Rețele de socializare

Moldova

Un incident absurd i-a adus moartea

Durere fără margini pentru o familie din satul Semeni. O joacă absurdă i-a adus moartea unui băiat de numai 13 ani.

Publicat

Incidentul a șocat un sat întreg, mai ales că la prima vedere s-ar fi părut că, copilul s-ar fi sinucis. Adevărul însă ar fi altul. Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului de Poliție Ungheni, Lilia Covaliov, copilul ar fi fost găsit de familie în curtea casei strangulat de un par metalic și o funie, de care ziua ar fi fost agățați câțiva iepuri, care au fost sacrificați.

În urma cercetărilor s-a descoperit că, copilul nu ar fi avut motive să se sinucidă, întrucât acesta nu era implicat în niciun conflict. În acest caz, ofițerul de presă a declarat că a fost deschis un dosar penal pentru a cerceta circumstanțele în care s-ar fi produs incidentul.
În același timp cei apropiați spun că tragedia s-a întâmplat după ce băiatul ar fi dorit să facă o demonstrație, iar jocul absurd s-ar fi sfârșit cu o mare tragedie. Conform spuselor celor apropiați, odată ce s-ar fi prins de ață, copilul ar fi alunecat, pământul fiind ud și în pantă. Aceste spuse au fost confirmate în urma expertizei medico-legale din care reiese că băiatul ar fi suferit un șoc, în momentul când s-ar fi alunecat, iar în urma acestuia și-ar fi pierdut cunoștința și nu s-ar mai fi putut elibera de funie.
Moartea băiatului a fost un șoc pentru toți. Preoteasa Vera Gavriliță a avut doar cuvinte de laudă pentru acest copil, care frecventa des biserica, fiind chiar și mâna dreaptă a preotului: „Era un copil ascultător, deștept și credincios. Un adevărat ajutor în familie, se ocupa mereu de treburile casei și era un spijin pentru mama sa. Sunt o familie cumsecade, iar copilul nu ar fi avut vreun motiv să facă acest gest intenționat. Nu am observat niciodată la el un comportament ciudat”.
Întrucât cercetările demonstrează că tragedia a fost un accident, familia a cerut aprobarea Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, pentru a-și înmormânta copilul creștinește. Cazul înfiorător a intrat și în atenția episcopului Petru. La hramul Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din Ungheni acesta a adus la cunoștința tuturor copiilor să fie atenți cum se joacă și cu ce se joacă, iar pe părinți i-a îndemnat să-și îndrepte atenția către copii și să comunice mai mult cu ei.

UNGHIUL.INFO


Moldova

/VIDEO/ Bacterii, găsite în înghețată: Peste nouă mii de bucăți au fost nimicite de ANSA.

Trei loturi de înghețată de import, în cantitate totală de 1.682 kg, au fost nimicite. Specialiștii ANSA au confirmat, prin teste de laborator, prezența bacteriilor din grupul Enterobacteriaceae.

Publicat

Potrivit unui comunicat emis de instituție, produsul a fost clasificat drept neconform și periculos pentru consumul uman.

Grupul Enterobacteriaceae include o gamă largă de bacterii, precum Salmonella, Escherichia coli sau Cronobacter. Prezența acestora în produsele alimentare, cum este înghețata, indică, de regulă, lipsa de igienă în procesul de producție sau o contaminare post-procesare.

În cazul consumului produselor contaminate cu aceste bacterii, există un risc crescut de toxiinfecții alimentare, manifestate prin febră, dureri abdominale, greață sau diaree, în special în rândul copiilor și al persoanelor cu sistem imunitar compromis.


Loturile neconforme de înghețată nu au fost admise pentru comercializare pe piața internă a Republicii Moldova. Acestea au fost nimicite sub supravegherea inspectorilor ANSA și conform procedurilor legale, pentru a elimina orice risc pentru sănătatea consumatorilor.


Citește mai departe

Moldova

Condamnat pentru viol: Un bărbat va sta 7 ani după gratii, după ce și-ar fi abuzat sexual fiica vitregă.

Un bărbat de 45 de ani a fost condamnat la 7 ani de închisoare după ce și-ar fi abuzat sexual fiica vitregă, în vârstă de 17 ani.

Publicat

Totul s-a petrecut în primăvara anului 2019, când inculpatul a chemat minora la domiciliul său sub pretextul de a avea grijă de copiii mai mici ai familiei, profitând de faptul că mama fetei era plecată la muncă peste hotare.

În dimineața zilei de 11 aprilie, în timp ce fata dormea, bărbatul a imobilizat-o și a forțat-o să întrețină un raport sexual, ignorând rezistența acesteia. În stare de șoc, minora le-a mărturisit în aceeași seară celor mai apropiate persoane: surorii sale mai mari și unei prietene. Ulterior, sora a anunțat-o pe mama lor, aflată în străinătate, care a solicitat intervenția unei rude pentru a însoți copila la poliție și a depune plângere.

Deși în fața instanței bărbatul a negat totul, susținând că acuzațiile sunt neîntemeiate, probele au fost decisive.


Acesta va executa pedeapsa într-un penitenciar de tip semiînchis și este obligat să achite victimei 127 de mii de lei drept prejudiciu moral, biologic și cheltuieli de asistență juridică.


Citește mai departe

Moldova

Biciclist rănit în impact: Un bărbat a ajuns la spital în urma unui accident produs în capitală.

Accident rutier în centrul capitalei, soldat cu rănirea unui biciclist.

Publicat

Potrivit poliției, incidentul s-a produs în ziua de 31 martie, în jurul orei 11:05, pe strada Gavriil Bănulescu-Bodoni din municipiul Chișinău. Conform informațiilor preliminare, un bărbat de 36 de ani, aflat la ghidonul unei biciclete electrice, s-a tamponat cu un automobil condus de un alt bărbat de aceeași vârstă.

În urma impactului, bicicleta a fost proiectată într-un al treilea autoturism, condus de un șofer în vârstă de 62 de ani. Coliziunea în lanț a provocat avarierea vehiculelor implicate și rănirea conducătorului bicicletei.

Biciclistul a suferit traumatisme și a fost preluat de echipajul medical, fiind transportat la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate. Deocamdată, nu se cunosc detalii despre starea exactă a acestuia.


La fața locului au intervenit oamenii legii pentru documentarea cazului și fluidizarea traficului, iar poliția a inițiat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.


Citește mai departe

topul săptămânii