Moldova
Dosarul gradelor de dizabilitate: Un șomer din Rezina, intermediar în 30 de episoade de dare de mită
Un şomer din Rezina a fost reţinut de ofiţerii CNA şi procurori în cadrul dosarelor care vizează schema de corupţie privind acordarea gradelor de dizabilitate. Acesta ar fi implicat în peste 30 de episoade în care ar fi intermediat darea de mită funcţionarilor de la oficiul local Rezina al Consiliului Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă.
Potrivit materialelor cauzei, bărbatul ar fi cerut de la persoane, care şi-au pierdut capacitatea de muncă, sume care porneau de la 7000 de lei în sus pentru a le ajuta să obţină confirmarea sau reconfirmarea gradelor de dizabilitate. Bănuitul a fost reţinut aseară şi plasat în izolatorul CNA pentru 72 de ore, iar pe numele lui a fost iniţiată o anchetă în conformitate cu art. 326 din codul penal – traficul de influenţă. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la 7 ani de puşcărie.
Amintim că, la finele lunii august, CNA şi procurorii au mers cu percheziţii la Consiliul Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă şi la oficiul Rezina pentru a documenta o schemă de corupţie, organizată de mai mulţi medici-experţi şi intermediari. Zeci de persoane, care şi-au pierdut capacitatea temporară sau definitivă de muncă, au fost nevoite să achite bani experţilor din cadrul (CNDDCM) pentru a li se confirma sau reconfirma gradele de invaliditate. Contra mită au putut obţine grade de dizabilitate şi persoane sănătoase care, în complicitate cu unii medici-experţi ai CNDDCM, şi-ar fi falsificat infirmitatea, obţinând pensii speciale de la stat. Astfel, sumele achitate pentru un certificat de dizabilitate variau între câteva sute de euro şi zeci de mii de lei.
În cadrul investigaţiilor au fost constatate în jur de 50 de episoade de corupere pasivă, activă şi trafic de influenţă, comise de către angajaţi ai Consiliul Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă şi de către unii funcţionari ai Serviciului Teritorial Rezina. Imaginile video şi audio, obţinute în cadrul urmăririi penale, demonstrează întreaga schemă de acordare a gradelor de invaliditate, somarea pacienţilor de a da mită pentru coruperea funcţionarilor, precum şi împărţirea banilor, primiţi în calitate de mită, între experţi.
Atunci, şase persoane au fost reţinute, în urma descinderilor CNA, iar în prezent toate sunt arestate preventiv. Două din ele se află la Penitenciarul 13, altele 4 au fost plasate în arest la domiciliu prin decizia instanţei de judecată. CNA solicită oamenilor, care au avut de suferit de pe urma acţiunilor pretins ilegale ale funcţionarilor menţionaţi, să denunţe la Centrul Naţional Anticorupţie prin intermediul liniei naţionale anticorupţie 0 800 55555.
Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile de judecată. În acţiunile sale, CNA şi procurorii au fost sprijiniţi de către Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale.
Moldova
Tragedii în vacanța de vară: Trei copii au murit înecați la scăldat. IGSU lansează un apel de urgență!
Tragedii în vacanța de vară. Trei copii și-au pierdut viața în bazinele acvatice din Republica Moldova în decurs de doar 24 de ore. Două dintre tragedii s-au produs în seara zilei de 25 iunie, iar prima în după-amiaza aceleiași zile.
Primul caz a fost înregistrat la ora 13:54, în municipiul Soroca. O fată de 13 ani s-a înecat în iazul „Ivancea”, după ce a intrat în apă pentru a înota. Salvatorii au extras-o la mal, însă din nefericire, medicii au constatat decesul. Potrivit informațiilor preliminare, copila se afla la iaz împreună cu fratele său mai mic, fără supravegherea adulților.
Câteva ore mai târziu, la ora 20:44, o altă tragedie s-a produs în apropierea satului Soltănești, raionul Nisporeni. Un băiat de 17 ani a căzut într-un bazin de acumulare a apei destinat intervențiilor în caz de incendii. Prietenul său a încercat să-l salveze, însă, neștiind să înoate, a cerut ajutorul localnicilor. Minorul a fost scos la mal înainte de sosirea echipelor de intervenție, însă manevrele de resuscitare nu au avut rezultat.
La doar câteva minute distanță, la ora 20:56, salvatorii au fost solicitați și în apropierea satului Ochiul Alb, raionul Drochia. O fetiță de 10 ani s-a înecat după ce a intrat în apă împreună cu alte minore. Un prieten a reușit să găsească și să scoată corpul neînsuflețit al copilei la mal.
Toate circumstanțele în care s-au produs cele trei tragedii sunt investigate de autorități.
În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență avertizează că scăldatul minorilor fără supravegherea unui adult reprezintă un risc major și reamintește că cele mai multe cazuri de înec au loc în zilele lucrătoare, când copiii merg la apă neînsoțiți.
Salvatorii îi îndeamnă pe părinți să nu permită copiilor să meargă singuri la scăldat, să aleagă doar locuri special amenajate și supravegheate și să le explice celor mici pericolele scăldatului în bazine neamenajate. Respectarea acestor reguli poate preveni tragedii și salva vieți.
De la începutul anului curent, 27 de persoane și-au pierdut viața în bazinele acvatice din țară, dintre care 5 copii.
Moldova
/VIDEO/ Noi rețineri în dosarul „Car Vertical”: Șase bărbați, reținuți pentru șantaj și distribuirea imaginilor intime ale fostelor partenere.
Dosarul „Car Vertical” ia amploare: alți șase bărbați au fost reținuți de procurorii PCCOCS și ofițerii Poliției de Frontieră, într-o anchetă de amploare care vizează hărțuire sexuală, șantaj, pornografie infantilă și spălare de bani.
Este vorba despre noi bănuiți, cu vârste între 24 și 39 de ani, care ar fi acționat împotriva fostelor partenere. Potrivit poliției, aceștia ar fi transmis imagini intime către administratorii canalului de Telegram „Car Vertical”, unde materialele erau publicate fără acordul victimelor. În unele cazuri, fetele vizate erau minore.
Și mai grav este că doi dintre suspecți nu s-ar fi limitat doar la distribuirea imaginilor, ci ar fi făcut parte din mecanismul extins al grupării, inclusiv în circuitul de spălare a banilor obținuți din aceste infracțiuni. Patru dintre cei reținuți au antecedente penale, fiind anterior cercetați pentru trafic de droguri, furt și amenințări cu moartea.
Perchezițiile desfășurate în Chișinău, Orhei și Sângerei au scos la iveală probe consistente: peste 25 de mii de euro, patru automobile ridicate pentru acoperirea prejudiciului, muniții de vânătoare deținute ilegal, un pistol modificat artizanal, cartușe, telefoane și alte dispozitive cu informații relevante, dar și acte false.
Pentru doi dintre bănuiți, procurorii au cerut arest preventiv, iar ceilalți patru au fost puși sub învinuire și sunt cercetați în continuare.
Dosarul este în plină desfășurare. Alte 16 persoane sunt în continuare investigate, iar procurorii anunță că acțiunile vor continua până la documentarea completă a întregii rețele și trimiterea cazului în judecată.
Moldova
Un tânăr a fost condamnat la pușcărie, după ce a atacat și jefuit două persoane în centrul Chișinăului.
Un tânăr de 24 de ani a fost condamnat la 8 ani de închisoare, după ce a comis două jafuri, la doar o zi diferență, în centrul Chișinăului.
Potrivit procurorilor, primul caz a avut loc în februarie 2023. Individul a urmărit o femeie care se deplasa cu ajutorul unei cârje, profitând de faptul că aceasta avea mobilitate redusă. A atacat-o din spate, a doborât-o la pământ și i-a sustras telefonul în valoare de 3600 de lei, după care a fugit.
A doua zi, împreună cu câțiva complici, a atacat un bărbat, la fel, pe stradă. L-au lovit în zona capului, l-au imobilizat și i-au luat telefonul, bani și bunuri personale, după care au părăsit locul faptei.
În instanță, inculpatul și-a recunoscut vina. Acesta nu este la prima abatere de la lege, fiind anterior condamnat pentru furturi, escrocherie, răpirea unui mijloc de transport și conducere în stare de ebrietate.
Pentru aceste fapte, instanța i-a stabilit o pedeapsă de 6 ani de închisoare, care a fost cumulată parțial cu o condamnare anterioară. Astfel, tânărul va executa în total 8 ani de detenție într-un penitenciar de tip semiînchis.
Sentința nu este definitivă și poate a fi atacată cu apel.
-
Moldova5 zile în urmăDescoperire macabră, la Otaci: Fragmente umane au fost depistate în adiacentul căii ferate din oraș.
-
Moldova5 zile în urmăAccident cu scandal: Autospecială de poliție tamponată de un motociclist băut și vandalizată.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Versiuni care se bat cap în cap: Martorii accidentului de la Mărinești susțin că mașina poliției ar fi provocat impactul.
-
Moldova3 zile în urmăSalvat de la moarte: Un copil de 12 ani, scos din apă la limită după ce a fost la un pas să se înece.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Gata cu salariile „în plic”: Factori de decizie ai unei companii comerciale, bănuiți de evaziune fiscală și spălare de bani.
-
Moldova3 zile în urmăTragedia de la Sîngerei: Statul va oferi câte un milion de lei familiilor celor doi polițiști morți în groaznicul accident.
-
Moldova5 zile în urmăMinor rănit în centrul capitalei: Adolescentul a ajuns la spital după o coliziune într-o intersecție aglomerată.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Captură spectaculoasă la vama Leușeni: Sume uriașe de bani, descoperite într-o ladă frigorifică modificată.
