Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ 18 motocicliști, prinși fără permise de conducere, la Criuleni

Odată cu încălzirea timpului de afară începe și sezonul motocicliștilor pe trasee. Cel mai des, aceștia sunt și iubitori de adrenalină și viteză, care-și pun propriile vieți la bătaie.

Publicat

În acest context, la Criuleni, polițiștii au au intensificat măsurile de prevenire şi combatere a încălcărilor Regulamentului Circulaţiei Rutiere. O atenție deosebită a fost acordată anume conducătorilor de motociclete.

Potrivit informațiilor oficiale, doar în raionul Criuleni, de la începutul acestui an au fost documentați 18 motocicliști care nu aveau premise de conducere, iar vehiculele lor nu erau înmatriculate în modul stabilit de legislația Republicii Moldova.

Toți 18 s-au ales cu amenzi usturătoare. În acest context, oamenii legii reamintesc motocicliștilor că vehiculele pe care le conduc sunt periculoase, de aceea ei trebuie să urce pe ele numai după ce s-au echipat cu cască de protecție și haine speciale.


Totodată, aceștia trebuie să respecte cu strictețe regulile de circulație, în special regimul de viteză și să verifice starea tehnică a motocicletei de fiecare data înainte de a porni la drum.

 


Moldova

Contrabandă cu valută: 100.000 de dolari americani, găsiți ascunși în treapta unui autocar ce venea din Odesa

Contrabandă cu valută în postul vamal Palanca. Șoferul unui autocar ce revenea din Odesa, Ucraina, a încercat să aducă ilegal în țara noastră suma de 100.000 de dolari.

Publicat

Totul a ieșit la iveală după ce ofițerii vamali au decis să supună vehiculul unui control minuțios. Astfel, în una din treptele autocarului au fost găsite mai multe pungi cu dolari, ascunse sub niște acte.

În valută națională, suma de dolari depistată se echivalează cu aproape 2.000.000 de lei moldovenești.

Prin urmare, banii au fost indisponibilizați și constituie probă în dosarul penal. Iar șoferul, în vârstă de peste 50 de ani, a fost reținut pentru 72 de ore.


Urmărirea penală continuă, iar forțele de ordine urmează să stabilească proveniența, dar și destinația acestor bani. Totodată, urmează a fi investigată și o eventuală implicare a altor persoane în tentativa de contrabandă.

 


Citește mai departe

Moldova

Contrabandă cu piese auto din UE și Marea Britanie, în valoare de 6.000.000 lei. Patru persoane au statut de bănuit în dosar

Peste 100 de injectoare, zeci de motoare și cutii de viteză, dar și alte mii de piese auto aduse prin contrabandă din UE și Marea Britanie au descoperit forțele de ordine în mai multe raioane din centrul țării.

Publicat

Schema ar fi fost pusă la cale de patru bărbați, cu vârstele cuprinse între 34 și 49 de ani, iar valoarea elementelor auto depistate se ridică la peste 6.000.000 de lei. Aceștia aduceau piesele cu autocamioane, microbuze și alte unități de transport, camuflându-le astfel, ca să nu fie deconspirați la frontieră.

Ei își coordonau acțiunile prin telefon, unii fiind responsabili de aducerea mărfii de peste hotare, alții de vinderea ei pe teritoriul R. Moldova la centre de dezmembrare auto.

În cadrul cercetărilor, oamenii legii au efectuat 10 percheziții în Anenii Noi, Chișinău, Criuleni, Orhei și Ungheni. În rezultat au fost depistate peste 100 de injectoare, zeci de motoare și cutii de viteză, baterii electrice, rampe de presiune și alte accesorii pentru automobile.


De asemenea, au fost ridicate 20 de pașapoarte tehnice ale automobilelor din Marea Britanie, registre, date despre transferuri bancare, dar și două agende cu lista pieselor auto aduse ilegal în Moldova.

Toți patru indivizi au statut de bănuit în dosar, iar forțele de ordine menționează că unul dintre ei a fost trimis în judecată pe un alt caz, pornit vara trecută pentru contrabandă cu trei automobile furate din statele UE și importate din Lituania în Moldova, în valoare de peste 1.000.000 lei.

Investigațiile continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției.


Citește mai departe

Moldova

Un bărbat de 50 de ani își va petrece tot restul vieții după gratii: A fost recunoscut vinovat de două omoruri și 13 tâlhării

Un bărbat de 50 de ani își va petrece tot restul vieții după gratii, fiind acuzat de două omoruri și 13 tâlhării.

Publicat

Crimele au fost comise încă în perioada anilor 1999-2024, însă acuzatul a reușit timp de 18 ani să se eschiveze de răspundere. Totuși, în toamna anului 2023, acesta a fost reținut, ulterior extrădat din Bulgaria. Potrivit materialelor, tâlhăriile au fost săvârșite asupra băncilor, încasatorilor, contabilității întreprinderilor și instituțiilor și persoanelor fizice. În unul dintre cazuri, învinuitul, împreună cu alți 2 complici, fiind înarmați cu pistoale și topoare au reușit să sustragă 625 de oi de la o fermă.

În cadrul unui alt atac tâlhăresc comis asupra angajaților unei bănci, învinuitul a reușit să obțină 133 519 lei. Prejudiciul total cauzat prin tâlhării se ridică la peste 1.000.000 de lei.

În ceea ce privește omorurile, în unul dintre cazuri acuzatul ar fi împușcat în cap o autoritate criminală din Comrat, din răzbunare.


În cel de-al doilea caz, omorât a fost un șofer de ambulanță de la Comrat, care a opus rezistență în timpul unui atac tâlhăresc asupra personalului din cadrul contabilității Centrului de medicină Urgentă din regiune.

Sentința a fost emisă de Judecătoria Comrat.


Citește mai departe

topul săptămânii