Moldova
Alerta cu bombă de la IP Ciocana -FALSĂ. Poliția caută glumeața
În urma verificării clădirii cât și adiacentul Judecătorii Chișinău sediul Ciocana, de către specialiștii din cadrul seviciului ”Bomteh”, careva obiecte suspecte sau explozibile nu au fost depistate.

Pe caz a fost inițiat un proces penal pentru „Comunicarea mincinoasă cu bună-ştiinţă despre actul de terorism”. Ofițerii de investigație și urmărire penală a IP Ciocana, întreprind toate măsurile în identificarea persoanei care a făcut apelul cu atragerea la răspundere conform legislației în vigoare. Conform legislației individul care a făcut apelul riscă amendă în mărime de la 27 500 la 42 500 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.
Amintim că astăzi, 10 februarie ora 11:04, la Judecătorie Chișinău sediul Ciocana amplasată pe str. M. Sadoveanu, a fost făcut un apel telefonic de o femeie vorbitoare de limba rusă care a comunicat că în incinta sediului se află un obiect explozibil.
La fața locului imediat au reacționat și s-au deplasat toate serviciile specializate: Batalionul de patrulare și reacționare operativă al DP mun. Chișinău, grupa operativă a Inspectoratului de Poliție Ciocana, angajații IGSU fiind solicitată intervenția specialiștilor de la Bomteh. Forțele de ordine imediat au încercuit zona și evacuat toți angajații și cetățenii care la moment se aflau în incinta clădirii.
Moldova
S-a tamponat cu un tren: O șoferiță nu s-ar fi asigurat și a intrat în coliziune cu garnitura.
Accident la limită în satul Rogojeni din raionul Șoldănești. O șoferiță de 42 de ani a scăpat ca prin urechile acului, după ce a fost implicată într-o coliziune cu un tren.

Totul s-a întâmplat în dimineața zilei de 21 iulie, în jurul orei 10:25. Preliminar, femeia s-ar fi aventurat să traverseze calea ferată fără să respecte semnalele rutiere.
Potrivit poliției, conducătoarea auto ar fi ignorat semnul „STOP” și semaforul roșu intermitent, fără să se asigure dacă se apropie vreun tren.
Însă, în acel moment, o locomotivă se deplasa pe linie și a izbit autoturismul. Din fericire, impactul nu s-a soldat cu victime.
Ambii conducători au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Ancheta este în desfășurare. Polițiștii urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
Autoritățile reamintesc șoferilor să manifeste prudență maximă la traversările de cale ferată și să respecte semnalele de avertizare.
Moldova
Troleibuz implicat în accident: Opt persoane, printre care doi copii, au ajuns la spital.
Opt persoane, printre care doi copii, au ajuns pe patul de spital după ce troleibuzul în care se aflau a fost implicat într-un accident, în sectorul Ciocana al Capitalei.

Totul s-a întâmplat în seara zilei de 21 iulie, pe strada Mircea cel Bătrân. Potrivit primelor informații, șoferul unui troleibuz de pe ruta 23 ar fi frânat brusc pentru a evita o coliziune cu un automobil. Din cauza manevrei bruște, mai mulți pasageri, care în acel moment se aflau în interiorul unității de transport au avut de suferit.
Patru ambulanțe au fost trimise de urgență la fața locului. Medicii au acordat ajutor medical la opt persoane, cu vârste între 8 și 69 de ani.
Șase dintre victime, printre care și un minor, au avut nevoie de internare. Cinci pacienți au fost transportați la Institutul de Medicină Urgentă, iar copilul – la Spitalul Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco”.
Poliția urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.
Moldova
Tragedii în lanț, la scăldat: Doi copii și un tânăr s-au înecat în apele din țară, într-o singură zi.
Tragedii în lanț, la scăldat. Doi copii și un tânăr și-au pierdut viața în bazinele acvatice din țară, într-o singură zi.

Primul caz s-a produs în după-amiaza zilei de 21 iulie, în apropiere de satul Trifănești, raionul Florești. Un copil de 12 ani s-a înecat în râul Căinar, după ce ar fi căzut în apă în timpul jocului.
Corpul neînsuflețit a fost scos la mal de localnici, înainte ca echipele de salvatori să ajungă la fața locului.
Tot pe 21 iulie, în satul Chiperceni din raionul Orhei, doi frați, de 20 și 12 ani, au dispărut în timp ce se aflau la pescuit. Incidentul a avut loc în jurul orei 23:00, iar dispariția acestora a fost anunțată la 112 de către un prieten, care a găsit pe mal lucrurile personale ale băieților.
Salvatorii au intervenit în scurt timp, iar în dimineața zilei de 22 iulie, cadavrul băiatului de 20 de ani a fost găsit și adus la mal. Minorul este în continuare căutat de scafandrii IGSU.
În context, autoritățile atenționează populația să meargă la scăldat doar în locuri autorizate și supravegheate de salvamari.
Părinții sunt rugați să nu lase copiii nesupravegheați în preajma râurilor sau iazurilor, iar amatorii de pescuit – să evite zonele cu adâncimi mari și curenți periculoși.
Potrivit IGSU, de la începutul anului, 34 de persoane, inclusiv 6 copii, s-au înecat în bazinele acvatice din țară.
-
Moldova7 zile în urmă
UPDATE: Băiețelul de 1 an și 9 luni dispărut la Step-Soci a fost găsit fără suflare
-
Moldova5 zile în urmă
Crimă în Chișinău. O profesoară al unui liceu, ucisă cu sânge rece de către fiul său
-
Moldova12 ore în urmă
Tragedii în lanț, la scăldat: Doi copii și un tânăr s-au înecat în apele din țară, într-o singură zi.
-
Moldovao zi în urmă
/VIDEO/ Comportamentul a dat-o de gol: O tânără, prinsă cu 2 kilograme de marijuana.
-
Moldova9 ore în urmă
S-a tamponat cu un tren: O șoferiță nu s-ar fi asigurat și a intrat în coliziune cu garnitura.
-
Moldova7 zile în urmă
Accident soldat cu două decese, la Orhei: Alte 10 persoane au ajuns la spital
-
Moldovao zi în urmă
Ar fi pierdut controlul volanului: Șoferiță rănită, după ce s-a răsturnat cu mașina într-un șanț, la Rîșcani.
-
Moldova5 zile în urmă
Drumuri blocate, mașini împotmolite și copaci doborâți: ploi torențiale au făcut ravagii în Chișinău și în mai multe localități