ar fi fost accident de un automobil. Tragedia s-a produs noaptea trecută în localitatea Cîșla, din raionul Cantemir.
Coliziune puternică în satul Crihana Veche din raionul Cahul. Două mașini au fost făcute zob după ce s-au lovit violent.
Un tânăr moldovean este cercetat pentru curierat de acte falsificate, iar alt conațional documentat repetat pentru conducerea mijlocului de transport fără permis. Incidentele au fost înregistrate...