Rețele de socializare

Moldova

Un bărbat aflat în căutare internațională și condamnat la 11 ani de închisoare, reținut de Poliția Capitalei

Un bărbat de 52 de ani, originar din satul Lăpușna, raionul Hâncești, condamnat la 11 ani privațiune de libertate și aflat în căutare internațională, în urma măsurilor speciale de investigație a fost reținut de ofițerii Secției investigare infracțiuni din cadrul Direcției de Poliție a municipiului Chișinău.

Publicat

Bărbatul a fost anunțat în căutare în anul 2014, pentru tentativă de omor și se eschiva de a se prezenta la organele de drept. Totodată, polițiștii au stabilit că bărbatul în anul 2014, a părăsit teritoriul Republicii Moldova, astfel eschivându-se de la pedeapsă.

Polițiștii au intrat în posesia informației precum că bărbatul se află în țară, astfel, ca urmare acțiunilor întreprinse, la 11 august acesta a fost reținut în municipiul Chișinău, fiind plasat în Penitenciar cu executarea pedepsei.


Moldova

Viteză, semafor roșu și alcool: Un șofer băut și grăbit, oprit de carabinieri după o cursă haotică prin Bălți

S-a crezut regele șoselei, dar carabinierii l-au coborât rapid cu picioarele pe pământ. Aventura unui bărbat din Bălți care s-a încumetat să urce băut la volan s-a finalizat cu un dosar penal.

Publicat

Totul a avut loc în noaptea de 28 august. În timp ce patrulau pentru menținerea ordinii publice, carabinierii Direcției regionale „Nord” a Inspectoratului General de Carabinieri au observat un automobil care circula haotic, cu viteză excesivă, ignorând culoarea roșie a semaforului pe una dintre arterele municipiului Bălți.

Reacția a fost promptă: echipajul a blocat vehiculul și a trecut la verificări. Din primele clipe, discuția cu șoferul a ridicat semne de întrebare – în habitaclu se simțea un miros puternic de alcool.

Prin urmare, la fața locului au fost chemați și agenți ai INSP, care l-au supus pe șofer etilotestului. Rezultatul afișat de aparatul Drager a fost de 0,77 mg/l alcool în aerul expirat, o concentrație ce depășește de câteva ori limita legală.


Prin urmare, șoferul a fost imediat înlăturat de la volan, iar mașina transportată la parcarea specială. În prezent, conducătorul auto riscă dosar penal, iar permisul său de conducere ar putea fi anulat.


Citește mai departe

Moldova

Descoperire șocantă, la Cricova: Un cadavru a fost găsit pe un câmp de la marginea orașului.

Descoperire macabră în extravilanul orașului Cricova. În dimineața zilei de 27 august, un trecător a sesizat poliția, după ce a găsit un cadavru pe un câmp de la marginea orașului.

Publicat

Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit că este vorba despre un bărbat de 43 de ani. Potrivit medicului legist, pe corpul neînsuflețit nu au fost identificate urme de moarte violentă.

Cadavrul a fost transportat la Centrul de Medicină Legală, unde urmează să fie stabilită cu exactitate cauza decesului.

Între timp, poliția a inițiat cercetări pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.


Citește mai departe

Moldova

De la panică la lacrimi de bucurie! Doi copii dispăruți în PMAN, readuși părinților de carabinieri

Clipe de panică pentru două familii venite în Piața Marii Adunări Naționale la concertul dedicat celor 34 de ani de Independență a Republicii Moldova.

Publicat

În mulțimea de zeci de mii de oameni doi copii s-au rătăcit de părinții lor: Este vorba despre o fetiță de doar 2 ani și un băiețel de 7 ani.

Alarmați de dispariția celor mici, părinții au alertat imediat carabinierii aflați la datorie. Oamenii legii au acționat prompt și au pornit căutările prin „marea” de spectatori. După verificări atente, cei doi copii au fost identificați și preluați în siguranță.


Reîntâlnirea cu părinții a fost emoționantă și a stârnit lacrimi de bucurie în rândul familiilor.

Potrivit Poliției Naționale, acestea au fost singurele incidente înregistrate, toate manifestările dedicate Zilei Independenței Republicii Moldova desfășurându-se în siguranță.

Autoritățile au mulțumit cetățenilor pentru comportamentul responsabil și colaborarea cu forțele de ordine, atât în capitală, cât și în localitățile din țară unde au avut loc evenimente festive. Totodată, poliția a adus aprecieri participanților la trafic pentru că s-au conformat restricțiilor de circulație.


Astfel, ziua de 27 august s-a încheiat fără incidente majore, atmosfera de sărbătoare fiind păstrată până la final, iar cazul copiilor rătăciți a avut un deznodământ fericit.

Citește mai departe

topul săptămânii