Rețele de socializare

Moldova

UPDATE: Alerta cu bombă de la Primărie și Ambasada Ucrainei, FALSE. Poliția îl caută pe autorul apelului

După mai multe verificări, la ora 10.00 poliția a anunțat despre faptul că nici în una dintre clădirile despre care s-ar fi anunțat că sunt minate nu se află careva obiecte explozibile. Acum, oamenii legii urmează să stabilească cine a făcut apelul fals, din ce cauză a acționat astfel, dar și să-l tragă la răspundere pentru declararea mincinoasă despre un act de terorism.

Publicat

Amintim că două alerte cu bombă au pus pe jar autoritățile, dar și au blocat circulația pentru ore în șir. Totul a început la ora 07.00, când un necunoscut a sunat la 112 și a declarat că sediul Primăriei, dar și cel al Ambasadei Ucrainei sunt minate.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliție, carabinieri, pompierii, ambulanțe, dar și ofițeri ai batalionului de geniu. Imediat, ambele edificii au fost încercuite, toată lumea evacuată, iar geniștii au început să verifice clădirile. Totodată, circulația transportului a fost redirecționată pe alte străzi, ceea ce a creat ambuteiaje infernale.

Zeci de troleibuze s-au pomenit blocate în trafic, și nu s-au putut deplasa conform graficelor.

echipa.md


 


Moldova

La 16 ani, membru al unei rețele de trafic de droguri. Polițiștii au găsit la el narcotice de 1.000.000 de lei

Un adolescent de 16 ani din nordul Republicii Moldova a fost reținut în Chișinău pentru trafic de droguri.

Publicat

Acesta a fost prins în flagrant cu un 1 kg de hașiș, pregătit pentru distribuție. Potrivit autorităților, minorul opera în cadrul unei rețele de trafic de droguri care plasa substanțe interzise în ascunzișuri pentru distribuție ulterioară.

Rolul lui era de a distribui narcotice în cantități angro, care ulterior erau preluate de alți curieri care le vindeau cu amănuntul. Mai exact, odată la 10 zile minorul venea la Chișinău pentru a prelua narcoticele de la mai-marii grupului, pe care le distribuia ulterior în diverse regiuni ale țării. Oamenii legii au percheziționat apartamentul închiriat de către băiat la indicația liderului grupului, iar acolo au depistat un adevărat arsenal de substanțe interzise, inclusiv marijuana și droguri sintetice, cum ar fi PVP și mefedronă.

De asemenea, au fost ridicate și echipamente de cântărire, dar și pachete pentru depozitare.


Potrivit estimărilor, valoarea totală a drogurilor pe piața neagră este de peste 1.000.000 de lei. După reținere, minorul a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile în timp ce investigațiile continuă pentru identificarea altor membri ai grupului infracțional.

 


Citește mai departe

Moldova

„-Ai băut azi? – Nu, ieri! ”. Un tânăr de 23 de ani a fost prins beat criță la ghidonul motocicletei

Transformat din motociclist în pieton. Un tânăr de 23 de ani nu va mai avea dreptul să ghideze calul său de fier după ce a fost prins beat criță.

Publicat

Oamenii legii au stopat motociclistul pe una din străzile satului Hagimus din raionul Căușeni, după ce l-au observat deplasându-se haotic. Întrebat dacă a consumat alcool, tânărul a răspuns că a băut cu o zi mai devreme.

Rezultatul testului a arătat o concentrație ce depășește de 8 ori norma maximă admisă de lege. Prin urmare, la fața locului a intervenit și serviciul de evacuare, iar motocicleta tânărului a fost dusă la o parcare specială.

Totodată, pe numele său a fost pornit dosar pentru condusul unității de transport în stare de ebrietate avansată, iar dacă va fi găsit vinovat, îi va fi anulat permisul de conducere.


 


Citește mai departe

Moldova

Percheziții la directorul Spitalului de Psihiatrie din Bălți. Este vizat într-un dosar pornit de CNA pe delapidarea bugetului instituției

Ofițerii CNA desfășoară mai multe percheziții în care este vizat directorul interimar al Spitalului de Psihiatrie din Bălți, un consultant juridic al instituției și reprezentantul unei persoane juridice într-un dosar penal de delapidare a bugetului instituției.

Publicat

Potrivit faptelor investigate, în perioada anului 2023, directorul interimar al instituției medicale ar fi majorat nejustificat unele cheltuieli astfel încât din diferența obținută ar fi fost confecționate mai multe articole de mobilier pe care le-ar fi instalat la domiciliul acestuia.

În urma efectuării acțiunilor de urmărire penală în dimineața zilei de 30.04.2024, sub conducerea Procuraturii mun. Chișinău, la domiciliul unuia dintre suspecți au fost depistate mai multe articole din mobilier confecționate de aceiași companie care ar fi produs și instalat mobilierul în sediul Spitalului de Psihiatrie Bălți. Prin aceste fapte, a fost delapidat bugetul instituției cu circa 100 de mii de lei.

Toate persoanele vizate urmează a fi cercetate în stare de libertate, urmând a fi audiate pentru elucidarea tuturor circumstanțelor.


Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.


Citește mai departe

topul săptămânii