Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ SCANDAL LA MATERNITATEA DIN TELENEȘTI

SCANDAL LA MATERNITATEA DIN TELENEȘTI. O FEMEIE DE 26 DE ANI A NĂSCUT UN COPIL MORT ȘI ACUZĂ MEDICII DE MALPRAXIS

Publicat

Scandal la maternitatea din orașul Telenești, după ce o femeie de 26 de ani, a născut un băiețel, iar la scurt timp a fost anunțată că pruncul e mort. Tatăl copilului, Ion Sârbu, aduce acuzații grave la adresa medicului de gardă. Potrivit bărbatului, medicul nu ar fi fost prezent la naștere și ar fi intervenit prea târziu. Pe de altă parte, contactat telefonic, medicul obstretician care era de gardă spune că fătul s-a născut mort. Îndurerat, tatăl copilul a povestit momentele prin care a trecut. Atenție, urmeză detalii care va pot afecta emoțional.

Vera Dârma spune că travaliu a început în jurul orei unu, în noaptea de patru iulie. Femeia care era în a 39-a săptămână de sarcină a fost adusă la maternitatea din Telenești cu o ambulanță, cu dureri insuportabile.

Vera spune că imediat după ce a născut a observat că ceva nu este în regulă și a întrebat medicii despre starea copilului.


Cât timp a durat nașterea, Ion s-a aflat în spatele ușii. Bărbatul spune că după naștere i s-a spus că totul este bine, însă, după câteva minute l-au anunțat că fătul s-a născut mort.

Contactat telefonic, de Echipa 902, medicul care a fost de gardă în noaptea de patru iulie a declarat că a fost prezent la naștere, iar fătul s-a născut mort.

Contactat telefonic, directorul Spitalului Raional Telenești ne-a spus că a fost creată o comisie, care investighează acest caz. Poliţia a iniţiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanţelor. Cadavrul fătului a fost adus astăzi de un echipaj de poliție la Institutul Mamei și Copilului pentru a i se face necropsia.


Acesta era primul copil al familiei. Îndurerați, părinții sunt hotărâți să dea în judecată spitalul pentru a se afla cauza exactă a morții. Medicul de gardă are 40 de ani de activitate, ca medic obstretician.

echipa.md


Ediție TV

Sîngerei: Un tânăr de 24 de ani a murit într-un cumplit accident de motocicletă. Pasagera acestuia a ajuns la spital.

Accident cu sfârșit tragic în raionul Sîngerei. Un tânăr de 24 de ani a murit în circumstanțe dramatice, după ce a pierdut controlul motocicletei pe care o conducea.

Publicat

Accidentul s-a produs în seara zilei de 1 mai în localitatea Țîpletești, raionul Sîngerei. Potrivit datelor preliminare, motociclistul de 24 de ani, împreună cu o pasageră de 20 de ani, s-ar fi deplasat prin localitate, iar la un moment dat, într-o curbă periculoasă, ar fi pierdut controlul ghidonului și s-ar fi tamponat cu putere într-un obstacol de pe marginea drumului.

În urma coliziunii, cei doi tineri au fost transportați de urgență la Spitalul Clinic municipal Bălți de către un echipaj de ambulanță, însă din nefericire motociclistul a decedat în drum spre spital.

Oamenii legii au deschis o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs tragicul accident.


echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

Incendiu în orașul Căușeni: O clădire cu trei etaje în care se află un supermarket, o cafenea, dar și un magazin de mobilă a fost cuprinsă de flăcări

Incendiu de proporții în sudul țării. O clădire cu trei etaje în care se află un supermarket, o cafenea, dar și un magazin de mobilă a fost cuprinsă de flăcări, în orașul Căușeni, iar zeci de pompieri și salvatori au intervenit la fața locului.

Publicat

Focul a izbucnit în după amiaza zilei de 30 aprilie, iar martorii, panicați de cele întâmplate, au sunat imediat la Serviciul 112. În urma apelului, a fost aplicat planul sporit de intervenție, la fața locului venind cinci echipe de pompieri și salvatori.

Angajații IGSU au stabilit că incendiul s-a produs într-o anexă din spatele clădirii cu trei nivele, iar focul se răspândea deja spre acoperișul construcției. Pe lângă flăcările puternice, și fumul dens s-a răspândit la zeci de metri distanță.

Pompierii și salvatorii au luptat cu flăcările timp de câteva ore pentru a le localiza și stinge. Din fericire, nu au fost raportate victime, incendiul provocând doar daune materiale. Deocamdată nu se cunoaște de la ce ar fi pornit incendiul, circumstanțele urmând a fi examinate de specialiști.



Citește mai departe

Ediție TV

Weekend marcat de tragedii: Doi moldoveni au decedat în România

Weekend marcat de tragedii. Doi moldoveni și-au găsit sfârșitul în România, în circumstanțe șocante.

Publicat

În primul caz, un tânăr de 28 de ani, care deține cetățenie dublă, a fost găsit spânzurat în zona Podu Roș, din Iași. Corpul neînsuflețit al bărbatului a fost observat de către un trecător, care a sunat imediat la poliție. La scurt timp, toate echipele de intervenție s-au îndreptat la fața locului și au descoperit sub pod cadavrul tânărului. Oamenii legii au emis ordonanța de efectuare a necropsiei medico-legale, care va stabili cauza exactă a decesului tânărului.

În același timp, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările continuă.

Tot în weekendul trecut, un șofer moldovean a murit într-un accident groaznic, după ce autocisterna încărcată cu etanol pe care o conducea s-a răsturnat și s-a izbit violent de un stâlp. Accidentul a avut loc în Mărășești, județul Vrancea, iar circulația în zonă a fost blocată timp de mai multe ore. Autocisterna, înregistrată în Republica Moldova, transporta etanol când s-a răsturnat pe carosabil.


Echipajele de urgență au intervenit imediat și l-au descarcerat pe șofer dintre fiarele contorsionate ale cabinei. Din nefericire, medicii sosiți la fața locului nu au putut decât să constate decesul acestuia.

Totodată, la locul tragediei au intervenit și patru echipaje de salvatori care spălat traseul de combustibilul care s-a revărsat în urma impactului.

Circumstanțele tragediei urmează a fi stabilite.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii