Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Gheața subțire – un risc sporit de înecuri: Pompierii au demonstrat cum se intervine corect la salvarea sinistraților

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a lansat pe 19 ianuarie Campania de prevenire a prăbușirii sub gheață fragilă a bazinelor acvatice.

Publicat

Activitatea a fost desfășurată la lacul Valea Morilor din municipiul Chișinău. Pentru informarea cetățenilor, salvatorii au improvizat o situație de risc cu implicarea a mai multor persoane care se aflau pe gheața lacului. Angajații IGSU au realizat o situație precum că două persoane care se aflau la pescuit s-au prăbușit sub gheață, iar salvatorii au efectuat lucrări de salvare. Specialiștii au demonstrat care sunt acțiunile corecte pentru salvarea sinistraților și cum trebuie acordat primul ajutor în caz de hipotermie.

Mai mult, salvatorii i-au îndemnat pe oameni să fie foarte atenți și să evite pescuitul la copcă, sau mersul pe gheața fragilă a bazinelor acvatice. Conform ultimelor măsurări a gheții pe lacuri, grosimea acesteia nu depășește 5 cm, iar aflarea pe ea este periculoasă. Pentru ca mersul pe lacurile înghețate să nu reprezinte un pericol, grosimea podului de gheață trebuie să depășească 8 -10 cm O atenție deosebită este acordată minorilor.

Oamenii care au în grijă copii sunt rugați să nu le permită aflarea nesupravegheată în preajma bazinelor acvatice și să nu opteze pentru mersul sau patinajul pe lacuri. Campania de prevenire a riscurilor de prăbușire sub gheața fragilă se va desfășura în toată țară, iar angajații IGSU vor informa oamenii despre pericole și cum le pot evita. Tot astăzi, pentru a evita situațiile de risc în sărbătoarea de Bobotează marcată tradițional pe 19 ianuarie, salvatorii au venit și cu unele recomandări față de cei care aleg să intre în apele reci.


Potrivit IGSU scăldatul se poate face doar în locuri special amenajate cu această ocazie. Intrarea în apa rece se poate realiza în grupuri mici, pentru a evita deteriorarea gheții, dar și a cazurilor de prăbușire. Oamenii sunt îndemnați să fie foarte prudenți și să intre sub apă, doar dacă au o condiție fizică bună.

Pe parcursul zilei, în preajma bazinelor acvatice, la solicitare, mai multe echipe de salvatori ar putea monitoriza situația. În caz de situații de risc oamenii sunt rugați să nu ezite și să apeleze Serviciul 112.

echipa.md


Moldova

Scurtcircuit sau lucrări cu foc deschis – Ipotezele IGSU în cazul incendiului de pe strada Melestiu din Chișinău.

IGSU a publicat primele concluzii în cazul incendiului devastator de pe strada Melestiu din Chișinău: experții iau în calcul două scenarii – un scurtcircuit sau lucrări cu foc deschis făcute cu încălcarea normelor de siguranță.

Publicat

Potrivit Laboratorului Experimental Antiincendiar al IGSU, focul ar fi pornit de la acoperișul blocului, construit din materiale ușor inflamabile. Flăcările s-au extins rapid și au distrus o parte din acoperiș, dar și două apartamente, pe o suprafață de aproximativ 130 de metri pătrați.

Incendiul, izbucnit în după-amiaza zilei de 22 iunie, a mobilizat forțe importante. La stingerea focului au intervenit 37 de pompieri și salvatori, cu 10 autospeciale, care au luptat cu flăcările mai bine de 5 ore.

Alarma a fost dată la 11:52, iar intervenția a devenit tot mai amplă pe parcurs. La fața locului a fost instituit un stat major, iar efectivul a fost suplimentat pentru a ține situația sub control. Incendiul a fost localizat abia după câteva ore, iar lichidarea completă a fost anunțată la 17:23.


În tot acest timp, locatarii au fost evacuați, pentru a evita intoxicațiile cu fum. Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, însă viețile acestora nu au fost în pericol.

Specialiștii continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate cauza izbucnirii focului.




Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ O nouă „metodă” de escrocherie: Trei suspecți ar fi achiziționat dispozitive electronice în baza unor acte declarate pierdute.

O femeie de 26 de ani și doi bărbați de 37 și 44 de ani, originari din Chișinău și Ialoveni, sunt cercetați penal după ce ar fi pus la cale o schemă de escrocherie prin care au obținut ilegal produse electronice.

Publicat

Potrivit Poliției, activitatea infracțională a suspecților a fost documentată de oamenii legii din sectorul Centru. Conform anchetei, unul dintre bărbați a contactat telefonic un magazin de produse electronice, prezentându-se fraudulos drept o altă persoană. Acesta ar fi folosit datele de identitate ale unei persoane ale cărei acte fuseseră anterior declarate pierdute pentru a achiziționa mai multe dispozitive electronice.

În urma acțiunilor sale, agentului economic i-a fost cauzat un prejudiciu de peste 20.000 de lei.

Polițiștii au reușit să identifice suspecții, iar bunurile obținute prin fraudă au fost depistate și ridicate. Totodată, în timpul perchezițiilor autorizate efectuate la domiciliile acestora, oamenii legii au descoperit o armă pneumatică fără acte de proveniență, precum și mai multe acte de identitate care aparțin altor persoane.


Cei trei sunt cercetați penal pentru escrocherie și riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 5 ani. Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și verificarea unei eventuale implicări în alte fapte similare.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Gata cu salariile „în plic”: Factori de decizie ai unei companii comerciale, bănuiți de evaziune fiscală și spălare de bani.

Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii PCCOCS, au efectuat mai multe percheziții într-un dosar penal ce vizează suspiciuni de evaziune fiscală și spălare de bani.

Publicat

Potrivit anchetei, inițiată în luna februarie, factori de decizie ai unei companii comerciale sunt bănuiți că, în perioada 2024 – prezent, ar fi pus în aplicare o schemă de diminuare a obligațiilor fiscale. Aceștia ar fi retras bani sub formă de dividende, iar ulterior i-ar fi utilizat pentru achitarea neoficială a salariilor unor angajați.

Perchezițiile au fost desfășurate la sediul societății comerciale, la două șantiere de construcție, la domiciliile persoanelor vizate, precum și asupra unui automobil și a unei persoane.

În urma descinderilor, oamenii legii au ridicat sume de bani presupuse a proveni din activități infracționale, dispozitive de stocare a datelor, documente contabile, registre cu înscrisuri de ciornă și alte probe relevante pentru cauza penală.


De asemenea, în timpul verificărilor efectuate la cele două șantiere de construcție au fost depistați mai mulți muncitori care, potrivit informațiilor preliminare, nu figurau ca angajați oficial ai companiei.

Acțiunile de urmărire penală continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului, identificarea persoanelor implicate și acumularea probelor necesare în cadrul investigației.


Citește mai departe

topul săptămânii