Rețele de socializare

Moldova

Detalii de la accidentul fatal din Slobozia. Starea victimelor rămase în viață. Un tânăr este în stare critică

Au apărut noi detalii de la accidentul din satul Caragaș, Slobozia unde un bebeluș de numai două luni a decedat iar alte 6 persoane au fost internate în spital.

Publicat

În mașina care se deplasa regulamentar, dar a fost accidentată se aflau șoferul și doi pasageri. Automobilistul a scăpat doar cu câteva zgârieturi. Acesta a fost lăsat să plece acasă.

O tânără din aceeași mașină a suferit o fractură a bazinului. Aceasta s-a aflat în secția de reanimare, ulterior a fost transferată în traumatologie.

Cel de-al treilea pasager din mașină a suferit o comoție cerebrală, o ruptură a ficatului și a pierdut o cantitate mare de sânge. Medicii sunt rezervați în ce privește șansele lui de supraviețuire.


În cealaltă mașină, șoferul căreia ar fi provocat totul se aflau 4 persoane. Unul dintre bărbați a suferit o traumă a cutiei toracice și are mai multe coaste rupte. Al doilea bărbat are fracturi atât la picioare cât și la mâini. Celelalte două femei au suferit și ele fracturi ale oaselor.

Mama copilului decedat, care se afla cu căruciorul pe trotuar are o fractură la umăr. Cealaltă mamă – traume ale oaselor bazinului.

Starea copilului de un an, rămas în viață este de gravitate medie.


Amintim că accidentul de groază s-a produs în data de 30 mai, în satul Caragaș. 

Presa din Stânga Nistrului scrie că impactul s-ar fi produs după ce un șofer de 40 de ani ar fi intrat într-o intersecție fără a ceda trecerea unui alt automobil.

Coliziunea a fost atât de violentă încât mașina care se deplasa regulamentar a fost aruncată practic pe trotuar, unde se aflau două femei cu cărucioare în care erau copiii lor. Ca urmare, la spital au fost transportate 7 persoane, 5 maturi și doi copii.


Din nefericire, bebelușul de doar două luni a murit, iar celălalt copil de un anișor se află la spital cu diverse traume.


Moldova

Vis furat într-o noapte: Un copil din Chișinău a rămas fără bicicleta pentru care a economisit aproape un an

Un copil din Chișinău a rămas fără bicicleta pentru care a strâns bani aproape un an!

Publicat

Mama acestuia s-a adresat redacției noastre și spune că bicicleta a fost furată în noaptea de 16 iulie, în jurul orei 01:59, din scara blocului de pe strada Studenților din sectorul Rîșcani.

Potrivit femeii, doi presupuși hoți – un bărbat și o femeie – ar fi pătruns în scara blocului, au tăiat lacătul cu care era asigurată bicicleta și au plecat cu aceasta. Ea spune că fiul ei a economisit timp de un an din banii pe care îi primea pentru mâncare ca să-și cumpere bicicleta, iar acum a rămas fără ea.


Femeia ne-a transmis și imagini cu persoanele pe care le bănuiește de comiterea furtului. Potrivit acesteia, aceiași suspecți ar fi fost surprinși anterior și în timpul unui alt furt comis într-o scară de bloc din sectorul Ciocana al Capitalei.

Tot ea afirmă că, timp de aproximativ o lună înainte de furt, un bărbat venea aproape zilnic în fața blocului și părea să supravegheze zona. Deocamdată, nu este clar dacă există vreo legătură între acel comportament și furtul bicicletei. Femeia spune că a sesizat Poliția în ambele cazuri.

Redacția noastră a solicitat un punct de vedere de la oamenii legii, însă până la publicarea acestei știri nu am primit un răspuns.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Copii folosiți pentru „milă”. Șase persoane au fost depistate la cerșit în trafic, iar trei dintre ele exploatau minori

Nu fiecare gest de milă ajunge la cel care are nevoie. Polițiștii din sectorul Botanica al capitalei au descoperit mai multe cazuri de cerșetorie ilegală, în care copii minori erau exploatați pentru a cerși printre mașini.

Publicat

În urma raziilor, oamenii legii au identificat șase persoane cu vârste cuprinse între 25 și 68 de ani, care cerșeau printre mașini iar în trei dintre cazuri adulții foloseau copii mici pentru a sensibiliza șoferii și a obține bani.

Polițiștii au îndepărtat persoanele de pe carosabil pentru a preveni eventuale accidente și le-au documentat contravențional. Totodată, autoritățile competente au fost sesizate pentru a evalua situația copiilor implicați.


Oamenii legii atrag atenția că cerșetoria în trafic pune în pericol atât persoanele care cer bani, cât și șoferii, iar exploatarea copiilor în astfel de scopuri reprezintă un fenomen grav.

Poliția îndeamnă cetățenii să nu încurajeze cerșetoria prin oferirea de bani și să apeleze 112 dacă observă copii sau alte persoane care solicită bani printre autoturisme.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Copii la un pas de tragedie la un carusel din Sipoteni. Scaunele atracției se izbeau de remorca unui camion parcat prea aproape

Clipe de coșmar pentru mai mulți copii, dar și părinții acestora! Minorii au fost puși în pericol după ce scaunele caruselului în care se aflau au început să se lovească de remorca unui camion parcat în imediata apropiere.

Publicat

Totul a avut loc în după-amiaza de 15 iulie, în localitatea Sipoteni, raionul Călărași. Vă atenționăm că urmează imagini cu un puternic impact emoțional:

Din imaginile intrate în posesia redacției se vede cum, pe măsură ce caruselul prinde viteză, mai multe scaune, inclusiv cele ocupate de copii, lovesc în repetate rânduri remorca autocamionului, aflată la o distanță extrem de mică de carusel. Cel care ne-a expediat secvențele video ne-a relatat că mai mulți dintre copii au suferit diferite răni și traumatisme, nemaivorbind de stresul enorm pe care l-au trăit. Părinții erau într-o așa panică și șoc, spune localnicul, că nimeni nu s-a gândit să cheme poliția, fiecare grăbindu-se să-și ajute cât mai rapid copilul.


Contactată pentru o reacție, ofițerul de presă al IGP, Oxana Toderiță, a declarat că oamenii legii s-au autosesizat în baza imaginilor apărute, iar în prezent desfășoară verificări pentru a stabili toate circumstanțele producerii cazului, inclusiv dacă au fost respectate normele de siguranță și condițiile de exploatare a instalației. La finalizarea cercetărilor vor fi dispuse măsurile legale care se impun.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii