Moldova
/VIDEO/ A furat o mașină direct din parcare. Tânăr de 28 de ani, reținut de poliție
Acțiunile au fost întreprinse de ofițerii Secției investigare infracțiuni a Inspectoratului sec. Botanica din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, sub conducerea procurorilor din cadrul Procuraturii mun. Chișinău, Oficiul Botanica.
Polițiștii au fost sesizați la 2 mai, de către un bărbat care a comunicat că i-a fost sustras automobilul de marca ,, Mercedes”, de la parcarea de pe str. Hanul Morii.
La fața locului, bărbatul a spus că mașina este dotată cu sistem de monitorizare GPS și aflându-se la domiciliu, verificând prin aplicația web, a depistat că automobilul a fost răpit și la acel moment se afla în satul Ivancea raionul Orhei.
Prejudiciul cauzat a fost estimat la circa 70 000 lei.
Astfel, în urma măsurilor întreprinse de către ofițerii de investigație a IP Botanica de comun cu angajații INSP Orhei, automobilul a fost stopat iar la volan se afla suspectul. Tânărul a fost reținut fiind escortat la inspectorat pentru audieri. În cadrul acțiunilor procesual penale acesta și-a recunoscut vinovăția.
Tânărul este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 192/1 Cod Penal ,,Răpirea mijlocului de transport”, care conform legislației se pedepsește cu amendă în mărime de la 29 000 la 67 500 lei sau cu închisoare de la 1 la 3 ani.
Moldova
Ar fi cerut mită de 60 mii euro: Un bărbat va fi judecat pentru trafic de influență.
A cerut zeci de mii de euro ca să scape un suspect de răspundere penală, dar a ajuns el în arest. Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a trimis în instanță un dosar de rezonanță în care un bărbat este acuzat de trafic de influență.
Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi pretins o sumă consistentă, mai exact 60 de mii de euro, de la o persoană acuzată de corupere pasivă, susținând că are influență asupra organelor de urmărire penală și a unor funcționari cu demnitate publică, promițând că poate aranja scoaterea acesteia de sub urmărire penală.
Din banii ceruți, ar fi primit 25 de mii de euro, garantând că va împiedica emiterea unei noi ordonanțe de reținere și deschiderea altor dosare.
Învinuitul nu și-a recunoscut vina, însă procurorii au trimis cauza spre examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. În prezent, acesta se află în arest preventiv.
Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă o amendă de până la 200 de mii de lei sau între 2 și 7 ani de închisoare, precum și interdicția de a ocupa anumite funcții.
Moldova
Percheziții de amploare în România: Mai mulți medici, bǎnuiți cǎ obțineau ilegal specializările în Republica Moldova
Procurorii şi poliţiştii români fac, miercuri, 14 percheziţii într-un dosar care vizează înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals informatic, uz de fals şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi.
Mai mulţi medici au cerut Ministerului Sănătăţii recunoaşterea studiilor la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu” din Chişinău, dar procurorii suspectează că Rezidenţiatul nu s-a efectuat în realitate, scrie News.ro.
”Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi ofiţeri din cadrul IGPR – Direcţia de Investigaţii Criminale au pus în executare în cursul zilei de astăzi, 5 noiembrie 2025, un număr de 14 percheziţii domiciliare la sediul unei instituţii publice şi locuinţele unor persoane fizice, în Bucureşti şi mai multe judeţe”, anunţă, miercuri dimineaţă, Parchetul General.
Acţiunile au loc într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals informatic, uz de fals şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi.
”Ancheta vizează mai mulţi medici care au solicitat Ministerului Sănătăţii recunoaşterea titlurilor de calificare medic specialist dobândite în Republica Moldova, la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu” din Chişinău, depunând în acest sens diplomele aferente de medic specialist de absolvire a rezidenţiatului. Titlurile de calificare vizau diverse specialităţi, precum: medicină de urgenţă, ortodonţie, chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă, imagistică, chirurgie dento-alveolara, parodontologie”, precizează procurorii.
Probatoriul administrat de aceştia ridică, însă, suspiciunea că studiile de rezidenţiat, care presupuneau prezenta fizică obligatorie a medicilor rezidenţi la bazele clinice universitare, nu au avut loc în realitate, în condiţiile in care, pe perioada cursurilor de specializare, medicii rezidenţi se aflau în România, unde erau salarizaţi cu normă întreagă.
12 persoane urmează să fie duse la audieri, dacă vor fi depistate.
Moldova
Accident lângă un liceu din Comrat. Un copil a fost lovit de o mașină
Un incident grav a avut loc în apropierea liceului „Tretiakov” din Comrat.
UPDATE: Potrivit medicilor, minorul se află în comă.
Potrivit martorilor, o șoferiță ar fi încurcat pedalele de accelerație și frână în timp ce încerca să parcheze, moment în care mașina a ieșit brusc pe carosabil și a lovit un copil.
Minorul se afla împreună cu mama sa, întorcându-se de la grădiniță, scrie presa locală.
Starea copilului nu este deocamdată cunoscută.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Conserve „cu surprize” din Europa: 9 kilograme de mefedronă, descoperite de ofițerii INI.
-
Moldova2 zile în urmăCrimă cu sânge rece într-un apartament din Chișinău. O femeie a fost ucisă, alta transportată la spital
-
Moldova7 zile în urmăCaz fatal cu semne de întrebare: O moldoveancă a fost găsită fără viață într-o pensiune din Italia.
-
Moldova3 ore în urmăTragedie șa Institutul de Neurologie și Neurochirurgie din Chișinău. Un bărbat de 73 de ani a căzut de la etajul 3
-
Moldova6 zile în urmăScandal de proporții la liceul „Gheorghe Asachi” din Chișinău: Conducerea instituției și un agent economic, reținuți pentru corupție.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ O afacere, transformată în cenușă: Un complex de băi din Durlești a fost distrus complet de flăcări.
-
Moldova20 de ore în urmă/VIDEO/ Vindea droguri lângă universități: Un tânăr de 23 de ani, reținut pentru activitate de „curierat”.
-
Moldova5 zile în urmăNori negri de fum, la Bălți: O semiremorcă încărcată cu cabluri a fost mistuită în totalitate de foc.
