Rețele de socializare

Moldova

Dosarul „Violul de la Căușeni”. De trei luni, minorii bănuiți se află în arest

Doi minori, bănuiți că, la finele lunii iulie, ar fi violat o femeie din raionul Căușeni, se află de trei luni în arest. Oamenii legii au dispus efectuarea expertizei psihiatrice, iar în prezent sunt așteptate rezultatele acesteia.

Publicat

„Am înaintat demersurile, iar actualmente bănuiții sunt în arest și așteptăm rezultatele expertizei psihiatrice ca să mergem în instanță. Clienta mea se află la Centrului de Drept din Căușeni”, a spus Ion Oboroceanu, avocatul victimei, contactat de reporterii portalului Anticoruptie.md.

Precizăm că la sfârșitul lunii iulie doi minori ar fi violat o femeie dintr-o localitate din raionul Căușeni. Victima a fost internată inițial în secția Reanimare a Spitalului raional Căușeni, iar din cauza multiplelor traume a fost transferată în secția Traumatologie.

Un grup de consăteni de-ai victimei a scris într-o sesizare postată pe Harta Corupției că unul dintre bănuiți ar fi violat anterior și o minoră de 10 ani, dar nu a ajuns în instanța de judecată, pentru că ar fi oferit o sumă impunătoare de bani oamenilor legii. Oamenii presupun că și de această dată băiatul ar putea scăpa basma curată. Surse anonime ne-au confirmat că minorul este bănuit de viol într-un dosar penal care acum e pe rol.


Rudele victimei nu au fost anunțate de organul de urmărire penală despre deschiderea dosarului penal și nu li s-a explicat că pot beneficia de un avocat. Abia după intervenția reporterilor de la Anticoruptie.md, rudele au primit confirmarea despre dosarul penal, iar avocații din cadrul Centrului de Drept din Căușeni s-au angajat să-i acorde victimei asistență juridică.

La o zi de la incident pe numele celor doi minori din raionul Căușeni a fost eliberat mandat de arestare.

Urmăriți mai jos un reportaj de la fața locului:


Moldova

Doi bicicliști s-au tamponat la Țînțăreni: Unul era beat criță, celălalt a ajuns în stare gravă la spital.

Accident cu urmări grave în raionul Telenești. Doi bicicliști nu au putut împărți un drum și, în consecință, s-au tamponat într-o curbă. Unul era beat criță, celălalt a ajuns în stare gravă la spital. Cazul a avut loc în seara de 22 septembrie, în jurul orei 21:50, pe o stradă din satul Țînțăreni.

Publicat

Potrivit poliției, doi bărbați de 39 și respectiv 22 de ani se deplasau cu bicicletele, iar într-o curbă s-au tamponat. Urmările au fost deosebit de grave – biciclistul de 39 de ani a suferit mai multe traumatisme și a fost transportat la spitalul raional Orhei în stare gravă.

Celălalt biciclist de 22 de ani a fost dus de ambulanță la spitalul din Telenești. După investigații, tânărul a fost lăsat să plece acasă.

De menționat că, acesta se afla în stare avansată de ebrietate în momentul producerii accidentului. Oamenii legii l-au testat cu aparatul Drager, iar rezultatul a demonstrat că biciclistul avea o concentrație de 1,23 mg/l alcool în aerul expirat.


De la celălalt biciclist, care se află în stare gravă, au fost prelevate probe biologice pentru stabilirea stării de ebrietate. Polițiștii continuă documentarea cazului pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Scene de groază: Un tânăr a amenințat că se aruncă în gol de la etajul 11 al unui bloc din capitală.

Scene de groază pe bulevardul Decebal din Capitală. Un tânăr de 25 de ani a amenințat că își pune capăt zilelor, fiind surprins atârnând de la fereastra unui apartament situat la etajul 11 al unui bloc de locuit. Situația a pus pe jar serviciile specializate, care au intervenit de urgență pentru a preveni o tragedie.

Publicat

Totul s-a întâmplat în seara de 22 septembrie, în jurul orei 20:45, în sectorul Botanica. La fața locului au ajuns echipaje de poliție, ambulanța și 2 echipe de salvatori. Minute în șir specialiștii au purtat negocieri cu tânărul și au încercat să-l convingă să renunțe la gestul extrem.

Imaginile cu momentul intervenției au fost surprinse de martori și publicate ulterior în mediul online. În secvențele video se vede mobilizarea echipajelor în zona blocului, în timp ce specialiștii încearcă să gestioneze situația și să-l convingă pe tânăr să se retragă de la fereastră.


Într-un final, intervenția s-a încheiat fără o tragedie. Tânărul a renunțat la intenția de a-și pune capăt zilelor intrând în apartament de sine stătător și a fost preluat de serviciile specializate.

Potrivit ofițerului de presă al IGSU, Liliana Pușcașu, nu a fost nevoie de intervenția salvatorilor.

Deocamdată, nu se cunoaște motivul care l-ar fi determinat pe tânăr să recurgă la un asemenea gest disperat. Poliția urmează să stabilească toate circumstanțele cazului.


Citește mai departe

Moldova

Permis auto, cu 1.500 de euro: Un director de școală auto și un intermediar, reținuți pentru trafic de influență.

1.500 de euro pentru un permis de conducere. Atât ar fi cerut directorul unei școli auto din Chișinău și un intermediar de la un candidat. Cei doi sunt suspectați că i-ar fi promis că îi pot „aranja” examenul auto.

Publicat

Directorul școlii auto și intermediarul au fost reținuți în dimineața zilei de 23 septembrie de CNA și procurorii anticorupție. Cei doi sunt cercetați într-un dosar de trafic de influență.

Potrivit anchetei, bănuiții i-ar fi spus candidatului că au influență asupra membrilor Comisiei de examinare din cadrul Secției calificare a conducătorilor auto Chișinău a ASP.

Mai exact, susțineau că pot interveni pentru ca acesta să fie declarat „admis” atât la proba teoretică, cât și la cea practică.


Pentru acest așa zis „ajutor”, cei doi ar fi cerut și primit 1.500 de euro.

Ulterior, oamenii legii au făcut percheziții la domiciliile și în automobilele suspecților. Au fost verificate și încăperile școlii auto.

CNA și PA anunță că au ridicat mai multe probe care urmează să fie analizate în cadrul anchetei.


Cei doi au fost plasați în izolatorul CNA pentru 72 de ore. Procurorii urmează să stabilească toate circumstanțele cazului și să decidă asupra măsurilor care vor fi luate în continuare.

Citește mai departe

topul săptămânii