Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Accident matinal, în capitală. Un BMW, boțit de-a binelea în urma unui impact cu un autocamion

Dimineață tensionată, în capitală. Un automobil s-a tamponat cu un autocamion în sectorul Botanica.

Publicat

Totul a avut loc în data de 20 iulie, la intersecția străzilor Gradina Botanică și Sarmizegetusa. Imaginile video de la fața locului au fost expediate la adresa redacției noastre de către un martor ocular.

În acestea se poate observa că vehiculele s-au tamponat chiar în mijlocul intersecției, iar în urma coliziunii, ambele autoturisme sunt grav avariate. Potrivit poliției, la volanul mașinii se afla un tânăr de 24 de ani, iar autocamionul era condus de un bărbat în vârstă de 60 de ani.

Din fericire, în urma impactului, nimeni nu a fost rănit. Conducătorul auto care va fi recunoscut vinovat, riscă amendă în mărime de 1500 de lei, dar și șase puncte de penalizare.


echipa.md


Moldova

Accident nocturn în capitală: Un tânăr a ajuns la spital în urma impactului dintre două mașini

Accident nocturn în capitală. Două vehicule s-au tamponat în plin, iar în rezultat, un pasager în vârstă de 22 de ani a ajuns la spital. Totul a avut loc în data de 2 septembrie, în jurul orei 23.00, pe șoseaua Hîncești din cartierul Telecentru, pe o porțiune de drum aflată în reparație.

Publicat

 

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Cristina Talpă, în circumstanțe încă neclare, un șofer de 23 de ani nu s-ar fi isprăvit cu ghidajul și s-a tamponat cu un alt automobil, condus de un tânăr de 20 de ani. În urma impactului, unul dintre pasageri, în vârstă de 22 de ani a suferit mai multe leziuni corporale. Acesta a fost preluat de medicii de pe ambulanță și dus la spital.


Pe caz a fost inițiat un proces penal, în cadrul căruia vor fi stabilite circumstanțele exacte în care s-a produs coliziunea. Șoferul care va fi găsit vinovat va fi sancționat în funcție de gravitatea leziunilor suferite de victimă.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Dragostea neîmpărtășită l-a făcut să vandalizeze orașul: Un minor de 17 ani a provocat haos în centrul Orheiului

Dragostea neîmpărtășită l-a făcut să vandalizeze orașul: Un minor de 17 ani, din satul Ciocîlteni a provocat haos în centrul Orheiului.

Publicat

În noaptea de 28 august, după ora 02:00, tânărul ar fi deteriorat 28 de semne de circulație și a lăsat inscripții pe peretele stadionului, într-un scuar din parc și pe două monumente.

Vezi pe linkul de mai jos declarațiile tânărului:


La scurt timp după ce incidentul a fost semnalat poliției, oamenii legii au reușit să-l identifice pe autor. În declarațiile date, minorul a explicat că gestul său a fost impulsionat de sentimentele neîmpărtășite ale unei tinere față de el, încercând astfel să-i atragă atenția.

Autoritățile continuă cercetările pentru a documenta toate pagubele și circumstanțele faptei. În funcție de evaluarea prejudiciului și a responsabilității, minorul riscă măsuri legale specifice vârstei sale.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Ar fi prejudiciat bugetul de stat: Schemă de evaziune fiscală de peste 12 milioane de lei, deconspirată de PCCOCS.

Fondatorul și administratorul unei firme din Chișinău, precum și compania însăși, sunt cercetați într-un dosar penal de evaziune fiscală și spălare de bani, în valoare de peste 12,5 milioane de lei. Schema ar fi fost pusă la cale încă din 2023, în cadrul transportării mărfurilor spre port.

Publicat

În baza probelor acumulate, cu sprijinul mascaților de la „Fulger” și ai ofițerilor INI, oamenii legii au efectuat 19 percheziții – atât la sediul companiei, cât și în port. În urma acestora, au fost ridicate telefoane mobile, calculatoare, documente contabile, softuri, înscrisuri de ciornă, dar și mijloace financiare în lei și valută străină, toate supuse cercetării penale.

Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor evaziunii fiscale și a spălării de bani. Între timp, persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției, așa cum prevede legea.


Citește mai departe

topul săptămânii