Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Un bărbat ce traversa neregulamentar strada, cât pe ce să fie lovit de o mașină

A scăpat întreg, după ce a căzut în fața unei mașini în plin trafic.

Publicat

Un bărbat a fost filmat cum traversează strada neregulamentar, iar peste o clipă cade la pământ chiar în fața mașinilor. Cazul a avut loc în dimineața zilei de 18 decembrie, la ora 08.40, pe strada Ismail din sectorul Centru al capitalei.

Filmulețul cu pietonul ghinionist a fost capturat pe o cameră de bord al unui vehicul. Din imagini se vede cum, acesta încearcă să traverseze grăbit strada prin șirul de automobile, după care se împiedică și se întinde pe carosabil, chiar în fața unui autoturism. Din fericire, conducătorul mașinii a reușit să reacționeze momental.

Astfel, posibila tragedie a fost evitată. Bărbatul s-a ridicat de la pământ și și-a continuat mersul. Acesta nu a avut de suferit oarecare traume însă, s-a ales cu o sperietură zdravănă. În acest context, pietonii sunt îndemnați să traverseze stada doar în locurile amenajate pentru circulația sigură.



Advertisement

Moldova

Moldoveancă rănită în Italia: Femeia a fost tamponată pe trotuar de un taxi care se deplasa necontrolat.

O moldoveancă a fost grav rănită la Roma, Italia după ce un taxi scăpat de sub control a urcat pe trotuar și a lovit-o în plin. Accidentul s-a produs în dimineața zilei de 24 iunie, în jurul orei 08:30, într-o zonă intens circulată din centrul capitalei Italiei, în zona Pieței Barberini.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare apărute în presa italiană, taxiul era parcat în fața unei instituții bancare și ar fi fost lăsat fără frâna de mână acționată corespunzător. La un moment dat, vehiculul a început să se deplaseze singur, necontrolat, parcurgând aproximativ 50 de metri înainte de a se opri.

În traiectoria sa, taxiul a urcat pe trotuar și a lovit o femeie în vârstă de 53 de ani, originară din Republica Moldova. După impact, automobilul și-a continuat deplasarea și a avariat vitrina unui magazin din apropiere, provocând panică în rândul trecătorilor aflați în zonă.

La fața locului au intervenit de urgență echipaje medicale și forțe de ordine. Victima a primit primele îngrijiri la locul accidentului, după care a fost transportată în stare gravă la Spitalul Umberto din Roma. Medicii au preluat femeia în cod roșu, ceea ce indică existența unor traumatisme severe și un risc major pentru sănătatea acesteia.


Zona a fost securizată pentru efectuarea cercetărilor, iar polițiștii locali au demarat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele producerii incidentului. Oamenii legii urmează să verifice dacă vehiculul a fost asigurat corespunzător înainte de staționare și dacă au existat eventuale defecțiuni tehnice care ar fi putut contribui la producerea accidentului.



Citește mai departe

Moldova

Împușcătură accidentală la „Fulger”: Un angajat al brigăzii a fost rănit, după ce un coleg a tras un foc din arma din dotare.

Un angajat al Brigăzii de poliție cu destinație specială „Fulger” a fost rănit după ce un coleg a efectuat o împușcătură involuntară din arma din dotare. Incidentul a avut loc în seara de 24 iunie, chiar în incinta instituției.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, ofițerul de serviciu ar fi tras accidental un foc de armă, iar glonțul, după ce a ricoșat, a lovit un alt angajat în zona gambei. Totul s-ar fi produs în circumstanțe care, deocamdată, nu sunt pe deplin clare.

Victima a primit imediat îngrijiri medicale, iar medicii spun că viața și sănătatea acesteia nu sunt în pericol.

Reprezentanții instituției precizează că polițistul a cărui armă a fost implicată în incident are peste 20 de ani de experiență în mânuirea armelor de foc.


Cazul este examinat în cadrul unei anchete, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Potrivit oamenilor legii, a fost sesizată și Procuratura.


Citește mai departe

Moldova

Caz ieșit din tipare: Un bărbat și-ar fi incendiat soția, după care ar fi recurs la tentativă de suicid.

Un caz grav este investigat de polițiști în sectorul Buiucani al capitalei, după ce o femeie a fost incendiată în urma unui conflict izbucnit în familie.

Publicat

Incidentul s-a produs în seara zilei de 24 iunie, în jurul orei 20:00. Potrivit informațiilor preliminare, un bărbat în vârstă de 64 de ani și-ar fi stropit soția, de 53 de ani, cu o substanță inflamabilă, după care i-ar fi dat foc.

Femeia a suferit multiple arsuri pe suprafața corpului și a fost transportată de urgență la spital pentru îngrijiri medicale specializate.

În timpul intervenției oamenilor legii, suspectul ar fi încercat să-și provoace leziuni cu scop de suicid, însă a fost oprit la timp de polițiști. Potrivit autorităților, acesta fusese eliberat din detenție în urmă cu aproximativ 20 de zile.


Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore. Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru tentativă de omor, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs incidentul.


Citește mai departe

topul săptămânii