Moldova
/VIDEO/ Un muc de țigară aruncat într-un coș ar fi declanșat incendiul devastator din capitală
Un muc de țigară aruncat într-un coș ar fi pornit incendiul devastator produs astăzi pe strada Calea Basarabiei din Capitală. Cel puțin asta reiese din segvențele video, suprinse de camerele de supraveghere instalate în depozitul de vopsele. Astfel, din imagini se poate observa cum la ora 06:42 de minute dimineaţa mucul nestins ia foc. La jumătate de oră distanţă ar fi ajuns la faţa locului primele echipaje ale salvatorilor.
Ofiţerul de presă al IGSU, Liliana Puşcaşu, a spus că pompierii vor anunţa cauzele preliminare în câteva zile. Ea nu ne-a putut spune însă dacă specialiştii vor lua în calcul şi aceste secvenţe video, care ar fi din depozitul de vopsele de pe Calea Basarabiei. La rândul lor, reprezentanţii Poliţiei Capitalei au spus că nu au fost sesizaţi de pompieri despre acest caz.
Amintim că un incendiu de proporţii a izbucnit la primele ore ale dimineţii pe strada Calea Basarabiei din Capitală. Flăcările au cuprins un depozit de vopsele. Toată garnizoana de pompieri din Capitală, 60 de salvatori cu 15 autospeciale, au intervenit la faţa locului. Din fericire, nicio persoană nu a avut de suferit.
Fumul dens şi mirosul puternic au împânzit tot oraşul, chiar şi după ce focul a fost stins.
Potrivit IGSU, apelul la 112 a fost recepţionat în jurul orei 07:00 dimineaţa. Vâlvătaia a cuprins o suprafaţa de 2 mii de metri pătraţi. Iar flăcările aveau zeci de metri înălţime. Incendiul a fost localizat în aproximativ două ore.
„La început a existat pericolul de explozie, întrucât vorbim de materiale inflamabile cum ar fi vopsea. De aceea pompierii au organizat în aşa mod intervenţia pentru a nu pune în pericol efectivul, dar şi cetăţenii.”, a comunicat ofiţerul de presă al IGSU, Liliana Puşcaşu.
După ce au localizat sursa de incendiu, pompierii au intrat în încăpere pentru a preveni o eventuală explozie. Salvatorii au găsit acolo zeci de litri de acetona care s-au scurs.
Norul dens de fum putea fi văzut din toate sectoarele Capitalei şi chiar din suburbii. Oamenii care se aflau prin preajmă spun că s-au speriat.
„Am văzut că soarele s-a întunecat şi m-am gândit ce nor, zic ce vrea să plouă, parcă au transmis fără ploi. Când ne uităm iese fum. Eu la Cuza Vodă trăiesc, la Botanica şi de acolo iată pe jos am venit să văd ce este aici.”
„Eu m-am speriat încă de acasă când am văzut. S-a blocat soarele, adică a acoperit soarele.”
Un angajat al unei benzinării din apropiere spune că a venit într-o fugă la serviciu când a auzit de incendiu.
„Această clădire arde deja a doua oară, de când am început să lucrez în zonă, din 2000. Edificiul a fost cuprins de flăcări, apoi a fost reparat şi iată că din nou a ars. Nu ştiu din ce cauză, poate cineva l-a blestemat.”
Deocamdată, nu se cunoaşte valoarea pagubelor şi nici nu au fost stabilite circumstanţele producerii incendiului. Autorităţile au iniţiat o anchetă pentru a afla de la ce au pornit flăcările.
Moldova
Spulberată pe zebră: O femeie, tamponată de un taxi în timp ce traversa strada regulamentar.
O femeie de 34 de ani a ajuns la spital, după ce a fost lovită de un automobil în timp ce traversa regulamentar strada pe o trecere de pietoni din sectorul Buiucani al capitalei.
Accidentul s-a produs în seara zilei de 6 august, în jurul orei 20:05, pe strada Ion Creangă. Potrivit informațiilor preliminare oferite de Poliție, un automobil, condus de un bărbat, a tamponat femeia în timp ce aceasta traversa regulamentar carosabilul.
Momentul accidentului a fost surprins de camera de bord a unui alt automobil parcat în apropiere. Din imagini se observă impactul dintre autoturism și pieton. Totodată, se poate vedea că automobilul implicat în accident activa în regim de taxi.
Circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite de oamenii legii.
Pe rețelele de socializare au apărut și imagini filmate imediat după accident. În acestea, femeia este surprinsă întinsă pe carosabil, în timp ce martorii îi acordă ajutor și așteaptă intervenția echipajului medical.
În urma impactului, victima a suferit traumatisme și a fost transportată la spital pentru investigații medicale.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier.
Moldova
Drochia: 150 de baloți de paie au fost mistuiți de un incendiu provocat, cel mai probabil, de descărcările electrice.
Furtuna care s-a abătut pe 6 august asupra mai multor raioane ale țării s-a lăsat nu doar cu arbori doborâți și acoperișuri smulse de vânt, ci și cu incendii provocate, cel mai probabil, de descărcările electrice. Un astfel de caz a fost înregistrat în satul Șuri, raionul Drochia, unde aproximativ 150 de baloți de paie au fost cuprinși de flăcări.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 15:53. La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri, care a reușit să localizeze incendiul la ora 16:56 și să lichideze complet focarul la ora 19:23.
Potrivit informațiilor publicate de reprezentanții comunității locale, incendiul ar fi izbucnit chiar înainte de ploaie și ar fi fost provocat de un fulger. Cauza exactă urmează însă să fie stabilită de specialiști.
Conform unui post de televiziune local, până la sosirea pompierilor, localnicii s-au mobilizat și au încercat să împiedice extinderea flăcărilor, alertând autoritățile și supraveghind zona. Ulterior, mai mulți săteni au participat la intervenție, punând la dispoziția salvatorilor tehnică agricolă și transportând apă pentru stingerea incendiului.
Din fericire, nimeni nu a avut de suferit, iar reprezentanții comunității au mulțumit atât pompierilor din Drochia, cât și localnicilor care au intervenit prompt și au contribuit la limitarea pagubelor.


Moldova
/VIDEO/ O barcă și doi metri steri de salcie: Un bărbat, amendat după ce a fost prins cu lemn tăiat ilegal în zona de frontieră, la Manta.
Tăierile ilegale de arbori continuă să fie depistate inclusiv în zona de frontieră. Un nou caz a fost documentat de un echipaj mixt format din carabinieri și angajați ai Poliției de Frontieră, în apropierea localității Manta, raionul Cahul, în timpul unei misiuni comune de patrulare și supraveghere.
Oamenii legii au intervenit după ce au observat activități suspecte în apropierea lacului Manta, iar verificările au scos la iveală o cantitate importantă de masă lemnoasă tăiată ilegal.
La fața locului au fost identificați aproximativ doi metri steri de lemn de salcie tăiat, iar oamenii legii au constatat că masa lemnoasă era transportată pe apă cu ajutorul unor bărci din lemn, metodă folosită, cel mai probabil, pentru a evita depistarea.
În timpul cercetărilor, în apropierea lemnului tăiat a fost identificat un bărbat în vârstă de 59 de ani, care nu avea asupra sa acte de identitate. Acesta urmează să fie verificat, iar autoritățile încearcă să stabilească dacă este implicat în tăierea și transportarea ilegală a arborilor.
Materialele acumulate au fost transmise organelor competente pentru documentarea cazului, iar toate circumstanțele urmează să fie stabilite în cadrul anchetei. Dacă vor fi constatate încălcări ale legislației, persoanele responsabile vor fi trase la răspundere conform prevederilor legale.
-
Moldova5 zile în urmăAccident mortal la Orhei: Două persoane au murit după un impact frontal între o mașină și un autocar plin cu pasageri.
-
Moldova4 zile în urmăAccident mortal în Chișinău: Un motociclist de 25 de ani, ucis într-un impact în lanț.
-
Moldova6 zile în urmă„Vestul sălbatic” la Chișinău: Trei bătăi în doar două zile, cu pumni, picioare și oameni răniți.
-
Moldova6 zile în urmăȚara arde la propriu: zeci de hectare de vegetație au fost mistuite de flăcări în mai multe raioane.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ A murit salvând doi copii: Un moldovean s-a înecat într-un râu din Italia.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ De la piață, direct în izolator. Un bărbat a fost reținut după ce a scos un pistol și a amenințat o femeie în plină zi, într-o piață din Strășeni.
-
Moldova3 zile în urmăMoldovean decedat în Polonia: Bărbatul și-a pierdut viața într-un grav accident de circulație.
-
Moldova5 zile în urmăFost polițist, trimis în judecată: A întocmit un proces-verbal pe numele Ludmilei Vartic, după decesul acesteia.
