Moldova
/FOTO/ Șofer reținut pentru că a tamponat mortal un pieton și a fugit de la locul faptei
În dimineața de 25 aprilie, în jurul orei 07:20, politia a fost înștiințare telefonică precum că în satul Cîşla, din raionul Cantemir, un automobil de model necunoscut a tamponat un pieton, care a decedat în urma impactului.

La scurt timp, ofițerii de patrulare din sudul țării au depistat automobilul în satul Iasnaia Poliana din Cahul. S-a stabilit că la volanul mașinii s-a aflat un tânăr de 20 de ani.
Fiind supus testului Drager, rezultatula arăt 0.28 mg/l în aerul expirat. Șoferul a fost escortat la IP Cantemir pentru audieri.
În cadrul acțiunilor întreprinse s-a stabilit faptul că în noaptea de 24 spre 25 aprilie, în jurul orelor 03:00- 04:00, conducătorul auto deplasându-se prin satul Cîșla a tamponat un pieton de 23 de ani, locuitor al satului Cîșla, care se deplasa pe marginea carosabilului.
În urma traumelor primite pietonul au decedat la fața locului, iar conducătorul auto a părăsit locul accidentului rutier.
Moldova
/VIDEO/ Descoperire de proporții, lângă graniță: Fabrică clandestină de țigări, la un pas de frontiera Leușeni–Albița.
O descoperire de proporții la doar câțiva kilometri de granița cu România. Ofițerii Serviciului Vamal și procurorii PCCOCS au dat peste o fabrică clandestină de țigări, care funcționa chiar sub nasul autorităților, la aproximativ 5 km de postul vamal Leușeni–Albița. În interior, anchetatorii au găsit mii de țigarete fără filtru, materiale pentru producerea lor, precum și tutun mărunțit pregătit pentru procesare.

Descinderile s-au desfășurat nu doar la fața locului, ci și în alte locații. În total, oamenii legii au ridicat circa 160.000 de țigări, tehnică de calcul, înscrisuri de ciornă și utilaje necesare menținerii în funcțiune a liniei clandestine de producție.
Un bărbat de 40 de ani, cu dublă cetățenie – Rusia și Armenia , a fost reținut. Potrivit anchetatorilor, acesta avea rolul de a supraveghea și menține procesul de producție ilegală.
Investigațiile penale sunt în plină desfășurare, iar procurorii urmează să stabilească cine sunt ceilalți membri ai rețelei și care era destinația finală a țigărilor.
Deocamdată, bărbatul reținut beneficiază de prezumția de nevinovăție, însă riscă ani grei de închisoare dacă vinovăția îi va fi demonstrată.
Moldova
/VIDEO/ Șoferi beți, „la tot pasul”: Polițiștii au tras pe dreapta încă doi conducători auto, aburiți de alcool.
Pericol pe șosele, în Ialoveni. Un tânăr beat și fără permis a fost prins la volan, iar un alt bărbat conducea un ATV în stare avansată de ebrietate.

Primul caz a fost înregistrat în localitatea Țipala, când patrula de poliție a observat un automobil care se deplasa haotic pe carosabil. La volan se afla un tânăr de 23 de ani, fără permis de conducere. Testarea cu aparatul Drager a scos la iveală o concentrație de 0,86 mg/l alcool în aerul expirat- ceea ce depășește de peste cinci ori norma admisibilă.
Câteva ore mai târziu, în satul Ulmu, un ATV a atras atenția polițiștilor. La ghidon era un bărbat de 35 de ani, care cu greu se putea ține pe picioare. Testul alcoolscopic a arătat 1,40 mg/l alcool în aerul expirat – o valoare ce corespunde unei stări avansate de ebrietate.
Ambele vehicule au fost ridicate și transportate la parcarea specială, iar șoferii sunt documentați pentru conducere în stare de ebrietate și, în cazul tânărului de 23 de ani, pentru lipsa permisului.
Dacă vor fi găsiți vinovați, cei doi riscă dosare penale, amenzi usturătoare și chiar ani de închisoare.
Moldova
/VIDEO/ Încă un „depozitar”, reținut: Oamenii legii au scos din circuit narcotice în valoare de 900 de mii de lei.
Un bărbat de 27 de ani din Chișinău a fost prins în flagrant de ofițerii antidrog, chiar în momentul în care scotea dintr-un ascunziș o sacoșă ce conținea 1,5 kg de marijuana.

Individul ar fi făcut parte dintr-o rețea bine organizată, care își vindea marfa prin aplicația Telegram și ajunsese să joace un rol important în ierarhia grupării: de la simplu curier, până la depozitarul cantităților mari de droguri.
Potrivit oamenilor legii, suspectul primea periodic între 1 și 3 kilograme de substanțe narcotice, pe care le porționa în doze mici, ambalate în pliculețe de tip zip lock. Ulterior, acestea erau ascunse în diferite locuri, de unde alți curieri le ridicau pentru a le distribui consumatorilor din mai multe regiuni ale țării.
Operațiunea s-a încheiat la sfârșitul lunii august curent, după ce polițiștii au desfășurat timp de o lună acțiuni speciale de investigație. În urma perchezițiilor la domiciliul bărbatului, au fost depistate alte 1,5 kg de marijuana, deja împărțite în pachețele de câte 5 grame, un cântar de mare precizie și materiale utilizate pentru dozarea drogurilor.
În total, forțele de ordine au scos din circuit 3 kilograme de substanțe interzise, valoarea acestora pe piața neagră fiind estimată la peste 900 000 de lei.
Tânărul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Dacă vinovăția îi va fi demonstrată în instanță, riscă să petreacă între 7 și 15 ani după gratii. Între timp, poliția din capitală continuă acțiunile pentru identificarea și reținerea tuturor membrilor rețelei criminale.
-
Moldova2 zile în urmă
/VIDEO/ Reținut de proprii colegi: Un polițist de frontieră, arestat pentru răpirea și returul forțat a doi ucraineni în țara de origine.
-
Moldovao zi în urmă
Gest plin de disperare, la Criuleni: Un tânăr de 27 de ani a fost găsit strangulat în curtea casei.
-
Moldova6 zile în urmă
Accident grav la Anenii Noi: biciclist lovit de un BMW, transportat inconștient la spital
-
Moldova6 zile în urmă
Ambuteiaje și nervi întinși la maxim în centrul capitalei. Două troleibuze și o mașină nu au încăput pe aceeași bandă
-
Moldova5 zile în urmă
Nouă percheziții la anturajul lui Kitaeț: „Vova Davai”, reținut pentru gestionarea „visteriei criminale”
-
Moldova5 zile în urmă
Tragedie la Hîncești: Un minor de 14 ani a decedat într-un cumplit accident de motocicletă
-
Moldova2 zile în urmă
Taxa de călătorie- motiv de scandal: Un pasager și un taxator și-au împărțit pumni, într-un troleibuz din capitală.
-
Moldovao zi în urmă
Doi soți, la spital: Motocicleta acestora a izbucnit în flăcări după un accident grav, la Sîngerei.