Rețele de socializare

Moldova

Două moldovence, prinse în timp ce se întorceau ilegal din Ucraina

În rezultatul schimbului de informații operative între autoritățile de frontieră moldo-ucrainene s-a reușit reținerea a două tinere moldovence, care au încercat să revină clandestin acasă.

Publicat

Din declarații s-a aflat că trecerea frontierei în Ucraina, la fel a fost în mod fraudulos.

În după amiaza zilei de ieri, 02 martie a.c., polițiștii de frontieră din Tudora au fost informați de către colegii ucraineni precum că au fost observate două persoane care traversează frontiera pe jos și nestingherit din Ucraina în Republica Moldova. Acționând conform informației operative, la aproximativ un km de linia frontierei de stat au fost reținute două persoane de gen feminin. Deși nu au putut prezenta actele de identitate, acestea au comunicat că sunt cetățene moldovence cu vârste de 22 și respectiv 38 de ani, informații confirmate ulterior, după cercetările adiționale.
La audieri, tinerele au declarat că în Ucraina au ajuns ilegal încă din vara anului trecut și au recunoscut că au încercat prin aceeași metodă să revină acasă.

Ca urmare a verificărilor suplimentare s-a aflat că una dintre conaționale nu este la prima sa abatere de la lege, fiind anterior cercetată penal pentru o cauză similară.


În prezent, polițiștii de frontieră din Direcția regională EST cercetează cazul sub aspectul de comitere a infracțiunii privind trecerea ilegală a frontierei de stat, prevăzute de art. 362 al. 1 Cod Penal al RM. Totodată, persoanele au fost reținute pentru 72 de ore și plasate în Izolatorul de detenție provizorie din cadrul IP Căușeni.


Ediție TV

Sîngerei: Un tânăr de 24 de ani a murit într-un cumplit accident de motocicletă. Pasagera acestuia a ajuns la spital.

Accident cu sfârșit tragic în raionul Sîngerei. Un tânăr de 24 de ani a murit în circumstanțe dramatice, după ce a pierdut controlul motocicletei pe care o conducea.

Publicat

Accidentul s-a produs în seara zilei de 1 mai în localitatea Țîpletești, raionul Sîngerei. Potrivit datelor preliminare, motociclistul de 24 de ani, împreună cu o pasageră de 20 de ani, s-ar fi deplasat prin localitate, iar la un moment dat, într-o curbă periculoasă, ar fi pierdut controlul ghidonului și s-ar fi tamponat cu putere într-un obstacol de pe marginea drumului.

În urma coliziunii, cei doi tineri au fost transportați de urgență la Spitalul Clinic municipal Bălți de către un echipaj de ambulanță, însă din nefericire motociclistul a decedat în drum spre spital.

Oamenii legii au deschis o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs tragicul accident.


echipa.md


Citește mai departe

Moldova

A ieșit cu tot cu poartă: Un tânăr ar fi furat o mașină ziua în amiaza mare dintr-o parcare subterană 

Publicat

Un bărbat ar fi răpit o mașină din subterana și ar fi fugit cu ea, distrugând în calea sa și poarta de acces în parcare. Totul s-a petrecut în sectorul Ciocana al capitalei, iar la scurt timp după incident polițiștii l-au reținut pe făptaș. Acesta s-a dovedit a fi un tânăr de 23 de ani din capitală, anterior cercetat penal pentru diverse infracțiuni.

Poliția a fost sesizată despre dispariția mașinii de către proprietarul acesteia, un bărbat de 46 de ani. Acesta le-a spus polițiștilor că automobilul a fost furat ziua în amiaza mare din parcarea subterană. Potrivit proprietarului, autoturismul ar valora 60 de mii de euro.

În cele din urmă, mașina a fost depistată în apropierea raionului Strășeni, fiind accidentat.


Pe caz a fost pornită o cauză penală pentru jaf, iar suspectul arestat preventiv pentru 30 de zile. Dacă va fi găsit vinovat, tânărul riscă de la 5 la 7 ani de pușcărie.


Citește mai departe

Moldova

Contrabandă cu valută: 100.000 de dolari americani, găsiți ascunși în treapta unui autocar ce venea din Odesa

Contrabandă cu valută în postul vamal Palanca. Șoferul unui autocar ce revenea din Odesa, Ucraina, a încercat să aducă ilegal în țara noastră suma de 100.000 de dolari.

Publicat

Totul a ieșit la iveală după ce ofițerii vamali au decis să supună vehiculul unui control minuțios. Astfel, în una din treptele autocarului au fost găsite mai multe pungi cu dolari, ascunse sub niște acte.

În valută națională, suma de dolari depistată se echivalează cu aproape 2.000.000 de lei moldovenești.

Prin urmare, banii au fost indisponibilizați și constituie probă în dosarul penal. Iar șoferul, în vârstă de peste 50 de ani, a fost reținut pentru 72 de ore.


Urmărirea penală continuă, iar forțele de ordine urmează să stabilească proveniența, dar și destinația acestor bani. Totodată, urmează a fi investigată și o eventuală implicare a altor persoane în tentativa de contrabandă.

 


Citește mai departe

topul săptămânii