Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ O cruce, la un pas de a cădea de pe o biserică, la Căușeni. La fața locului au intervenit pompierii

În dimineața zilei de 8 septembrie angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au efectuat o misiune neobișnuită pentru localnicii satului Taraclia, raionul Căușeni.

Publicat

Salvatorii au demontat și coborât de la înălțimea de 29 m o cruce care risca să cadă în orice moment. Construcția s-a dezmembrat în urma vânturilor și reprezenta un pericol eminent pentru enoriașii lăcașului de cult. La fața locului au intervenit 4 echipaje de salvatori și pompieri, iar la coborârea crucii au lucrat și alpiniștii din cadrul Detașamentului Regional Căutare Salvare nr.1 din municipiul Chișinău.

Pentru a efectua operațiunea în siguranță, pompierii au utilizat mai multe unități de tehnică, echipament specializat , dar și autoscara de model BRONTO din dotarea IGSU, care are capacitatea de a fi desfășurată la o înălțime de peste 70 metri. Operațiunea a durat o oră, timp în care crucea cu greutatea de peste 35 de kg și înălțime de 1,5 m a fost demontată și coborâtă de pe cupola bisericii. Aceasta ar putea fi fixată pe cupolă, doar după ce va fi reparată și nu va reprezenta pericol. Potrivit IGSU în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 73 situații de risc.


Moldova

Bărbat ucis cu o țeavă, la Ungheni. Suspectul, în vârstă de 34 de ani, găsit mort în podul casei

Un tânăr s-ar fi sinucis, după ce ar fi omorât în bătaie un bărbat.

Publicat

Cazul a avut loc noaptea de 10 decembrie curent, în jurul orei 21:00, în localitatea Cornești, din raionul Ungheni, susțin sursele PulsMedia.MD apropiate anchetei.Astfel, potrivit surselor, victima s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 37 de ani.

Acesta ar fi consumat băuturi alcoolice împreună cu un individ în vârstă de 34 de ani. Fiind în stare de ebrietate, în urma unui conflict iscat din motive încă nestabilite de anchetă, individul de 34 de ani ar fi bătut cu bestialitate victima lovind-o de mai multe ori cu o țeavă metalică de aproximativ 60 de cm peste diferite părți ale corpului, inclusiv în regiunea capului și spatelui.

În urma traumatismelor grave, bărbatul a decedat pe loc până la venirea ambulanței.


Oamenii legii au început a documenta cazul pentru a stabili locul aflării ucigașului, însă din nefericire l-au găsit pe acesta ieri-dimineață, în jurul orei 08:45, spânzurat în podul unei case din aceeași localitatea în care a fost comisă crima.

Poliția din Ungheni cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele.


Citește mai departe

Moldova

10,7 tone de margarină toxică, distruse de ANSA: nivelul contaminanților depășea norma de aproape trei ori

ANSA a nimicit un lot uriaș de 10 720 kg de margarină după ce testele au arătat depășiri masive ale contaminanților 3-MCPD și ale esterilor grași: în total 8600 µg/kg, față de limita admisă de 2500 µg/kg, adică de aproape 4 ori mai mult decât norma.

Publicat

Lotul neconform a fost pus sub reținere oficială și trimis la o fabrică de prelucrare a uleiurilor uzate, unde produsul a fost neutralizat astfel încât să nu mai poată fi utilizat în alimentație. Inspectorii ANSA au monitorizat întreg procesul, iar cazul ridică semne grave privind siguranța grăsimilor vegetale rafinate.

De reținut: margarina cu depășiri ale contaminantului 3-MCPD nu poate fi folosită în alimente și nu se admite amestecarea ei cu alte uleiuri conforme.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Escrocherii din penitenciar: Nouă deținuți furau conturi de WhatsApp și cereau bani din numele victimelor

Poliția Capitalei a dat peste o schemă de escrocherii care pornea chiar din spatele gratiilor. Nouă deținuți, cu vârste între 23 și 35 de ani, sunt bănuiți că au pus la punct o rețea prin care furau accesul la conturile de WhatsApp ale unor persoane, apoi cereau bani de la rudele acestora, sub pretexte urgente.

Publicat

 

În doar câteva episoade identificate până acum, prejudiciul depășește 270.000 de lei. Banii ajungeau pe cardurile unor complici aflați în libertate, care redistribuiau sumele pentru a ascunde urma tranzacțiilor.

Schema a ieșit la iveală după percheziții în Penitenciarele nr. 13 și 18, unde au fost găsite telefoane mobile folosite ilegal, cartele SIM, carduri bancare și notițe cu rol în organizarea fraudei.


Cei nouă deținuți sunt cercetați penal, iar dacă vinovăția le va fi demonstrată, ar putea primi până la 8 ani în plus de închisoare. Ancheta continuă, iar polițiștii verifică dacă gruparea a fost implicată și în alte cazuri similare.


Citește mai departe

topul săptămânii