Moldova
Jaf ca în anii `90, la Strășeni. Bărbat bătut, prădat de mii de lei și sute de euro, legat și închis în beci
Clipe de coșmar pentru un bărbat care a fost atacat de doi mascați la poarta casei sale, bătut, jefuit de mii de lei și sute de euro, după care a fost legat și închis în beci. Incidentul a avut loc noaptea trecută în jurul orei 00:30, în orașul Strășeni. Poliția a fost alertată de către fiica victimei o oră mai târziu.
Surse apropiate anchetei, din cadrul IP Strășeni, au declarat pentru Deschide.MD că victima, un bărbat de 58 de ani, a venit noaptea trecută acasă și a parcat automobilul în fața gospodăriei sale, însă când a vrut să deschidă poarta, a fost atacat cu pumnii în cap de două persoane mascate. Atacatorii i-au cerut bani.
Speriat, bărbatul a scos din buzunar 7000 de lei și le-a dat, însă aceștia nu s-au mulțumit cu atât. Au continuat să-l lovească pe bărbat, după care l-au târât în locuința sa și i-au mai cerut și alți bani.
Bărbatul le-a zis că aceștia sunt toți banii pe care-i are, însă atacatorii nu l-au crezut și l-au luat la buzunărit. Făptașii au mai găsit la victimă o sumă de 1400 de euro pe care i-au luat. Totodată, aceștia i-au sustras lănțișorul și brățara de aur.
Pentru că i-a mințit, cei doi i-au mai aplicat câteva lovituri, după care i-au legat mâinile și picioarele, cu două maiori, și l-au dus în beci, unde l-au lăsat să zacă. Au încuiat ușa pe dinafară și au fugit într-o direcție necunoscută.
Victima a găsit un topor în beci cu ajutorul căruia și-a eliberat mâinile și picioarele, dar și a fărâmat ușa beciului în care a fost închis de către atacatori. Bărbatul a fugit la fiica sa, care în jurul orei 01:24, aproximativ o oră după atac, a sesizat poliția la 122.
Bărbatul a fost transportat la spital unde a fost diagnostica cu o traumă cranio cerebrală închisă, dar și cu comoție cerebrală și a fost internat în Secția Chirurgie a spitalului din Strășeni.
În acest caz, angajații IP Strășeni au pornit o cauză penală în baza articolului 187 „Jaf” alin 2) din Codul Penal și urmează să stabilească identitate atacatorilor, dar și locul aflării acestora, cu ulterioara reținere.
Dacă vor fi găsiți vinovați, conform legislației în vigoare, făptașii riscă pedeapsă cu închisoare de la 5 la 7 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 42 500 la 67 500 lei.
Moldova
Scurtcircuit sau lucrări cu foc deschis – Ipotezele IGSU în cazul incendiului de pe strada Melestiu din Chișinău.
IGSU a publicat primele concluzii în cazul incendiului devastator de pe strada Melestiu din Chișinău: experții iau în calcul două scenarii – un scurtcircuit sau lucrări cu foc deschis făcute cu încălcarea normelor de siguranță.
Potrivit Laboratorului Experimental Antiincendiar al IGSU, focul ar fi pornit de la acoperișul blocului, construit din materiale ușor inflamabile. Flăcările s-au extins rapid și au distrus o parte din acoperiș, dar și două apartamente, pe o suprafață de aproximativ 130 de metri pătrați.
Incendiul, izbucnit în după-amiaza zilei de 22 iunie, a mobilizat forțe importante. La stingerea focului au intervenit 37 de pompieri și salvatori, cu 10 autospeciale, care au luptat cu flăcările mai bine de 5 ore.
Alarma a fost dată la 11:52, iar intervenția a devenit tot mai amplă pe parcurs. La fața locului a fost instituit un stat major, iar efectivul a fost suplimentat pentru a ține situația sub control. Incendiul a fost localizat abia după câteva ore, iar lichidarea completă a fost anunțată la 17:23.
În tot acest timp, locatarii au fost evacuați, pentru a evita intoxicațiile cu fum. Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, însă viețile acestora nu au fost în pericol.
Specialiștii continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate cauza izbucnirii focului.








Moldova
/VIDEO/ O nouă „metodă” de escrocherie: Trei suspecți ar fi achiziționat dispozitive electronice în baza unor acte declarate pierdute.
O femeie de 26 de ani și doi bărbați de 37 și 44 de ani, originari din Chișinău și Ialoveni, sunt cercetați penal după ce ar fi pus la cale o schemă de escrocherie prin care au obținut ilegal produse electronice.
Potrivit Poliției, activitatea infracțională a suspecților a fost documentată de oamenii legii din sectorul Centru. Conform anchetei, unul dintre bărbați a contactat telefonic un magazin de produse electronice, prezentându-se fraudulos drept o altă persoană. Acesta ar fi folosit datele de identitate ale unei persoane ale cărei acte fuseseră anterior declarate pierdute pentru a achiziționa mai multe dispozitive electronice.
În urma acțiunilor sale, agentului economic i-a fost cauzat un prejudiciu de peste 20.000 de lei.
Polițiștii au reușit să identifice suspecții, iar bunurile obținute prin fraudă au fost depistate și ridicate. Totodată, în timpul perchezițiilor autorizate efectuate la domiciliile acestora, oamenii legii au descoperit o armă pneumatică fără acte de proveniență, precum și mai multe acte de identitate care aparțin altor persoane.
Cei trei sunt cercetați penal pentru escrocherie și riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 5 ani. Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și verificarea unei eventuale implicări în alte fapte similare.
Moldova
/VIDEO/ Gata cu salariile „în plic”: Factori de decizie ai unei companii comerciale, bănuiți de evaziune fiscală și spălare de bani.
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii PCCOCS, au efectuat mai multe percheziții într-un dosar penal ce vizează suspiciuni de evaziune fiscală și spălare de bani.
Potrivit anchetei, inițiată în luna februarie, factori de decizie ai unei companii comerciale sunt bănuiți că, în perioada 2024 – prezent, ar fi pus în aplicare o schemă de diminuare a obligațiilor fiscale. Aceștia ar fi retras bani sub formă de dividende, iar ulterior i-ar fi utilizat pentru achitarea neoficială a salariilor unor angajați.
Perchezițiile au fost desfășurate la sediul societății comerciale, la două șantiere de construcție, la domiciliile persoanelor vizate, precum și asupra unui automobil și a unei persoane.
În urma descinderilor, oamenii legii au ridicat sume de bani presupuse a proveni din activități infracționale, dispozitive de stocare a datelor, documente contabile, registre cu înscrisuri de ciornă și alte probe relevante pentru cauza penală.
De asemenea, în timpul verificărilor efectuate la cele două șantiere de construcție au fost depistați mai mulți muncitori care, potrivit informațiilor preliminare, nu figurau ca angajați oficial ai companiei.
Acțiunile de urmărire penală continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului, identificarea persoanelor implicate și acumularea probelor necesare în cadrul investigației.
-
Moldovao zi în urmăDescoperire macabră, la Otaci: Fragmente umane au fost depistate în adiacentul căii ferate din oraș.
-
Moldovao zi în urmăAccident cu scandal: Autospecială de poliție tamponată de un motociclist băut și vandalizată.
-
Moldova6 zile în urmăImagini șocante: O femeie a ajuns la spital după un accident violent produs în apropiere de orașul Fălești.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Jaf în stradă la Chișinău: Un tânăr de 22 de ani, agresat și lăsat fără telefon mobil.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Escrocherie de 5,8 milioane lei: Zeci de oameni înșelați cu mașini și tehnică agricolă fictivă.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Locuințe transformate în spelunci: Doi bărbați, reținuți după ce le ofereau consumatorilor de droguri acces în propriile locuințe.
-
Moldova5 zile în urmă/AUDIO/ Decani reținuți pentru corupție: Bănuiții ar fi cerut bani de la studenți pentru note și diplome.
-
Moldova6 zile în urmăBacalaureat „cumpărat”? Percheziții CNA într-o schemă cu certificate internaționale pentru examenul la informatică.
