Rețele de socializare

Moldova

Un șofer de microbuz, prins fără permis și cu actele pentru vehicul expirate, în apropiere de graniță

Polițiștii de frontieră din Leova au identificat un conațional care conducea un microbuz fără permis și cu acte expirate pentru mijlocul de transport. Mai mult că acesta colecta și transporta metal uzat fără acte de proveniență. Incidentul a fost înregistrat în după-amiaza zilei de ieri, 28 februarie a.c.

Publicat

La intrarea în localitatea Tochile-Răducani, având sarcina de verificare a mijloacelor de transport aflate în zona de frontieră, patrula mobilă a SPF Leova a stopat un microbuz de model Mercedes Sprinter, cu numere de înmatriculare moldovenești. Șoferul a fost legitimate ca fiind cetățean moldovean în vârstă de 33 de ani, originar din satul Costești, raionul Ialoveni.

În procesul de verificare a documentelor, polițiștii de frontieră au depistat că revizia tehnică la mijlocul de transport este expirată, totodată, șoferul nu a putut prezenta permisul de conducere, declarând că l-ar fi uitat acasă. În acest sens s-a decis extinderea verificărilor și asupra încărcăturii transportate.

Ca urmare, s-a depistat mai multe nereguli: codul Vin de pe caroserie fiind indescifrabil, iar pe capotă acesta lipsea. În compartimentul marfar se afla peste o tonă de metal uzat, pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta acte de însoțire. Cetățeanul a comunicat că personal colectează fier uzat de la localnici din regiune.


Pe teritoriul Sectorului, polițiștii de frontieră au indisponibilizat mijlocul de transport împreună cu bunurile, până la elucidarea circumstanțelor și luarea unei decizii.

La fel, conform competenței, materialele acumulate pe caz urmează a fi transmise către Inspectoratul Național de Patrulare pentru întreprinderea măsurilor legale ce se impun.


Moldova

/VIDEO/ Autospecială, implicată în accident: Cazul a ajuns în atenția autorităților de la Î.M. Regia „Autosalubritate”.

O autospecială a Întreprinderii Municipale „Autosalubritate” a fost implicată într-un accident rutier, iar imaginile surprinse de camerele de bord au fost publicate pe rețelele sociale. Totul s-a întâmplat în dimineața de 4 august, pe Bulevardul Iuri Gagarin din sectorul Centru. În imagini se poate vedea cum o mașină încearcă să se încadreze pe banda extremă stânga, însă intră în coliziune cu vehiculul de mare tonaj. Incidentul a stârnit reacții în spațiul public, iar regia a venit cu o reacție oficială.

Publicat

Potrivit autorităților, imediat ce cazul a fost semnalat, reprezentanții regiei au colectat toate înregistrările video disponibile din zona unde s-a produs impactul. Acestea au fost analizate intern și transmise autorităților competente, care urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.

În paralel, a fost demarată și o anchetă internă, pentru a verifica dacă echipajul implicat a respectat normele de circulație și procedurile operaționale.

Reprezentanții Regiei „Autosalubritate” spun că tratează cu maximă seriozitate orice incident care vizează siguranța participanților la trafic și dau asigurări că vor colabora pe deplin cu instituțiile abilitate pentru clarificarea completă a cazului.



Citește mai departe

Moldova

Pericol pe un drum național: Placă de beton ridicată de căldură, în raionul Sîngerei.

Pericol pe un drum național din raionul Sîngerei. O placă de beton s-a ridicat de pe carosabil, punând în pericol circulația rutieră. Imaginile au fost filmate de șoferi și distribuite pe rețelele sociale.

Publicat

Potrivit Administrației Naționale a Drumurilor, fenomenul s-a produs pe traseul Frontiera cu Ucraina – Criva – Bălți – Chișinău – Tiraspol – frontiera cu Ucraina, în apropiere de localitatea Dumbrăvița. Din cauza temperaturilor caniculare, dalele de beton s-au dilatat și s-au ridicat din structură, formând un obstacol periculos pentru șoferi.

Echipele de drumari au intervenit în seara de 4 august cu lucrări provizorii, pentru a permite desfășurarea traficului în condiții de siguranță. Iar în dimineața de 5 august, în zonă au început lucrările de reparație completă a sectorului afectat.

Autoritățile îi îndeamnă pe conducătorii auto să circule cu prudență în zona lucrărilor și să respecte semnele de circulație temporare. Totodată, se atrage atenția că astfel de fenomene pot apărea și în alte zone, acolo unde drumurile sunt construite din beton-ciment, pe fondul temperaturilor extreme.



Citește mai departe

Moldova

Avocat prins în flagrant: Bărbatul ar fi cerut 57 de mii de euro pentru a „aranja” două dosare.

Un avocat este cercetat penal pentru trafic de influență în proporții deosebit de mari, după ce ar fi pretins și primit zeci de mii de euro în schimbul unor promisiuni de intervenție pe lângă judecători și persoane publice. Cazul este instrumentat de Centrul Național Anticorupție, sub conducerea Procuraturii municipiului Bălți.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, bărbatul ar fi cerut, în mai multe tranșe, 50.000 de euro de la o persoană, susținând că are influență asupra unor magistrați. În schimbul sumei, avocatul ar fi promis că va interveni pentru a obține o decizie favorabilă într-un dosar civil, în care era pusă în joc o datorie de aproape 3 milioane de lei către o altă firmă.

Pe lângă acest caz, același avocat este vizat și într-un nou episod. Începând cu 25 iulie, acesta ar fi pretins alți 7.000 de euro de la aceeași persoană, dând de înțeles că poate influența persoane publice pentru a clasa un dosar penal în care era vizat plătitorul, acesta fiind cercetat pentru infracțiuni grave.

Operațiunea a fost organizată în Chișinău, unde ofițerii CNA l-au prins pe avocat în flagrant delict, imediat după ce ar fi primit cei 7.000 de euro. Banii au fost descoperiți în mașina acestuia.


Cercetările continuă. Procurorii și ofițerii anticorupție verifică acum dacă în schemă sunt implicate și alte persoane.


Citește mai departe

topul săptămânii