Diaspora
/FOTO/ Un moldovean conducea un ansamblu rutier fără a avea acest drept
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti efectuează cercetări pe numele unui cetăţean, depistat la volanul unui ansamblu de vehicule deşi nu deţinea permis de conducere corespunzător.

În data de 14 august a.c., în jurul orei 18.40, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice, de supraveghere şi control, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti a oprit în trafic, pentru control, pe raza localităţii de frontieră Frumuşiţa, județul Galaţi, un ansamblu rutier format din autovehicul şi remorcă, la volanul căruia se afla cetăţeanul R. Moldova A.A., în vârstă de 29 ani.
În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că cel aflat la volan nu deţine permis de conducere corespunzător categoriei pentru a conduce un ansamblu de vehicule.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul cu permis de conducere necorespunzător categoriei.
Diaspora
Transporta migranți libieni. Barcagiu moldovean, cercetat penal de autoritățile elene.
Un moldovean de 37 de ani este cercetat penal de autoritățile elene după ce a încercat să aducă ilegal în Grecia 30 de cetățeni din Libia. Potrivit presei străine, cazul a avut loc în data de 21 ianuarie curent.

Forțele de ordine elene au anunțat preliminar că, o navă maritimă de patrulare costieră a observat în apropiere de insula Tilos o barcă. Observând nava, barcagiul a încercat să scape de urmărire, însă în scurt timp acesta a fost forțat să acosteze pe o plajă.
Ajunși, oamenii legii au depistat în barcă 31 de persoane, printre care patru femei și șapte copii. Migranții erau cetățeni ai Libiei și încercau să ajungă ilegal pe teritoriul Greciei. Totodată, s-a constatat că barca era condusă de moldovean.
Ca urmare, bărbatul a fost arestat, iar pe numele său a fost pornită o cauză penală.
Diaspora
/VIDEO/ Trafic de persoane în secolul XXI. Trei indivizi ar fi pus la cale o schemă criminală de recrutare a șoferilor moldoveni.
Trafic de persoane în secolul XXI. Trei indivizi au fost reținuți și plasați în arest, după ce ar fi recrutat mai mulți șoferi moldoveni și i-ar fi exploatat prin muncă. Victimele ar fi fost atrase în schema prin înșelăciune, iar o dată ce ar fi ajuns în Uniunea Europeană ar fi fost impuși să transporte migranți ilegali.

Potrivit poliției, schema a fost pusă la cale începând cu anul 2021 și până în prezent. Membrii grupului criminal organizat ar fi recrutat moldoveni, care dețin permis de conducere. Suspecții promiteau potențialilor șoferi remunerări generoase, însă le ascundeau faptul pe cine anume ar urma să transporte.
În cele din urmă, odată ajunși în Ungaria, șoferii recrutați prin înșelăciune ar fi fost determinați de către membrii grupului să transporte ilegal pe teritoriul UE, circa 45 de refugiați Siria, Afghanistan, Irak, Bangladesh și India. Fiecare migrant în parte ar fi achitat organizatorilor între 5 mii și 7 mii de euro.
Ulterior, unii șoferi au fost reținuți de către autoritățile statelor tranzitate, fiind condamnați la pedepse cu închisoarea.
La data de 9 ianuarie curent, organele de drept au descins cu percheziții la domiciliile a trei suspecți, ultimii fiind reținuți pe un termen de 72 de ore.
Apoi, pe numele a doi învinuiți au fost emise mandate de arest preventiv, iar al treilea a primit arest la domiciliu.
În cazul în care vinovăția acestora va fi demonstrată, bărbații riscă o pedeapsă cu închisoare de la 10 la 20 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani.
Diaspora
Jaf comis în 19 secunde, în Italia: Un cuplu de moldoveni, reținuți
Ar fi vrut bani ușori, iar pentru asta riscă pușcărie. Un cuplu de moldoveni și complicele acestora, un tânăr de 23 de ani, sunt cercetați penal după ce ar fi jefuit un local din orașul Bologna, ziua în amiaza mare.

Potrivit presei italiene, polițiștii ar fi fost alertați de către o femeie care a anunțat că o persoană necunoscută a pătruns în locul în care ea activează, după care ar fi atacat-o și ar fi sustras circa 4500 de euro.
În cadrul investigațiilor, oamenii legii au presupus că femeia minte, și asta pentru că jaful a durat doar 19 secunde. Mai exact, individul nu ar fi putut în acest interval scurt de timp să intre în încăpere, să agreseze femeia, să fure banii și să părăsească localul.
Totodată, polițiștii au analizat toate înregistrările și au identificat o dubă care, în ziua jafului se afla în apropierea localului. În urma măsurilor speciale de investigație, polițiștii au identificat proprietarul automobilului. Acesta a cooperat cu oamenii legii și a declarat că în ziua comiterii infracțiunii i-a dat mașina unui coleg de lucru, care s-a dovedit a fi falsul atacator.
Bărbatul a fost identificat și reținut, iar în cadrul audierilor a recunoscut că a săvârșit jaful în complicitate cu doi moldoveni- angajata localului și soțul acesteia.
Preliminar, italianul, dar și soțul angajatei localului nu sunt la prima abatere de la lege. Cercetările pe marginea acestui caz continuă.
-
Moldova6 zile în urmă
Coșmar după moartea mamei. O fetiță a fost violată timp de trei ani de propriul tată. Individul a fost condamnat.
-
Moldova5 zile în urmă
Tragedie fără margini. Un tânăr a murit, după ce a căzut de pe un bloc aflat în construcție.
-
Moldova19 ore în urmă
Oboseala și-a spus cuvântul. Un șofer a ajuns cu microbuzul într-un stâlp, după ce a adormit la volan.
-
În căutare7 zile în urmă
Căutat de o săptămână. Un tânăr din capitală a plecat de acasă și nu a mai revenit.
-
Moldova6 zile în urmă
/VIDEO/ S-a lăsat cu descinderi. Mai mulți moldoveni, bănuiți de contrabandă cu mașini din Europa.
-
Moldova6 zile în urmă
Gelozia, bat-o vina. O femeie a fost înjunghiată de câteva ori cu un cuțit chiar de propriul concubin.
-
Moldova7 zile în urmă
/VIDEO/ Un comisar și un inspector din cadrul Inspectoratului General pentru Migrație din Bălți au fost condamnați pentru corupere.
-
Moldova5 zile în urmă
/VIDEO/ Căutată de polițiști. Femeia și-ar fi însușit 10.000 lei dintr-un bancomat.