Moldova
Tragedie la Drochia. Un copil de doi ani a ars de viu într-o casă
Au apărut noi detalii despre tragedia din localitatea Gribova, din raionul Drochia, unde un copil de numai doi anișori a ars de viu într-o casă. Potrivit poliției mama copilului era plecată la magazin, iar micuțul a fost lăsat în grija fratelui său în vârstă de 11 ani.
Potrivit IGSU, în după amiaza zilei de 23 februarie, pompierii din nordul țării a intervenit pentru a lichida un incendiu într-o casă de locuit din localitatea Gribova, raionul Drochia.
Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 15:12 minute. La fața locului în cel mai scurt timp au intervenit 2 echipaje de salvatori, care au reușit localizarea arderii către ora 15:37.
În timpul intervenției pompierii au salvat un copil de 11 ani. Băiatul a suferit arsuri de gradul II, fiind transportat de urgență la spitalul raional pentru îngrijiri medicale.
Totodată, salvatorii au depistat și cadavrul parțial carbonizat a unui copil de 2 ani. Incendiul a fost lichidat complet către ora 15:12.
Eugenia Molceanov, ofițerul de poliție a IP Drochia, a declarat pentru Deschide.MD că mama micuțului, o femeie în vârstă de 31 de ani, a plecat la magazin, iar pe micuț l-a lăsat în grija fratelui său în vârstă de 11 ani
„Astfel în jurul orelor 14:00, femeia a ieșit de acasă și s-a deplasat la magazin pentru procurarea produselor alimentare și aproximativ la orele 14:30 a fost telefonată de către vecini care i-au comunicat că s-a incendiat casa. Ulterior, la fața locului, din discuțiile cu martorii, s-a stabilit că băiatul în vârstă de 11 ani a deschis ușa sobei de unde ar fi căzut un cărbune aprins și a izbucnit incendiul”, susține Molceanov.
În urma arderii au fost afectate mai multe bunuri materiale din interiorul locuinței. Cauza și circumstanțele cazului urmează a fi stabilite de specialiști.
Moldova
/VIDEO/ Misiune de foc în Grecia: Pompierii moldoveni au intervenit în apropiere de orașul Thessaloniki.
Cinci ore de luptă cu flăcările. Pompierii moldoveni detașați în Grecia au intervenit în apropierea orașului Thessaloniki, unde au contribuit la lichidarea unor focare rămase în urma unui incendiu de proporții. Salvatorii au acționat alături de colegii eleni pentru a preveni extinderea și reaprinderea focului.
Intervenția a avut loc în apropierea localității Diavata, în zona industrială de la periferia orașului Thessaloniki. La fața locului au ajuns 12 pompieri din cadrul IGSU al Republicii Moldova, cu patru unități de tehnică specializată.
Salvatorii moldoveni au intervenit împreună cu pompierii eleni pentru răcirea zonelor afectate, identificarea și lichidarea focarelor ascunse, dar și pentru prevenirea reaprinderii vegetației. Totodată, echipa din Republica Moldova a asigurat alimentarea cu apă a autospecialelor colegilor eleni.
Misiunea a durat aproximativ cinci ore. După finalizarea intervenției, pompierii moldoveni au revenit la Baza de Operații.
Echipa IGSU continuă să monitorizeze situația din zona de responsabilitate și menține legătura permanentă cu autoritățile elene, fiind pregătită să intervină în cazul apariției unor noi focare.
Cel de-al doilea contingent desalvatori moldoveni participă la misiunea din Grecia în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene. Pompierii moldoveni acționează alături de echipe internaționale pentru consolidarea capacității de răspuns în fața incendiilor de vegetație și de pădure, în perioada cu risc sporit de producere a acestora.








Moldova
Impact matinal în capitală: O pasageră, rănită, după ce mașina în care se afla a fost tamponată de un alt vehicul.
Accident periculos în capitală. O femeie a fost rănită și transportată la spital, după ce mașina în care se afla s-a tamponat cu un alt vehicul. Totul s-a întâmplat în dimineața de 10 august, pe strada Calea Orheiului din Chișinău.
Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că un automobil, condus de un bărbat de 42 de ani, în timpul deplasării ar fi ieșit pe contrasens, în circumstanțe care urmează să fie stabilite.
Ulterior, acesta s-a tamponat frontal cu o altă mașină, condusă de un bărbat de 51 de ani. În urma impactului, ambele vehicule au fost avariate considerabil, iar pasagera de 45 de ani din al doilea vehicul a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Femeia a fost preluată de echipajul medical și transportată la spital pentru investigații și evaluarea stării de sănătate.
Deocamdată, nu au fost oferite alte detalii despre starea victimei sau despre eventualele cauze care ar fi dus la ieșirea automobilului pe contrasens.
Polițiștii continuă documentarea cazului și urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului rutier.
Moldova
Carambol în miez de noapte: Un tânăr băut și cu permisul auto suspendat a bușit două mașini parcate, în capitală.
Carambol în miez de noapte. Un șofer a provocat un accident după ce a lovit un obstacol, iar ulterior două automobile parcate. Cazul a devenit și mai grav după ce polițiștii au stabilit că bărbatul se afla în stare de ebrietate și, mai mult, avea permisul de conducere suspendat.
Coliziunea s-a produs în miezul nopții de 9 august, la intersecția străzilor Mihail Sadoveanu și Petru Zadnipru din sectorul Ciocana din municipiul Chișinău. Potrivit informațiilor preliminare, tânărul de 22 de ani se deplasa cu automobilul când, în circumstanțe care urmează să fie stabilite, a tamponat un obstacol. În urma impactului, mașina a fost proiectată și a lovit alte două automobile care erau parcate în zonă.
Din fericire, în urma accidentului nicio persoană nu a fost traumatizată. Pagubele materiale sunt însă considerabile.
La fața locului s-au deplasat forțele de ordine pentru documentarea cazului.
Polițiștii l-au testat alcoolscopic pe șofer, iar rezultatul a indicat că tânărul se afla în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat.
Mai mult decât atât, verificările au mai arătat că bărbatul avea permisul de conducere suspendat.
În acest caz a fost inițiată o cauză penală, iar șoferul a fost reținut.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului și pentru a documenta faptele comise.
-
Moldova6 zile în urmăAccident mortal la Orhei: Două persoane au murit după un impact frontal între o mașină și un autocar plin cu pasageri.
-
Moldova5 zile în urmăAccident mortal în Chișinău: Un motociclist de 25 de ani, ucis într-un impact în lanț.
-
Moldova4 zile în urmăMoldovean decedat în Polonia: Bărbatul și-a pierdut viața într-un grav accident de circulație.
-
Moldova4 zile în urmă/ÎN CĂUTARE/ Dispărut de mai bine de o săptămână: Un minor de 15 ani a plecat de acasă. Mama și poliția solicită ajutorul cetățenilor.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Vandalismul la el „acasă”: Două cazuri de distrugere a bunurilor publice din capitală, înregistrate în câteva zile.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Fugar reținut la Rezina: Ucrainean căutat internațional pentru trafic de persoane, prins de IGM.
-
Moldova6 zile în urmăFost polițist, trimis în judecată: A întocmit un proces-verbal pe numele Ludmilei Vartic, după decesul acesteia.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Rețea care scotea ilegal din țară sute de ucraineni, destructurată pas cu pas. Încă trei persoane au fost reținute, inclusiv doi foști polițiști de frontieră.
