Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ De dragul like-urilor, sunt gata de orice: Vitezomani teribiliști – vedete pe TikTok

Goana după urmăritori i-ar putea costa scump pe unii vitezomani de la noi. Asta după ce unul dintre ei și-a creat o pagină pe o rețea de socializare unde postează filmulețe în care el, împreună cu alți automobiliști organizează curse ilegale, driftează sau circulă cu viteză excesivă.

Publicat

Imaginile au fost expediate la adresa redacției noastre de către un urmăritor al acestuia. Potrivit sursei, aproape zilnic, pe acea pagină apar imagini cu acul vitezometrului care urcă până la 120, 150 sau chiar 200 de km/h pe traseele din țară. Cel mai grav este că prin acțiunile lor, șoferii își pun în pericol nu doar propriile vieți, ci și ale celorlați participanți la trafic, crezând că asta le va aduce popularitate în lumea virtuală.

După ce imaginile au fost făcute publice pe rețelele de socializare, INSP s-a autosesizat, iar șoferii care apar pe secvențele video vor fi identificați și trași la răspundere conform legii.

echipa.md


Advertisement

Moldova

/VIDEO/ Fără permis, dar cu tupeu: Șofer cu dreptul de a conduce suspendat, amendat după ce a încălcat, din nou, RCR.

Lipsa permisului auto nu l-a încurcat să calce, din nou, pe aceeași greblă. Un șofer s-a ales cu amendă, după ce a devenit „vedetă” pe rețelele de socializare. Mai exact, Inspectoratul Național de Securitate Publică s-a autosesizat după apariția în spațiul public a unor imagini în care un conducător auto este surprins încălcând regulile de circulație.

Publicat

Incidentul a avut loc la 17 august, pe bulevardul Decebal din Chișinău. În urma verificărilor, polițiștii de patrulare au identificat șoferul, un bărbat de 53 de ani.

Oamenii legii au stabilit că acesta avea dreptul de a conduce vehicule suspendat. Chiar și în aceste condiții, bărbatul ar fi urcat la volan și ar fi continuat să circule, ignorând restricția impusă.

Șoferul a fost documentat pentru crearea unei situații de accident, precum și pentru conducerea unui vehicul în condițiile în care dreptul de a conduce îi era suspendat.


Poliția atrage atenția că asemenea abateri nu reprezintă doar încălcări ale legislației, ci pot crea situații periculoase pentru ceilalți participanți la trafic. O manevră efectuată greșit sau conducerea unui vehicul de către o persoană care nu are dreptul legal de a conduce poate avea consecințe grave.

Cazul urmează să fie examinat conform legislației.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Cerșetorie cu regie: Polițiștii au mai „vindecat” doi cerșetori care mimau probleme locomotorii.

Cerșetorie cu regie, la colț de stradă. Încă doi bărbați s-au însănătoșit ca prin minune, după ce au dat ochii cu polițiștii Batalionului de Patrulare și Reacționare Operativă.

Publicat

De această dată, oamenii legii au observat doi bărbați, de 42 și 56 de ani, care apelau la mila trecătorilor, pretinzând că au dizabilități și folosindu-se de scaune cu rotile pentru a obține bani.

Situația a atras atenția polițiștilor, iar în urma discuțiilor cu aceștia, ambii bărbați s-au ridicat din scaunele cu rotile și ar fi urcat pe propriile picioare în autospeciala poliției.

În urma celor constatate, ambii au fost sancționați contravențional.


Poliția reamintește că apelarea la mila publicului prin metode înșelătoare este ilegală și poate atrage răspundere conform legislației în vigoare. Oamenii legii recomandă cetățenilor să fie atenți atunci când oferă bani persoanelor care cerșesc și să sesizeze poliția în cazul în care observă situații suspecte.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ A venit cu una, a plecat cu alta: Un curier, suspectat că a furat un portmoneu cu 8.000 de lei dintr-o locuință din capitală.

A venit să aducă comanda, dar a plecat cu tot cu portmoneul clientului. Un curier a ajuns la inspectoratul de poliție fiind bănuit de comiterea unui furt din locuință.

Publicat

Este pățania unui bărbat de 39 de ani, care a fost reținut de angajații Batalionului de Patrulare și Reacționare Operativă din capitală.

Potrivit oamenilor legii, bărbatul activa în calitate de curier, iar în timpul efectuării unei livrări ar fi profitat de situație pentru a sustrage bunuri dintr-un apartament. Mai exact, acesta ar fi luat de la intrarea în locuință un portmoneu în care se aflau aproximativ 8 000 de lei.

Polițiștii au fost sesizați despre caz, iar în urma acțiunilor întreprinse au reușit să stabilească identitatea presupusului făptaș și să-l rețină.


În prezent, bărbatul este cercetat penal de polițiștii Inspectoratului de Poliție Buiucani. Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-ar fi produs furtul, precum și dacă acesta a mai fost implicat în alte fapte similare.

Investigațiile continuă, iar la finalizarea acestora vor fi dispuse măsurile legale corespunzătoare.


Citește mai departe

topul săptămânii