Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ 41 de agenți economici amendați pentru nerespectarea măsurilor de prevenire și combatere a virusului Covid-19

În rezultatul unei ample analize a activității persoanelor ce prestează servicii din domeniul alimentației publice și anume, cluburi de noapte, ringuri de dans, zone de agrement, vizate în prevederile hotărârilor Comisiei Naționale Excepționale de Sănătate Publică, s-a stabilit faptul că, aceștia plasează anunțuri de publicitate și invitații la diverse manifestații cultural-distractive, prin intermediul rețelelor de socializare, deși aceasta contravine prevederilor legale.

Publicat

Astfel, în perioada 7-10 octombrie curent, ofițerii Direcției investigații complexe a Inspectoratului Național de Investigații, au efectuat un șir de acțiuni în vederea verificării respectării măsurilor de sănătate publică.

Ca rezultat, au fost inspectați 64 de agenți economici din categoria celor menționați mai sus, fiind depistate încălcări la 41 dintre aceștia.

În privința agenților economici au fost inițiate proceduri contravenționale și urmează anexarea probelor cu ulterioara tragere la răspundere a persoanelor vinovate, conform art. 76 (prim) din Codul contravențional.


Ținând cont de faptul că numărul persoanelor infectate cu virusul Covid-19 este în creștere, polițiștii vor continua acțiunile de control în mai multe instituții, pentru a verifica respectarea măsurilor de prevenire și combatere a infecției Covid-19.

Avem scopul de a vă proteja pe voi și pe cei dragi, pentru a putea reveni cât mai curând la o viață fără restricții.


Advertisement

Moldova

Goană cu alcool la Călărași. Un tânăr beat a fugit de poliție până la Cornova

„A pornit la drum cu curajul din pahar.” Un tânăr de 24 de ani a pus în pericol traficul, după ce a urcat beat la volanul unui Peugeot și a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor din Călărași.

Publicat

Urmărirea a început în apropierea satului Rădeni și s-a încheiat la Cornova, unde mașina a fost blocată.

Testarea alcoolscopică a indicat 1,12 mg/l alcool în aerul expirat, o concentrație extrem de periculoasă.


Automobilul a fost ridicat la parcarea specială, iar șoferul a fost reținut pentru 72 de ore.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Accident mortal la Florești. O femeie a murit pe loc, iar soțul ei s-a stins pe patul de spital

Un grav accident rutier s-a produs astăzi, în jurul orei 10:20, în apropierea satului Ghindești, raionul Florești.

Publicat

Un automobil de marca Citroën, condus de un bărbat de 53 de ani, a derapat de pe carosabil din cauza vitezei excesive, s-a izbit violent de un copac și s-a inversat.

În mașină se afla și soția șoferului, tot în vârstă de 53 de ani, care a decedat pe loc în urma impactului. Conducătorul auto a fost transportat în stare gravă la spital pentru îngrijiri medicale.

Din nefericire, în urma traumelor primite, și șoferul a decedat la spital.


Poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii tragediei.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Șpagă de 20.000 de lei pentru acte false. Jurist reținut în Chișinău după ce a încercat să mituiască un polițist

Ofițerii SPIA, în colaborare cu IP Botanica, sub conducerea procurorilor din cadrul PCCOCS, anunță reținerea pentru 72 de ore a juristului unei companii de transport a produselor alimentare, după ce i-ar fi oferit 20.000 lei mită unui polițist din IP Botanica din Chișinău.

Publicat

Polițistul a denunțat acțiunile juristului, iar oamenii legii au pornit investigarea penală a acestuia. Potrivit autorităților de drept, juristul ar fi oferit mită pentru ca polițistul să treacă cu vederea faptul că acea companie deținea acte fitosanitare false, punând astfel în pericol siguranța și legalitatea transportării acelor produse alimentare către instituții publice și magazine.

Juristul cu vârsta de 41 de ani, a fost reținut imediat ce a oferit mita, după ce cu o zi înainte, acesta i-ar fi promis suma de bani, în apropierea inspectoratului. Ulterior, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale i-a prezentat juristului învinuirea pentru corupere activă.


Investigațiile penale continuă, iar persoana beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.


Citește mai departe

topul săptămânii