Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Și-a sărbătorit ziua de naștere, a băut și a urcat la volanul motocultorului. În consecință s-a tamponat într-un Mercedes

Accidentul s-a produs în după-amiaza de 27 august, în jurul orei 18, pe drumul principal din localitatea Butuceni din raionul Râbnița.

Publicat

Bărbatul în vârstă de 43 de ani și-a sărbătorit ziua de naștere și ar fi decis să urce la volanul motocultorului chiar dacă consumase alcool.

Deplasându-se pe drumul central din sat acesta ar fi decis să efectueze manevra de întoarcere, însă nu s-ar fi asigurat.

Ca urmare, în timpul efectuării manevrei acesta s-a tamponat într-un Mercedes condus de un consătean de 34 de ani care se deplasa din sens opus.


La fața locului s-au deplasat milițienii din regiune. În timpul discuției cu bărbatul de 43 de ani, acesta nu a negat faptul că a consumat mai devreme alcool.

Din fericire, în urma impactului, nimeni nu a avut de suferit.

Astfel, ambii șoferi au fost transportați spre laboratorul narcologic unde le-au fost prelevate probele biologice în vederea stabilii prezențe alcoolului în sânge. Rezultatele analizelor a demonstrat că șoferul automobilului nu se afla în stare de ebrietate. Rezultatul celui de-al doilea a constata însă că acesta se afla în stare de ebrietate alcoolică la momentul producerii impactului.


Urmare a celor constatate, bărbatul de 43 de ani riscă să fie sancționat cu amendă.

Cercetările pe caz continuă.

echipa.md



Advertisement

Moldova

Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei

Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.

Publicat

Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.

Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.


Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Mașină scăpată de sub control, proiectată în gard la intrarea în Vrănești

Un accident rutier s-a produs miercuri, 17 decembrie, la intrarea în localitatea Vrănești, raionul Sîngerei, după ce șoferul unui automobil a pierdut controlul volanului din cauza condițiilor meteo.

Publicat

Mașina a ajuns în gardul unei gospodării, care s-a prăbușit în urma impactului, iar autoturismul a fost serios avariat.

Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.


Polițiștii investighează circumstanțele în care s-a produs accidentul.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Tractor răsturnat după un carambol pe M-3, la Congaz: mai multe persoane rănite

Un accident în lanț, cu implicarea unui tractor și a două automobile, s-a produs miercuri seara pe traseul M-3, între Congaz și Alexeevca, din UTA Găgăuzia.

Publicat

Un Volkswagen Sharan a lovit remorca tractorului, care s-a răsturnat, iar autoturismul a fost proiectat pe contrasens, unde s-a izbit de un Volvo, , potrivit PulsMedia.MD.

În urma impactului, trei persoane au fost rănite și transportate la spitalul din Comrat.


Circumstanțele accidentului sunt investigate de poliție.


Citește mai departe

topul săptămânii