Moldova
Carabinierul care este învinuit de omorul unui tânăr la Elizaveta, reținut din nou. Precizările Procuraturii Generale
Carabinierul care l-ar fi împușcat mortal pe un tânăr la Elizaveta rămâne încarcerat. Se întâmplă după ce Procuratura municipiului Bălți i-a demonstrat vina pentru un alt capăt de acuzare, acesta fiind condamnat la 5 luni de închisoare pentru amenințarea cu omor a unei alte persoane.

„Prin urmare, deși ieri s-a scurs termenul legal de aflare a inculpatului sub strajă, procurorii au adoptat măsuri de protecție, iar începând de astăzi, acesta revine în custodia statului pentru următoarele 5 luni, timp în care magistrații urmează să se pronunțe pe primul capăt de acuzare – omor intenționat”, se arată într-un comunicat emis de Procuratura Generală, transmite Newsmaker.MD.
Amintim că, la finele săptămânii trecute, procurorul general a intentat și a înaintat Consiliului Superior al Magistraturii proceduri disciplinare în privința a 8 judecători care au examinat dosarul de învinuire a carabinierului care l-ar fi împușcat mortal pe un tânăr la Elizaveta.
Concomitent, legalitatea acțiunilor procurorilor care susțin acuzarea în acest dosar, la fel urmează să fie verificată prin prisma procedurilor disciplinare demarate de Procuratura Generală.
Acțiunile survin după ce Procuratura Generală s-a autosesizat ca urmare a erorilor procedurale admise atât de judecătorii implicați în examinarea judiciară a cauzei, cât și de procurori, urmând a fi stabilit gradul de responsabilitate al fiecăruia.
Chiar dacă la finele anului trecut inculpatul a fost condamnat la 17 ani de închisoare, în seara zilei de 21 iulie, acesta a fost eliberat din custodia organelor de drept, întrucât a expirat termenul legal de menținere a inculpatului în stare de arest preventiv.
Tragedia s-a produs pe 13 ianuarie 2020, când un tânăr de 23 de ani din satul Elizaveta, municipiul Bălți, a fost împușcat mortal într-o încăierare de către un ofițer din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri. Instanța de fond l-a condamnat pe inculpat la 17 ani de detenție, iar recent, prin decizia Curții de Apel Bălți, dosarul a fost întors la rejudecare din cauza unei erori de procedură admisă de magistrații de fond.
Moldova
Tânăr spulberat pe zebră, în capitală: Șoferul a abandonat victima și a dispărut.
Un tânăr de 20 de ani a ajuns la spital după ce a fost lovit în plin de o mașină, în timp ce traversa regulamentar bulevardul Grigore Vieru din Capitală. Accidentul a avut loc în amiaza zilei de 7 iulie, pe o trecere de pietoni dirijată de semafor.

Potrivit poliției, victima traversa strada pe culoarea verde, când o mașină condusă de un bărbat l-a izbit violent. Imaginile surprinse de o cameră de bord arată că, imediat după impact, șoferul a frânat pentru câteva secunde… dar în loc să coboare sau să ofere ajutor, a ales să fugă de la fața locului.
Tânărul a fost preluat de o ambulanță și transportat de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.
Oamenii legii au deschis o anchetă în cadrul căreia urmează sa stabilească circumstanțele producerii accidentului și să-l identifice pe șoferul responsabil de acesta.
Autoritățile reamintesc că părăsirea locului accidentului este o faptă penală gravă, iar șoferul riscă pușcărie, în funcție de evoluția stării victimei.
Moldova
/VIDEO/ Hoț reținut în capitală: Individul ar fi furat dintr-o locuință genți și monede rare.
Un bărbat în vârstă de 43 de ani, cetățean străin, a fost prins de polițiști fiind suspectat că ar fi pătruns fără drept într-un apartament din sectorul Centru al Chișinăului și ar fi sustras mai multe bunuri de valoare. Printre acestea se numără genți, monede rare și o medalie, prejudiciul cauzat proprietarului ridicându-se la peste 9 mii de lei.

Investigațiile efectuate de ofițerii Inspectoratului de Poliție Centru au dus la identificarea și reținerea suspectului. În timpul unei percheziții autorizate, oamenii legii au găsit o parte din monedele furate.
Potrivit legislației, persoanele vinovate de astfel de infracțiuni riscă până la 4 ani de închisoare.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele cazului și pentru a verifica dacă bărbatul este implicat și în alte furturi din Chișinău.
Moldova
Intervenție fulger la Botanica: O mașină a fost cuprinsă de flăcări în parcarea unui centru comercial.
Seară cu foc și fum în sectorul Botanica al capitalei! Un automobil a fost mistuit de flăcări în parcarea unui centru comercial de pe bulevardul Decebal. Incidentul s-a produs pe 5 iulie, în jurul orei 17:46, moment în care mai mulți martori au sunat la 112. Până la sosirea pompierilor, mai mulți șoferi aflați în parcare au încercat să domolească flăcările cu ajutorul stingătoarelor.

Două echipaje de salvatori au ajuns în scurt timp la fața locului și au intervenit prompt pentru a opri extinderea focului. Incendiul a fost lichidat în mai puțin de cinci minute, însă flăcările au distrus aproximativ 50 la sută din automobile.
Din fericire, nicio persoană nu a avut de suferit. Cauza exactă a izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită de specialiști.
-
Moldova3 zile în urmă
Minor pe motocicletă, tamponat la Tomai: La volanul mașinii implicate ar fi fost primarul localității.
-
Moldova4 zile în urmă
Accident matinal la Sîngera: O mașină s-a răsturnat, trei persoane au ajuns la spital.
-
Moldova6 zile în urmă
A lovit un vehicul, apoi a ricoșat în alte două și a ajuns în pădure: traseul haotic al unui șofer, soldat cu cinci mașini avariate și doi răniți la Chișinău
-
Moldova6 zile în urmă
Tragedie pe un drum din Bădiceni: Un tânăr de 19 ani, fără permis și beat criță, a provocat un accident fatal.
-
Moldova6 zile în urmă
/VIDEO/ Șantaj cu 10.000 de euro: o femeie, reținută în timp ce încasa banii pentru un video defăimător.
-
Moldova6 zile în urmă
Descinderi anticorupție la Edineț: șeful Serviciului de Patrulare, acuzat că a luat lemn și bani ca să protejeze afaceri ilegale
-
Moldova5 zile în urmă
Șofer prins beat, cu mită la pachet: Un bărbat, condamnat la un an și 3 luni de pușcărie și 200 mii lei amendă.
-
Moldova3 zile în urmă
/VIDEO/ Mașină făcută zob, copil rănit: Accident cu momente de groază pe șoseaua Balcani din Capitală.