Rețele de socializare

Moldova

Denunțat la CNA pentru că ar fi cerut 800 euro mită. Un bărbat, cercetat penal pe caz. Poliția caută complicii

În dimineața de 1 septembrie, ofițerii DGT Sud a CNA și procurorii anticorupție au descins cu percheziții la biroul de serviciu și domiciliul unui bărbat din Cahul. Acesta a fost denunțat la CNA pentru că ar fi cerut și primit 800 de euro mită pentru a radia din baza de date a Serviciului Vamal un mijloc de transport înregistrat peste hotare, care depășise termenul de ședere în țara noastră.

Publicat

Acest lucru era necesar pentru ca automobilul să poată rămâne în continuare pe teritoriul Republicii Moldova. În acțiunile sale, bărbatul ar fi susținut că poate influența angajații Poliției de frontieră și Serviciului Vamal, în acest sens.

Pe acest caz a fost iniţiată o urmărire penală pentru trafic de influență. Omul a fost recunoscut în calitate de bănuit și reţinut pentru 72 de ore cu plasare în izolatorul de detenție provizorie al Inspectoratului de Poliție Cahul.

Actualmente se întreprind acțiuni în vederea identificării lucrătorilor vamali și polițiștilor de frontieră, care ar putea fi implicați în procesul de scoatere a mijlocului de transport din baza de date.


Amintim că, traficul de influență se pedepsește cu amendă penală sau închisoare de până la 8 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau de a ocupa funcţii publice pe un termen determinat.

Oficiul Sud al Procuraturii Anticorupţie conduce urmărirea penală.


Moldova

Incendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor

Un incendiu a izbucnit în municipiul Chișinău, pe strada Trandafirilor 13, în bucătăria unui restaurant situat într-un bloc de locuințe din sectorul Botanica.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, focul a afectat bunurile materiale dintr-o încăpere auxiliară a localului, cu o suprafață de aproximativ 6 metri pătrați.

La fața locului au intervenit cinci echipaje de pompieri. Din fericire, victime nu au fost înregistrate. Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit produs la coșul de evacuare a fumului.


Incidentul a fost intens discutat pe rețelele sociale, unde locatarii din zonă susțin că pizzeria ar activa de mai mulți ani în bloc, în pofida nemulțumirilor acestora. Circumstanțele complete ale cazului urmează să fie clarificate.


Citește mai departe

Moldova

Pericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar

Conducătorii auto avertizează că drumul dintre Gura Camencii și Soroca este extrem de alunecos și pune în pericol circulația.

Publicat

Potrivit șoferilor, material antiderapant a fost împrăștiat doar până la sensul giratoriu din Gura Camencii, iar mai departe carosabilul este „ca gheața”.

Prin urmare, în zonă s-au format ambuteiaje, iar unele vehicule au derapat și au ajuns pe acostament, avariate!


Autoritățile sunt îndemnate să intervină, iar șoferii – să circule cu mare prudență.


Citește mai departe

Moldova

Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei

Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.

Publicat

Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.

Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.


Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii