Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Statistici sumbre: 9 decedați și peste 100 de răniți în 98 de accidente cu implicarea motocicletelor

De la începutul acestui an, pe teritoriul țării, s-au produs 98 de accidente rutiere cu implicarea transportului moto. În rezultatul acestora, 9 persoane au decedat, iar 101 s-au ales cu traumatisme grave. Principalele cauze fiind starea de ebrietate, viteza de deplasare și starea tehnică a mijlocului de transport.

Publicat

De la începutul anului, din cauza abaterilor depistate de către polițiștii de patrulare, la parcările speciale au fost duse peste 650 de motociclete.

Inspectoratul Național de Securitate Publică atenționează conducătorii auto ca înainte de a urca la ghidonul motocicletelor să posede permis de conducere și să verifice starea tehnică a unităților de transport.

Reamintim și solicităm conducătorilor de moto:


– nu urcați la volan dacă ați consumat alcool;

– nu conduceți cu viteză și fiți atenți în trafic;

– purtați echipament de protecție și elemente reflectorizante.


Advertisement

Moldova

„Combo” de infracțiuni, la volan: Un șofer beat și cu permisul anulat a încercat să dea mită polițiștilor, la Cahul.

A fost prins beat la volan, fără permis și cu mita pregătită. Un bărbat de 49 de ani din raionul Cahul este cercetat penal după ce a încercat să scape de polițiști oferindu-le bani.

Publicat

Totul s-a întâmplat în localitatea Colibași. Echipajul de patrulare a observat un automobil care se deplasa haotic și punea în pericol ceilalți participanți la trafic. Când a fost oprit, șoferul abia se ținea pe picioare.

Deși polițiștii i-au cerut să fie testat cu aparatul Drager, bărbatul a refuzat. În schimb, a încercat să le ofere bani inspectorilor de patrulare, în speranța că va scăpa nepedepsit. Tentativa nu i-a reușit, iar la fața locului a fost chemată grupa operativă a Inspectoratului de Poliție Cahul.

Verificările au arătat că individul avea dreptul de a conduce anulat, acesta fiind anterior sancționat pentru aceeași faptă.


Pe numele bărbatului a fost inițiat un proces penal pentru refuzul testării alcoolscopice și tentativă de corupere a unui funcționar public. Conform legii, șoferul riscă o amendă de până la 150 de mii de lei sau până la patru ani de închisoare, în ambele cazuri- cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.


Citește mai departe

Moldova

Captură de țigări la Aeroportul Chișinău: 430 de pachete – confiscate!

Funcționarii postului vamal Aeroport, în comun cu polițiștii de frontieră, au contracarat două tentative de scoatere ilicită din țară a produselor din tutun, pe direcția de ieșire din Republica Moldova – cursa „Chișinău–Londra”.

Publicat

Ambii pasageri au optat pentru traversarea culoarului verde „Nimic de declarat”, însă comportamentul acestora a trezit suspiciuni, fiind direcționați pentru verificări suplimentare.

În urma controlului fizic detaliat al bagajelor, au fost depistate, în total, 430 de pachete de țigări nedeclarate.


În primul caz, asupra unui bărbat în vârstă de 51 de ani, deținător al dublei cetățenii Republica Moldova–România, au fost identificate 330 de pachete de țigări cu timbru de acciz al Republicii Moldova, ticsite în valiza de cală.

Ulterior, asupra unui alt pasager, în vârstă de 41 de ani, cu aceeași destinație, au fost depistate 100 de pachete de țigări ascunse printre bunurile personale.

Produsele din tutun au fost ridicate în vederea confiscării, iar persoanele vizate urmează a fi sancționate contravențional, conform prevederilor art. 43¹ și art. 287 alin. (10) din Codul contravențional al Republicii Moldova.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Mii de oameni, ajutați de medici: Bilanțul intervențiilor medicale din ultima săptămână.

Intoxicații, traumatisme și urgențe cardiovasculare – sunt doar o parte dintre solicitările la care au intervenit echipele de asistență medicală urgentă în perioada 27 octombrie – 2 noiembrie. În total, medicii de pe ambulanță au fost chemați la peste 14 mii de cazuri, dintre care 1 621 au vizat copii.

Publicat

Potrivit Serviciului de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, 422 de apeluri s-au dovedit a fi inutile, neîncadrându-se în criteriile unei urgențe medico-chirurgicale. După acordarea primului ajutor, circa 5 800 pacienți, inclusiv 1 031 de copii, au fost transportați la spital.

Cele mai frecvente motive pentru care oamenii au cerut ajutorul medicilor au fost urgențele cardiovasculare – 3 727 de cazuri, dintre care 64 de pacienți cu sindrom coronarian acut. Urmează 2 010 patologii neurologice, inclusiv 229 de accidente vasculare cerebrale, 1 370 de afecțiuni respiratorii și 1 230 de urgențe traumatologice.

Pe parcursul săptămânii, ambulanțele au intervenit și la 68 de accidente rutiere, în urma cărora 87 de persoane, printre care 13 copii, au avut nevoie de îngrijiri medicale. După acordarea ajutorului la fața locului, 69 de victime au fost transportate la spital.


De asemenea, 61 de persoane au suferit urgențe provocate de agenți fizici, chimici sau de mediu — printre acestea, 34 cu arsuri și 26 cu mușcături ori înțepături de animale sau insecte.

În aceeași perioadă, medicii au gestionat și 47 de cazuri de intoxicații, dintre care 21 cauzate de medicamente, 9 de alcool, 8 de ciuperci, 5 de alte substanțe, 3 de monoxid de carbon și un caz de intoxicație cu droguri.


Citește mai departe

topul săptămânii