Diaspora
Autoturism furat din Franța la începutul anului, condus de un moldovean, descoperit la frontiera de est a României
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit la controlul de frontieră şi reținut pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca Renault care figura în bazele de date ca fiind furat din Franța, de la începutul acestui an.
În data de 25 aprilie a.c., în jurul orei 05.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, M.T., cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 33 de ani, care conducea un autoturism marca Renault, model Captur, înmatriculat în Franța.
Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului în cauză, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că autoturismul are seria de șasiu diferită de cea înscrisă în certificatul de înmatriculare prezentat la control și că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Franța la data de 06.01.2021.
Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a împrumutat autoturismul de la proprietarul de drept al acestuia, din Franța, pentru a se deplasa în R. Moldova și că nu are cunoștință despre faptul că autoturismul marca Renault este furat sau implicat în vreun litigiu.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunilor de furt și punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, iar autoturismul, în valoare de 40.000 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.
Diaspora
Jaf comis în 19 secunde, în Italia: Un cuplu de moldoveni, reținuți
Ar fi vrut bani ușori, iar pentru asta riscă pușcărie. Un cuplu de moldoveni și complicele acestora, un tânăr de 23 de ani, sunt cercetați penal după ce ar fi jefuit un local din orașul Bologna, ziua în amiaza mare.
Potrivit presei italiene, polițiștii ar fi fost alertați de către o femeie care a anunțat că o persoană necunoscută a pătruns în locul în care ea activează, după care ar fi atacat-o și ar fi sustras circa 4500 de euro.
În cadrul investigațiilor, oamenii legii au presupus că femeia minte, și asta pentru că jaful a durat doar 19 secunde. Mai exact, individul nu ar fi putut în acest interval scurt de timp să intre în încăpere, să agreseze femeia, să fure banii și să părăsească localul.
Totodată, polițiștii au analizat toate înregistrările și au identificat o dubă care, în ziua jafului se afla în apropierea localului. În urma măsurilor speciale de investigație, polițiștii au identificat proprietarul automobilului. Acesta a cooperat cu oamenii legii și a declarat că în ziua comiterii infracțiunii i-a dat mașina unui coleg de lucru, care s-a dovedit a fi falsul atacator.
Bărbatul a fost identificat și reținut, iar în cadrul audierilor a recunoscut că a săvârșit jaful în complicitate cu doi moldoveni- angajata localului și soțul acesteia.
Preliminar, italianul, dar și soțul angajatei localului nu sunt la prima abatere de la lege. Cercetările pe marginea acestui caz continuă.
Diaspora
Fabrică ilegală de țigări, construită de un cetățean moldovean în Germania. Profiturile din contrabandă ajung la zeci de milioane de euro
Un moldovean de 38 de ani a fost reținut în Germania, bănuit că ar fi liderul unei rețele de contrabandă cu țigări. Presa locală scrie că acesta ar fi construit inclusiv o fabrică de producere a mărfii, în Renania de Nord-Westfalia, în vestul țării.
Gruparea a fost destructurată de către autoritatea vamală germană, membrii ei fiind acuzați de producerea ilegală a țigărilor, contrabandă, evaziune fiscală și falsificarea de mărci de țigări celebre. Potrivit autorităților vamale, instalațiile industriale pentru producția ilegală de țigări au fost achiziționate legal, însă au fost folosite pentru a evita plata taxelor de tutun. Profiturile obținute din contrabandă ajung la zeci de milioane de euro.
Acțiunea autorităților germane a avut loc într-o hală industrială situată în localitatea Radevormwald. Pe lângă fabrica de producție a țigărilor ilegale, au fost descoperite și spații de cazare pentru muncitori est-europeni, care lucrau, dar și locuiau în incinta făbricii.
Pe lângă moldovean, oamenii legii germani au arestat încă 16 persoane. Activitatea rețelei a fost monitorizată timp de mai multe luni de către forțele de ordine, înainte de lansarea operațiunii, care a inclus și percheziții în zece locații din Renania de Nord-Westfalia și Brandenburg.
Diaspora
Accident cumplit în Italia. Un cetățean moldovean a decedat după ce s-a inversat cu mașina într-un șanț
Accident cumplit în Italia. Un cetățean moldovean a decedat după ce s-a inversat cu mașina într-un șanț.
Coliziunea s-a produs în seara de 27 septembrie, în jurul orei 22:00, în comuna Conselve din provincia Padova.
Presa locală scrie că șoferul moldovean, în vârstă de 39 de ani, se afla la volanul propriului automobil, când la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra volanului. În consecință vehiculul a derapat de pe traseu și s-a răsturnat în șanțul de la marginea drumului.
La locul accidentului au intervenit mai mulți pompieri și salvatori, medici cu ambulanța, dar și polițiști. Salvatorii au depus eforturi mari pentru a-l scoate pe șofer cât mai rapid din vehicul, sperând că va putea fi salvat, însă, din nefericire, atunci când a fost predat medicilor, bărbatul era deja mort.
Pe caz a fost pornită o anchetă, ia polițiștii italieni urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia.
-
Moldova3 zile în urmă
IMAGINI (+18) O „mamă” filmată cum își agresează bebelușul! Tânăra reținută, copilul – la spital
-
Moldova2 zile în urmă
Poliția vine cu detalii în cazul micuței maltratate de propria mamă, la Tohatin! La poliție s-a adresat tatăl copilului
-
În căutare2 zile în urmă
O minoră de 16 ani din raionul Florești, dispărută de circa două săptămâni! Poliția cere ajutorul cetățenilor