Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Mașină retro cu acte în neregulă, descoperită la punctul de trecere a frontierei Leușeni

Un conațional s-a pornit în Polonia pentru a transporta o mașină produsă în anii ‘60, dar planurile i-au fost dejucate de polițiștii de frontieră din punctul de trecere Leușeni, pe motiv că s-au depistat nereguli în actele autoturismului.

Publicat

În seara zilei de 13 octombrie curent, pe sensul de ieșire din țară s-a prezentat, pentru autorizarea trecerii frontierei de stat, un bărbat de 40 de ani, domiciliat în raionul Criuleni. Acesta era șoferul unui Mercedes ce tracta o platformă, pe care se afla un automobil de model GAZ 21, fabricat în 1963.

În timpul verificărilor de rigoare, polițiștii de frontieră au observat că numărul caroseriei autoturismului nu coincide cu cel din certificatul de înmatriculare provizoriu. La audieri conaționalul a declarat că și-a luat angajamentul doar de a transporta acest automobil în Polonia, contra unei sume de bani. În ceea ce privește neregulile depistate – nu este la curent.

Polițiștii de frontieră din Direcția regională VEST efectuează cercetări pe marginea acestui incident și s-a dispus realizarea unei expertize tehnice. Între timp vehiculul a fost indisponibilizat pe teritoriul SPF Leușeni -2 până la finalizarea anchetei.



Moldova

Scandal de proporții la liceul „Gheorghe Asachi” din Chișinău: Conducerea instituției și un agent economic, reținuți pentru corupție.

Scandal de proporții la o instituție de învățământ în capitală. Directorul Liceului Teoretic „Gheorghe Asachi” din Chișinău și reprezentantul unui agent economic au fost reținuți de ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurori. Al treilea suspect – adjunctul instituției – este cercetat în stare de libertate.

Publicat

Conform materialelor anchetei, două persoane cu funcții de conducere din cadrul liceului, împreună cu factori de decizie ai unor agenți economici, sunt bănuite de presupuse fapte de delapidare, corupere pasivă și trafic de influență.

Funcționarii ar fi organizat delapidarea mijloacelor bănești aflate la balanța instituției de învățământ, prin angajări fictive. Totodată, aceștia ar fi pretins și primit sistematic sume de bani de la agenți economici — echivalente cu aproximativ 10% din valoarea contractelor de achiziții publice.

Mai mult, oamenii legii informează că există și bănuieli precum că angajații instituției de învățămînt ar fi colectat bani de la părinții elevilor, fără temei legal, sub diverse pretexte.


În cadrul operațiunii, oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliile și birourile persoanelor vizate, precum și la sediile unor agenți economici implicați în activitatea infracțională. De la fața locului, au fost ridicate documente contabile, contracte de achiziție, sume de bani, proveniența cărora urmează a fi stabilită și alte materiale relevante pentru cauză, iar directorul liceului și reprezentantul unui agent economic din municipiul Chișinău au fost reținuți pentru 72 de ore.

În prezent, ofițerii anticorupție, sub conducerea procesuală a Procuraturii municipiului Chișinău, desfășoară acțiuni de urmărire penală în vederea stabilirii și documentării tuturor persoanelor implicate și atragerii acestora la răspundere penală conform legislației în vigoare.Timp în care, bănuiții beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.



Citește mai departe

Moldova

O femeie, lovită mortal de un microbuz de rută, în raionul Ungheni. Victima ar fi traversat drumul prin spatele altui vehicul.

O clipă de imprudență s-a transformat într-o tragedie cumplită în raionul Ungheni. O femeie de 42 de ani a murit, după ce a fost lovită de un microbuz în localitatea Sinești.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare ale poliției, tragedia s-a produs în seara de 29 octombrie, pe strada centrală din sat.

Femeia coborâse dintr-un microbuz de pe ruta Ungheni–Sinești și ar fi traversat strada prin spatele vehiculului, fără să se asigure. În acel moment, a fost tamponată de un alt microbuz, la fel de rută, condus de un bărbat de 57 de ani.

În urma impactului, victima a suferit răni grave și a decedat până la sosirea echipei medicale. Șoferul a fost testat cu aparatul Drager, iar rezultatul a arătat că nu consumase alcool.


Pe caz a fost pornită o cauză penală pentru încălcarea regulilor de circulație, soldată cu decesul unei persoane. Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele producerii tragediei.


Citește mai departe

Moldova

Ceartă între rude, sfârșită cu moarte: Un bărbat din Cantemir: condamnat la 15 ani de inchisoare pentru omorul unchiului său.

Un bărbat de 34 de ani din raionul Cantemir a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru omorul unchiului său. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Cahul, sediul Cantemir, după aproape doi ani de anchetă și procese.

Publicat

Potrivit Procuraturii, tragedia s-a produs în luna iulie 2023, la domiciliul inculpatului. După ce ar fi consumat alcool, între cei doi s-ar fi iscat o ceartă care a degenerat rapid în violență. În timpul conflictului, bărbatul și-ar fi lovit unchiul în mod repetat cu un scaun, provocându-i răni fatale.

Anchetatorii au stabilit că victima nu a mai avut nicio șansă de supraviețuire, decesul survenind la scurt timp după agresiune.

În cadrul audierilor, inculpatul a negat vina, susținând că nu și-ar fi omorât ruda. Totuși, probele acumulate în dosar au demonstrat contrariul, iar instanța l-a condamnat la 15 ani de închisoare. Sentința poate fi contestată cu apel.


Citește mai departe

topul săptămânii