Moldova
/VIDEO/ Un străin care locuia în Moldova suspectat că a sustras bani de pe sute de carduri bancare
Un cetățean străin, care domiciliază pe teritoriul Republicii Moldova, în vârstă de 28 de ani, este cercetat penal pentru complicitate la sustragerea mijloacelor financiare de pe cardurile cetățenilor RM.
Activitatea ilegală a acestuia a fost demascată ca urmare a acțiunilor întreprinse de ofițerii Direcției investigații infracțiuni informatice a INI și procurorii PCCOCS. Acesta este suspectat că în perioada anului 2020 până în prezent, oferea ilegal servicii contra plată de activare a conturilor anonime de Viber, Whatsapp, Telegram, a portmoneelor electronice Paynet, PayPal, etc. , precum și a altor platforme online care solicită activarea contului doar cu numărul de telefon.
Astfel, polițiștii au stabilit că, conturile anonime create de la distanță erau utilizate la săvârșirea infracțiunilor precum: apelarea prin Viber, Whatsaap a cetățenilor Republicii Moldova cât și a altor state din numele instituțiilor bancare; spălarea de bani prin intermediul portmoneelor electronice create online, săvârșirea altor tipuri de fraude la nivel naţional şi internațional.
Ca urmare a mai multor percheziţii efectuate la domiciliile și în oficiile închiriate de suspect, polițiștii au depistat şi ridicat 4765 de cartele SIM a diferitor operatori (inclusiv din străinătate), 5 modeme de tip Sim Card Hub Gsm, sisteme informatice, telefoane mobile, modeme 3G, carduri bancare, precum și mai multe dispozitive de stocare.
Menţionat că începând cu 2020, până în prezent a crescut numărul infracţiunilor de sustragere a banilor de pe cardurile victimelor, acesteia fiind apelate prin conturile Viber, Whatsaap anonime create de pe numere SIM puse la dispoziţie anume prin echipamentele de IP telefonie indicat mai sus.
Acesta este cercetat în libertate și riscă până la 6 ani de închisoare.
Moldova
/VIDEO/Nici gratiile nu l-au oprit: Un deținut ar fi coordonat o grupare specializată pe trafic de narcotice.
Oamenii legii au destructurat o rețea de trafic de droguri, coordonată de un deținut din penitenciarul Pruncul. Substanțele, aduse din Polonia, erau comercializate ulterior pe internet, printr-un magazin activ pe aplicația Telegram, cu peste 1.600 de clienți.
În cadrul operațiunii, oamenii legii au ridicat aproximativ 2 kilograme de droguri, printre care PVP, cunoscut ca „sare”, și mefedronă, un narcotic care poate provoca panică, halucinații și dependență severă, similară cocainei.
Primul reținut este un tânăr de 20 de ani din Căușeni, care acționa ca curier. Acesta închiriase un apartament în sectorul Botanica din Chișinău, de unde împărțea drogurile în diferite ascunzișuri pentru clienți. Plățile erau efectuate prin portmoneul electronic al grupului, la terminale publice. În urma perchezițiilor, au fost ridicate aproximativ 700 de grame de PVP. Tânărul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.
La începutul lunii februarie au fost reținuți și doi membri ai grupului, ambii în vârstă de 58 de ani, care închiriaseră un apartament în sectorul Ciocana. Aceștia au fost prinși în fața blocului, având asupra lor o geantă cu aproximativ 1,2 kilograme de mefedronă, iar în automobilul lor au fost depistate cantități suplimentare de droguri. Instanța a dispus aplicarea arestului preventiv pentru 30 de zile.
Potrivit anchetei, liderul grupării este un deținut din Pruncul, condamnat anterior la 7 ani de închisoare pentru trafic de droguri. Din celula acestuia au fost ridicate dispozitive de stocare a informației și un pliculeț cu urme de substanțe narcotice, utilizat la ambalarea drogurilor.
Urmărirea penală continuă, pentru identificarea tuturor membrilor grupării și trimiterea dosarului în instanță.
Moldova
/VIDEO/ Captură importantă la Cahul: Un bărbat a fost prins cu 100.000 de țigări de contrabandă în mașină.
Un bărbat de 34 de ani a fost prins în timp ce încerca să introducă ilegal în țară 100.000 de țigarete, echivalentul a 5.000 de pachete, fără acte de proveniență sau documente legale.
Autoturismul în care erau transportate țigaretele a fost oprit pentru verificări de către ofițerii Serviciului Vamal, în municipiul Cahul.
Țigaretele au fost ridicate și urmează să fie confiscate, prevenind astfel intrarea produselor în piața neagră de consum, cu potențial impact asupra sănătății și respectării legislației. Persoana implicată riscă sancțiuni contravenționale, iar autoritățile continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele cazului și posibile legături cu rețele de contrabandă sau transport ilegal de tutun.
Moldova
Centrul Unic de Apel 112, luat cu asalt: În doar câteva ore au recepționate mii de apeluri.
Condițiile meteo extreme au transformat dimineața de 5 februarie într-un coșmar pentru șoferi și pietoni. În doar o oră, între 7:00 și 8:00, Serviciul 112 a recepționat 497 de apeluri, iar până la ora 12, totalul apelurilor primite a ajuns la 2.372.
Dintre acestea, 979 de persoane au solicitat intervenția echipajelor medicale de urgență, multe pentru traumatisme și leziuni cauzate de căderi pe polei și ghețuș.
Traficul a fost și el grav afectat: poliția a fost sesizată prin 324 de apeluri, inclusiv pentru 19 accidente rutiere și 17 cazuri de derapaje sau blocaje pe drumuri alunecoase. Salvatorii și pompierii au fost solicitați în 55 de cazuri, inclusiv pentru tractarea vehiculelor derapate și gestionarea incidentelor provocate de gheață. Alte 37 de apeluri au vizat utilajele și drumurile blocate, direcționate către Autoritatea Națională de Drumuri.
Autoritățile fac apel la cetățeni să evite deplasările neesențiale și să circule cu maximă prudență, pentru a preveni accidente și alte incidente.
-
Moldova7 zile în urmăNicanor Ciochină a fost reținut: Fostul primar de la Boldurești este vizat într-o nouă cauză penală.
-
Moldova4 zile în urmăTragedie fără margini, la Rezina: O adolescentă de doar 17 ani a murit după ce căzut de pe o stâncă.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Șarlatanie de proporții: Doi tineri, reținuți după ce au sustras peste un milion de lei din contul unei femei din Chișinău.
-
Moldova2 zile în urmă350.000 de euro pe zi: trei moldoveni ar fi făcut avere la o fabrică uriașă de țigări de contrabandă în Italia.
-
Moldova3 zile în urmăAccident extrem de grav la Strășeni: Doi copii, loviți de mașină pe zebră. Unul a murit în secția de terapie intensivă.
-
Moldova21 de ore în urmă19 victime la Ulmu: O autospecială IGSU a derapat și s-a tamponat cu un microbuz.
-
Moldova4 zile în urmăAccident mortal la Sîngerei: Un tânăr a murit, iar altul a fost rănit după ce au intrat cu mașina într-un copac.
-
Moldova22 de ore în urmăColiziune mortală la Orhei: Un șofer a murit după ce a derapat cu mașina și s-a tamponat cu un camion.
