Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Haine și încălțăminte „adică de Brand”, de 600.000 de lei, reținute de vameși

În doar 24 de ore, echipele mobile ale Serviciului Vamal au contracarat două cazuri de transportare ilicită a mărfurilor de larg consum. Valoarea loturilor ridicate în linia a doua de control este de aproximativ 600 000 lei.

Publicat

Primul caz a fost consemnat în după-amiaza zilei de ieri, 19 noiembrie curent, în apropiere de localitatea Anenii Noi. În baza analizei de risc, ofițerii echipelor mobile au stopat pentru verificări un microbuz ”Mercedes Sprinter”, înmatriculat în Republica Moldova. În urma controlului efectuat, vameșii au depistat mai multe loturi de articole vestimentare și de încălțăminte, marcate cu inscripțiile unor branduri internaționale.

Câteva ore mai târziu, la intrare în municipiul Chișinău, aceeași patrulă a echipelor mobile a identificat un alt conațional, care transporta în autoturismul său haine și încălțăminte, fără acte de proveniență. Potrivit informațiilor preliminare, conducătorul auto aducea marfa din regiunea transnistreană, ocolind posturile vamale interne de control.

Loturile au fost ridicate în vederea elucidării tuturor circumstanțelor. Totodată, conform procedurii legale, Serviciul Vamal va notifica și titularii de drept ai mărcilor protejate. În cazul în care se va stabili că articolele vestimentare și de încălțăminte sunt contrafăcute, titularul de drept poate decide pentru distrugerea acestora sau predarea cu titlu gratuit, în funcție de natura lor, unor instituții publice, inclusiv din sistemul protecției sociale, unor asociații obștești ori fundații cu caracter umanitar etc.



Moldova

Misiune de serviciu finalizată la spital: Doi polițiști au fost răniți în urma unui accident grav, la Ceadîr-Lunga.

S-au pornit în misiune de serviciu, dar au ajuns pe patul de spital. Doi polițiști au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce autospeciala în care se aflau a fost implicată într-un accident rutier grav, produs pe traseul Comrat – Ceadîr-Lunga.

Publicat

Accidentul a avut loc în data de 20 decembrie, în jurul orei 10:00. Potrivit informațiilor preliminare, echipajul de poliție se afla în misiune de serviciu și avea semnalele luminoase speciale în funcțiune. La un moment dat, un microbuz a ieșit pe contrasens și a lovit autospeciala de poliție, care efectua regulamentar manevra de virare la stânga, într-un loc permis.

În urma impactului violent, ambele vehicule au fost proiectate în șanțul de pe marginea drumului, iar microbuzul s-a răsturnat. Angajații Poliției au suferit diverse traumatisme și au fost transportați la spital pentru investigații medicale.

Ambii conducători auto au fost supuși testării alcoolscopice, rezultatele indicând valori negative.


Pe caz a fost inițiată documentarea conform procedurii legale, urmând ca oamenii legii să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului rutier.


Citește mai departe

Moldova

Incendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor

Un incendiu a izbucnit în municipiul Chișinău, pe strada Trandafirilor 13, în bucătăria unui restaurant situat într-un bloc de locuințe din sectorul Botanica.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, focul a afectat bunurile materiale dintr-o încăpere auxiliară a localului, cu o suprafață de aproximativ 6 metri pătrați.

La fața locului au intervenit cinci echipaje de pompieri. Din fericire, victime nu au fost înregistrate. Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit produs la coșul de evacuare a fumului.


Incidentul a fost intens discutat pe rețelele sociale, unde locatarii din zonă susțin că pizzeria ar activa de mai mulți ani în bloc, în pofida nemulțumirilor acestora. Circumstanțele complete ale cazului urmează să fie clarificate.


Citește mai departe

Moldova

Pericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar

Conducătorii auto avertizează că drumul dintre Gura Camencii și Soroca este extrem de alunecos și pune în pericol circulația.

Publicat

Potrivit șoferilor, material antiderapant a fost împrăștiat doar până la sensul giratoriu din Gura Camencii, iar mai departe carosabilul este „ca gheața”.

Prin urmare, în zonă s-au format ambuteiaje, iar unele vehicule au derapat și au ajuns pe acostament, avariate!


Autoritățile sunt îndemnate să intervină, iar șoferii – să circule cu mare prudență.


Citește mai departe

topul săptămânii