Moldova
/FOTO/ Elev pedepsit cu 150 de așezări, dus la reanimare: Explicația liceului
Un elev de clasa a IX-a de la liceul Ginta Latină din Capitală a fost internat în secția de reanimare după ora de educație fizică.
Cazul a avut loc săptămâna trecută, pe data de 10 decembrie, transmite Știri.md.
Potrivit spuselor bunicii elevului, acesta, împreună cu alți 3 colegi, ar fi întârziat la ora de educație fizică, iar profesoara a decis să-i pedepsească, cu câte 150 de așezări.
Copiii ar fi efectuat exercițiile cu greu. Ulterior, unul dintre elevi, un băiat care ar fi avut probleme de sănătate, a plecat acasă, iar a doua zi a fost internat la spital în secția terapie intensivă.
Ulterior, unul dintre elevi, un băiat care ar fi avut probleme de sănătate, a plecat acasă, iar a doua zi a fost internat la spital în secția terapie intensivă.
Contactată de Știri.md, directorul adjunct al instituției, Violeta Panfilov, a confirmat că acest caz a avut loc, dar despre cele întâmplate administrația instituției nu a aflat de la bunica băiatului, ci de pe rețelele de socializare.
”Noi ne-am autosesizat de pe rețelele sociale. E regretabil faptul că bunica băiețelului nu ne-a anunțat despre acest fapt.
Elevul nu a prezentat niciodată vreun certificat despre starea sa de sănătate, astfel el nici nu era eliberat de la orele de educație fizică.
El a făcut acel efort fizic care l-a făcut toată clasa, nimic ieșit din comun, e prima etapă a lecției, dar în altă formă. După asta elevul s-a așezat pe scaun și a stat acolo toată ora. Asta e ceea ce noi cunoaștem.
După ce vineri l-au internat, a fost anunțată diriginta, dar noi ne-am sesizat ieri de pe rețelele sociale. Noi examinăm acest caz”.
Întrebată despre faptul dacă elevii au fost pedepsiți pentru faptul că au întârziat, directoarea adjunctă a confirmat acest lucru, dar a spus că lecția a decurs ca de obicei:
”A fost o pedeapsă interpretată ca un efort fizic după care urma să aibă loc ora de baschet”.
”Caz șocant la Liceul Ginta Latină. Un grup de elevi din 4 persoane, doi băieți și două fete au întârziat la lecția de educație fizică, profesoara, doamna Glavan, a hotărât să-i pedepsească cu 150 de așezări, un elev, având probleme cu sănătatea, în timp ce făcea „exercițiile” forțat de profesoară, s-a simţit rău, și atunci profesoara a insistat ca, copiii să termine așezările. După o așa educație, un băiat a nimerit în spital, în secția de terapie intensivă. A doua zi doamna Glavan își propune ajutor cu rugăminte ca toate întâmplate să nu ajungă în vizorul directoarei, doameni Juc. Se pune întrebarea, oare sănătatea are preț și cum să o pedepsesc eu acum, tot cu 150 de așezări, sau cu câțiva ani după gratii”, a scris bunica băiatului pe Facebook.

”Sunt mămica băiatului care acum este în spital după o lecție de educație fizică. Foarte mult regret că la moment nu sunt în țară. Vreau să vă povestesc așa caz, copilu meu deja este a doua oară în spital din cauza neatenției administrației școlii. Prima dată era în clasa a II-a sau a III-a, deja nu-mi aduc aminte, au trecut ani de zile, pe copilul meu l-am petrecut dimineața la școală, Liceul Ginta Latină, perfect sănătos, copilu meu a nimerit pe masa de operație, la primu caz am închis ochii acuma copilu meu a doua oară e în secția de reanimare, deja aici nu las să treacă așa fără nicio pedeapsă. D-na directoare, mă refer la dumneavoastră, foarte bine știți cazul precedent, vreau să vă spun că atunci am lăsat așa, acum merg până la urmă. Sănătatea copilului meu nu se măsoară în bani”, a scris mama băiatului.

Directorul adjunct al instituției, Violeta Panfilov, întrebată dacă profesoara regretă de cele întâmplate și dacă va fi pedepsită, nu a putut da un răspuns ferm, spunând că acest caz urmează a fi cercetat, iar ulterior administrația ar putea veni cu mai multe detalii.
Moldova
/VIDEO/ Șarlatanie prin telefon: Doi ucraineni ar fi înșelat o femeie de 81 de ani cu peste 145.000 de lei.
Doi tineri din Ucraina au fost reținuți la Chișinău, fiind bănuiți că ar face parte dintr-un grup criminal specializat în escrocherii telefonice. Victima, o femeie de 81 de ani, ar fi fost prejudiciată cu peste 145.000 de lei după ce a fost manipulată să transmită bani sub pretextul „protejării conturilor bancare”.
Potrivit poliției, cei doi ucraineni, de 18 și 21 de ani, au fost reținuți de ofițerii de la Botanica și cei ai Direcției de Poliție Chișinău. Ancheta arată că schema a început cu un apel telefonic de la un individ care s-a dat drept angajat al unei companii de telecomunicații și a obținut datele personale ale victimei.
Ulterior, alți membri ai grupării ar fi intervenit, pretinzând că sunt polițiști și reprezentanți ai unei instituții financiare. Aceștia ar fi convins femeia că pe conturile sale ar avea loc tranzacții frauduloase, determinând-o să retragă bani și să îi transmită pentru „securizare”.
Unul dintre suspecți a fost prins în flagrant imediat după ce a primit suma de la victimă, iar ulterior a fost reținut și al doilea tânăr.
În urma perchezițiilor efectuate la locuințele închiriate de aceștia, oamenii legii au ridicat bani și alte probe relevante pentru anchetă.
Ambii suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore și riscă până la 15 ani de închisoare.
Moldova
/VIDEO/ Puneau bani falși în circulație: Un tânăr și o femeie ar fi încercat să achite mai multe bunuri cu bancnote false.
Un tânăr de 19 ani a fost reținut de oamenii legii, după ce ar fi încercat să achite mai multe bunuri cu bancnote false. Cazul a fost documentat de ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate și cei de urmărire penală ai INI, în comun cu procurorii PCCOCS, în cadrul unei anchete ce vizează activitatea unui grup infracțional organizat.
Potrivit informațiilor acumulate, gruparea, formată din persoane aflate atât în Republica Moldova, cât și peste hotare, ar fi pus în circulație bancnote contrafăcute pentru a obține profituri ilicite.
Anchetatorii spun că suspecții contactau vânzători de bunuri prin telefon sau aplicații de mesagerie și acceptau imediat prețurile solicitate, insistând ca tranzacțiile să fie efectuate rapid. Bunurile erau achitate în valută străină, în special în euro, existând suspiciuni că o parte dintre bancnote erau false sau proveneau din activități ilegale.
La data de 7 mai, în municipiul Chișinău, unul dintre membrii grupării, un tânăr de 19 ani, a fost prins în flagrant în Chișinău în timp ce încerca să cumpere bunuri folosind bancnote suspecte de falsificare.
În urma perchezițiilor, oamenii legii au ridicat 500 de euro, precum și mai multe telefoane mobile folosite pentru coordonarea activităților infracționale.
Totodată, la fața locului a fost identificată și o tânără de 20 de ani, presupusă membră a grupului criminal organizat. Ambii suspecți au fost audiați în calitate de bănuiți și, potrivit poliției, și-ar fi recunoscut vina.
Bancnotele ridicate urmează să fie supuse expertizei în cadrul Centrului Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare al IGP.
Conform legislației, persoanele găsite vinovate de punerea în circulație a banilor falși riscă pedepse cu închisoarea de la 5 la 10 ani.
Investigațiile continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și stabilirea întregii activități infracționale.
Moldova
Descinderi la spitalul raional Florești: Mai mulți angajați ai instituției sunt cercetați pentru corupție și trafic de influență.
Percheziții la Spitalul Raional Florești într-un dosar de corupție care vizează mai mulți angajați ai instituției medicale. Ofițerii CNA și procurorii din Bălți au descins în dimineața zilei de 11 mai la domiciliile și birourile de serviciu ale suspecților, cercetați pentru corupere pasivă și trafic de influență.
Potrivit anchetatorilor, șeful Secției consultative a spitalului este bănuit că ar fi pretins și primit bani de la pacienți și alți beneficiari pentru eliberarea unor îndreptări medicale urgente către instituții republicane, certificate de concediu medical, dar și acte necesare pentru prelungirea permisului de port-armă.
În același dosar este cercetată și asistenta medicală superioară din cadrul secției, suspectată de trafic de influență. Potrivit CNA, aceasta ar fi cerut și primit bani de la candidați și conducători auto, susținând că poate influența membrii Comisiei de examinare medicală pentru emiterea unor concluzii favorabile privind aptitudinea de conducere, fără efectuarea corespunzătoare a examinărilor medicale.
În cadrul măsurilor speciale de investigație, oamenii legii au documentat și alte presupuse ilegalități comise de angajați ai instituției. Astfel, au fost pornite încă 11 cauze penale distincte, ulterior conexate la dosarul de bază.
Perchezițiile au avut loc la șeful Secției consultative, două asistente medicale, un medic neurolog, contabilul-șef al Centrului Medicilor de Familie Florești, dar și la alte persoane fizice beneficiare ale serviciilor medicale investigate.
La această etapă, persoanele vizate sunt cercetate în stare de libertate. CNA și procurorii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele cazului.


-
Moldova21 de ore în urmăNoi detalii în cazul tragediei de la Cahul: Adolescentul de 16 ani ar fi fost atins de glonțul care a rănit militarul în termen.
-
Moldova21 de ore în urmăCaz halucinant în capitală: Un bărbat a atacat două foste colege, apoi a căzut în gol.
-
Moldova7 zile în urmăMinor tamponat de mașină: Băiatul de 7 ani se deplasa cu bicicleta în momentul în care a fost lovit de un automobil.
-
Moldova19 ore în urmă/VIDEO/ Captură impunătoare de marijuana: Doi șoferi de autocar, arestați fiind bănuiți de tentativă de contrabandă cu droguri.
-
Moldova19 ore în urmă/VIDEO/ Puneau bani falși în circulație: Un tânăr și o femeie ar fi încercat să achite mai multe bunuri cu bancnote false.
-
Moldova7 zile în urmăAr fi „închis ochii” la defrișări ilegale: Șefa inspecției de mediu Ocnița și doi inspectori, reținuți pentru corupție.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ Băuți sau fără permis: Mai mulți șoferi, documentați, după ce au încălcat grav regulile de circulație.
-
Moldova19 ore în urmă/VIDEO/ Șarlatanie prin telefon: Doi ucraineni ar fi înșelat o femeie de 81 de ani cu peste 145.000 de lei.
