Rețele de socializare

Moldova

Un bărbat fără mască și un câine fără botniță au băgat în izolatorul CNA doi polițiști, după un denunț la linia națională anticorupție

Doi soți au apelat la linia națională anticorupție a CNA, denunțând pretinsele faptele de abuz ale doi polițiști din cadrul Inspectoratului de poliție Ciocana.

Publicat

Aceștia au comunicat că au fost somați să achite o mită de 1000 de lei pentru a nu le fi aplicată o amendă contravențională.

Potrivit denunțătorilor, aceștia au fost opriți în stradă, în sectorul Ciocana, de doi polițiști de sector, în timp ce își plimbau câinele. Deoarece patrupedul nu purta botniță, iar stăpânul nu avea mască de protecție, polițiștii i-au avertizat că au încălcat legea și că sunt pasibili de o amendă cumulativă de peste 6000 de lei. Pentru a le aplica însă o amendă minimă, polițiștii le-ar fi cerut 1000 de lei.

Astfel, din mărturiile depuse, rezultă că unul din soți ar fi fost trimis acasă să aducă banii, dar acesta a sunat la linia anticorupție pentru a denunța fapta polițiștilor. La finalul zilei, cei doi oamenii ai legii au ajuns în izolatorul CNA, fiind cercetați pentru corupere pasivă. Dacă vor fi găsiți vinovați, ei riscă să-și piardă serviciul, o amendă penală și închisoare.
Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.


Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală.

Notă: amenda pentru încălcarea măsurilor anti-epidemiologice este de până la 5000 de lei, iar plimbarea animalului de companie fără lesă și botniță în locuri publice se amendează cu până la 1500 de lei.


Moldova

Băuți, drogați și vitezomani: Peste 3.600 de încălcări ale RCR, înregistrate de polițiștii de patrulare în weekend.

Peste 3.600 de încălcări ale Regulamentului circulației rutiere au fost înregistrate de polițiștii de patrulare în zilele de odihnă.

Publicat

Potrivit Inspectoratului Național de Securitate Publică, 53 de șoferi au fost înlăturați de la volan după ce au fost depistați conducând sub influența alcoolului sau a bubstanțelor nacotice.

De asemenea, 1.432 de conducători auto au depășit limita de viteză stabilită pe sectorul de drum, iar 817 nu au respectat indicatoarele rutiere de prioritate sau semnalele de interzicere ale semafoarelor.

Totodată, 227 de șoferi au fost sancționați pentru că circulau fără revizia tehnică anuală sau fără polița de asigurare auto obligatorie. Alți 569 au oprit vehiculele în locuri interzise.


În același timp, 129 de conducători auto au fost amendați pentru neacordarea priorității pietonilor, iar 470 au fost documentați pentru necuplarea centurii de siguranță sau utilizarea telefonului mobil în timpul șofatului.

Alte 42 de persoane au fost sancționate pentru conducerea vehiculului cu încălcarea regulilor privind dreptul de a conduce.

În context, autoritățile îndeamnă șoferii să respecte regulile de circulație pentru a preveni accidentele și a menține siguranța în trafic.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Escrocherie la Gura Galbenei: Două persoane reținute în urma unei șarlatanii de peste 166 de mii de lei.

Două persoane au fost reținute și plasate în arest preventiv pentru 30 de zile, în urma unei escrocherii considerabile comise în satul Gura Galbenei, din raionul Cimișlia. Victima, o tânără de 20 de ani, a sesizat poliția că persoane necunoscute au indus-o în eroare, determinând-o să transmită bani sub pretextul că pe numele ei ar fi fost contractat un credit bancar în valoare de 1 milion de lei.

Publicat

În urma anchetei, polițiștii și procurorii au reținut în flagrant un bărbat de 39 de ani din raionul Orhei, care ar fi avut rolul de curier în schema infracțională. Totodată, a fost identificat și cel care a ridicat efectiv suma de 166.370 de lei de la victimă, fiind depistat în Chișinău, în timp ce se deplasa cu automobilul personal.

Perchezițiile efectuate la domiciliul și în automobilul suspectului au permis ridicarea mijlocului de transport, a sumelor de bani și a mai multor telefoane folosite în activitatea infracțională.

Oamenii legii continuă măsurile de urmărire penală și investigațiile speciale pentru a stabili toate circumstanțele cazului și eventualele implicări ale suspecților în alte infracțiuni similare.



Citește mai departe

Moldova

Motociclist rănit în impact: Un tânăr, pe patul de spital, după ce a intrat în coliziune cu o mașină.

A ajuns la spital. Un tânăr a fost rănit ca urmare a unui accident rutier produs în dimineața zilei de 14 martie, în jurul orei 09:00, pe o stradă din orașul Ialoveni. Poliția a fost sesizată, iar la fața locului au intervenit echipaje ale oamenilor legii și ale serviciilor medicale.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, un automobil condus de un bărbat de 61 de ani s-a ciocnit cu o motocicletă la ghidonul căreia se afla un tânăr de 21 de ani. Circumstanțele în care s-a produs impactul urmează să fie stabilite de anchetatori.

În urma coliziunii, motociclistul a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost preluat de un echipaj de ambulanță pentru investigații suplimentare.

Potrivit ofițerului de presă al inspectoratului de poliție local, Mariana Didenco, șoferii au fost supuși etilotestului.


Polițiștii din Ialoveni au înregistrat cazul și continuă documentarea acestuia pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.


Citește mai departe

topul săptămânii