Moldova
Percheziții în mai multe pușcării din țară, într-un dosar de trafic de influență
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) continuă acțiunile de urmărire penală în dosarul privind abuzul de serviciu în interesul unei organizații criminale, în care, recent, a fost reținut unul dintre adjuncții Administrației Naționale a Penitenciarelor.
În concret, astăzi, sunt efectuate percheziții în toate sectoarele Penitenciarului nr.15 Cricova, acțiunile fiind autorizate de magistrați.
Operațiunea este realizată cu suportul DDS ”Pantera” a ANP, INI, securitatea perimetrului exterior al Penitenciarului 15 fiind asigurată de către BPDS ”Fulger”.
Vom reveni cu detalii odată cu avansarea investigațiilor.
Moldova
„-Ai băut azi? – Nu, ieri! ”. Un tânăr de 23 de ani a fost prins beat criță la ghidonul motocicletei
Transformat din motociclist în pieton. Un tânăr de 23 de ani nu va mai avea dreptul să ghideze calul său de fier după ce a fost prins beat criță.
Oamenii legii au stopat motociclistul pe una din străzile satului Hagimus din raionul Căușeni, după ce l-au observat deplasându-se haotic. Întrebat dacă a consumat alcool, tânărul a răspuns că a băut cu o zi mai devreme.
Rezultatul testului a arătat o concentrație ce depășește de 8 ori norma maximă admisă de lege. Prin urmare, la fața locului a intervenit și serviciul de evacuare, iar motocicleta tânărului a fost dusă la o parcare specială.
Totodată, pe numele său a fost pornit dosar pentru condusul unității de transport în stare de ebrietate avansată, iar dacă va fi găsit vinovat, îi va fi anulat permisul de conducere.
Moldova
Percheziții la directorul Spitalului de Psihiatrie din Bălți. Este vizat într-un dosar pornit de CNA pe delapidarea bugetului instituției
Ofițerii CNA desfășoară mai multe percheziții în care este vizat directorul interimar al Spitalului de Psihiatrie din Bălți, un consultant juridic al instituției și reprezentantul unei persoane juridice într-un dosar penal de delapidare a bugetului instituției.
Potrivit faptelor investigate, în perioada anului 2023, directorul interimar al instituției medicale ar fi majorat nejustificat unele cheltuieli astfel încât din diferența obținută ar fi fost confecționate mai multe articole de mobilier pe care le-ar fi instalat la domiciliul acestuia.
În urma efectuării acțiunilor de urmărire penală în dimineața zilei de 30.04.2024, sub conducerea Procuraturii mun. Chișinău, la domiciliul unuia dintre suspecți au fost depistate mai multe articole din mobilier confecționate de aceiași companie care ar fi produs și instalat mobilierul în sediul Spitalului de Psihiatrie Bălți. Prin aceste fapte, a fost delapidat bugetul instituției cu circa 100 de mii de lei.
Toate persoanele vizate urmează a fi cercetate în stare de libertate, urmând a fi audiate pentru elucidarea tuturor circumstanțelor.
Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.
Ediție TV
Weekend marcat de tragedii: Doi moldoveni au decedat în România
Weekend marcat de tragedii. Doi moldoveni și-au găsit sfârșitul în România, în circumstanțe șocante.
În primul caz, un tânăr de 28 de ani, care deține cetățenie dublă, a fost găsit spânzurat în zona Podu Roș, din Iași. Corpul neînsuflețit al bărbatului a fost observat de către un trecător, care a sunat imediat la poliție. La scurt timp, toate echipele de intervenție s-au îndreptat la fața locului și au descoperit sub pod cadavrul tânărului. Oamenii legii au emis ordonanța de efectuare a necropsiei medico-legale, care va stabili cauza exactă a decesului tânărului.
În același timp, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările continuă.
Tot în weekendul trecut, un șofer moldovean a murit într-un accident groaznic, după ce autocisterna încărcată cu etanol pe care o conducea s-a răsturnat și s-a izbit violent de un stâlp. Accidentul a avut loc în Mărășești, județul Vrancea, iar circulația în zonă a fost blocată timp de mai multe ore. Autocisterna, înregistrată în Republica Moldova, transporta etanol când s-a răsturnat pe carosabil.
Echipajele de urgență au intervenit imediat și l-au descarcerat pe șofer dintre fiarele contorsionate ale cabinei. Din nefericire, medicii sosiți la fața locului nu au putut decât să constate decesul acestuia.
Totodată, la locul tragediei au intervenit și patru echipaje de salvatori care spălat traseul de combustibilul care s-a revărsat în urma impactului.
Circumstanțele tragediei urmează a fi stabilite.
-
Moldova6 zile în urmă
Minorele care acum 7 luni au ucis cu bestialitate o bătrână din Telenești, condamnate. Motivul pentru care au săvârșit crima
-
Moldova6 zile în urmă
Accident de coșmar, la Hîncești: O șoferiță de 19 ani scoasă decedată dintre fiarele contorsionate ale mașinii
-
Moldova5 zile în urmă
Tragedia de la Grigoriopol: Mama și cei 5 copii ai săi, morți într-un incendiu, petrecuți pe ultimul drum
-
Moldova7 zile în urmă
Caz șocant, la Nisporeni. O bucată de metal a sărit de la un autocamion și a spart nasul unui șofer
-
Moldova4 zile în urmă
Ar fi comandat asasinarea fostului soț. O femeie din Cahul oferea 20.000 de euro ca bărbatul cărui îi jurase cândva iubire „să nu mai fie”
-
Moldovao zi în urmă
Iresponsabilitate maximă: O femeie este căutată de inspectorii mediului după ce a aruncat mai mulți saci cu gunoi pe un câmp din orășelul Codru
-
Moldova4 zile în urmă
Accident de groază la Căușeni: Cel puțin o persoană a decedat după ce un autobuz s-a tamponat cu o mașină
-
Moldova4 zile în urmă
Cât costă eliberarea de armată în nordul țării? CNA a aflat „tarifele” de la un militar reținut pentru trafic de influență