Rețele de socializare

Moldova

Hoții de ulei din transformatoare au lăsat un sat întreg fără lumină. Poliția caută făptașii

Locuitorii satului Aluatu din raionul Taraclia au rămas în amiaza zilei de joi, 25 februarie, curent, fără energie electrică în urma sustragerii uleiului dielectric din transformatorul de putere.

Publicat

O formațiune de intervenție operativă din cadrul Premier Energy Distribution a evaluat la fața locului consecințele intervenției hoților și din motive de securitate electrică a deconectat instalația deteriorată.

Pentru restabilirea funcționării transformatorului de putere sunt necesare lucrări de reparație și de suplinire repetată cu ulei, ceea ce implică activități logistice și de mentenanță, implicit costuri. Estimativ doar valoarea uleiului dielectric furat de hoți este de circa 4000 de lei, la care se vor adăuga costurile lucrărilor, a pieselor înlocuite și cele legate de transport. Astfel valoarea prejudiciului cauzat de hoți va crește esențial în mod obiectiv. Conform reglementărilor, pierderile sunt reflectate în tariful de distribuţie, ceea ce în final constituie un cost adițional pentru toți consumatorii de energie.

Precizăm că aceste acțiuni pot provoca situații de risc major de electrocutare pentru infractor, care își pune în pericol propria integritate fizică și poate duce la incendii pentru populația din apropiere.


Premier Energy Distribution solicită acțiuni concrete din partea poliției, a autorităților publice raionale și a primarilor de localități pentru identificarea și atragerea la răspundere a infractorilor. Totodată și populația trebuie să se implice în identificarea hoților deoarece aceste acțiuni ilegale lasă sute de persoane fără energie electrică, creează riscuri de producere a incendiilor, generează prejudicii materiale și incomodități.


Advertisement

Moldova

La un pas de moarte. Noi detalii despre paznicul înjunghiat într-un magazin din capitală.

Noi detalii despre paznicul înjunghiat într-un magazin de capitală, oferite de Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească. Incidentul nefericit s-a petrecut cu un agent de pază în vârstă de 21 de ani. Acesta a fost grav rănit într-un atac cu cuțitul în seara zilei de 5 aprilie, chiar în supermarketul unde lucra.

Publicat

Potrivit CNAMUP, cazul a avut loc în timpul unei încercări de furt și ar fi fost atacat de un individ cu cagulă pe față.
Șocați, martorii au chemat ambulanța. Medicii au intervenit în 5 minute la fața locului și au găsit victima în stare gravă, dar conștientă. În următoarele 20 de minute, i-au acordat primul ajutor medical necesar.
Pacientul a fost transportat de urgență la Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”, iar la moment urmează tratament specializat în condiții de staționar.
Reamintim că, ofițerul de presă a poliției, Cristina Talpă, a declarat că polițiștii au înregistrat cazul, au pornit o anchetă, însă nu poate oferi mai multe detalii pentru a nu periclita cursul acesteia.


Citește mai departe

Moldova

Ar fi luat mită sistematic. Un angajat al IPM și administratorul unui agent economic au ajuns sub lupa CNA.

Ar fi luat mită sistematic. Un angajat al Inspectoratului pentru Protecția Mediului și reprezentantul unui agent economic sunt cercetați de CNA pentru fapte de corupție sistemică. Ofițerii anticorupție au descins cu percheziții în locuințele, birourile de serviciu, dar și în automobilele acestora.

Publicat

Potrivit datelor făcute publice de CNA, este vorba despre o schemă de corupție sistemică la Inspectoratul pentru Protecția Mediului în cadrul căreia sunt cercetate fapte de corupere pasivă cu extorcare de bunuri și mijloace financiare de la agenți economici în schimbul acordării suportului în vederea perfectării cărților tehnice și a documentației în domeniul protecției mediului în vederea grăbirii procesului de eliberare a autorizațiilor de mediu.
În plus, șeful Serviciului control plăți și taxe pentru poluare al IPM ar fi pretins și primit sistematic remunerații ilicite de la administratorul Centrului de investigații ecologice în schimbul perfectării personale a dărilor de seamă privind plățile pentru poluarea mediului care se prezintă la Serviciul Fiscal de Stat, iar în cadrul controalelor planificate în vederea verificării corectitudinii calcului și virarea completă la buget a plăților pentru emisiile de poluanți să confirme corectitudinea acestora și să nu depisteze careva abateri.
La moment, vizați în cauza penală sunt angajatul IPM și administratorul unui agent economic. Aceștia sunt cercetați în stare de libertate.
Ulterior, responsabilii din cadrul IPM au venit cu o reacție oficială, potrivit căreia a fost inițiată și o anchetă internă de serviciu, care are drept scop verificarea aspectelor de ordin disciplinar și administrativ legate de cazul respectiv.


Citește mai departe

Moldova

Un bărbat și-ar fi violat sistematic fiica în vârstă de doar 7 ani. Acum el va sta 21 de ani în pușcărie.

Fapte lipsite de rațiune. Un individ a fost condamnat pentru că și-ar fi violat fiica minoră. Mai exact, conform actului de învinuire, un bărbat de 38 de ani dintr-o localitate din nordul țării ar fi întreținut raporturi sexuale cu fiica sa de doar 7 ani.

Publicat

Potrivit acuzării înaintate de procurori, inculpatul, din vara anului 2024 până în decembrie 2024, la domiciliul său, urmărind scopul satisfacerii poftei sexuale, ar fi întreținut cu fiica biologică minoră, acte sexuale neconsimțite. Faptele ilegale au fost depistate de bunica copilei, care i-a povestit mamei acesteia cele întâmplate. La rândul său, femeia a alertat poliția. Ea a declarat că a observat și ea mai multe situații care i s-au părut stranii în raport cu soțul său și copila. Inculpatul a refuzat să facă declarații pe caz pledând nevinovat. Cu toate acestea, instanța l-a recunoscut vinovat pentru acțiuni cu caracter sexual neconsimțite și viol, stabilindu-i pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 21 de ani, cu executare în penitenciar de tip închis. Pe parcursul urmăririi penale și judecării cauzei, acesta s-a aflat în arest preventiv. Sentința nu este definitivă fiind cu drept de apel. Menționăm că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la înaintarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.


Citește mai departe

topul săptămânii