Moldova
/VIDEO/Doi locuitori ai capitalei de 24 și 28 de ani, identificați și reținuți pentru 3 furturi
În perioada iulie-august, Inspectoratul de Poliție a sec. Botanica, a fost sesizat de către trei locuitori precum că din scara blocurilor de locuit le-au fost sustrase bicicletele.
Polițiștii imediat au dispus un șir de acțiuni de investigație și urmărire penală, în stabilirea tuturor circumstanțelor și reținerea făptașilor. În cadrul măsurilor desfășurate de către forțele de ordine a fost stabilită și o camera de supraveghere fiind ridicate imaginile video care au surprins momentul sustragerii bicicletei.
Astfel în urma măsurilor întreprinse de către forțele de ordine, indivizii în comiterea infracțiunii au fost identificați și reținuți, aceștia fiind escortați la inspectorat pentru audieri. Ei s-au dovedit a fi cu vârstele de 24 ani și 28 ani locuitori a capitalei, anterior judecați pentru infracțiuni analogice. În cadrul acțiunilor procesual penale ei și-au recunoscut vina, comunicând că bicicletele sustrase le-au dat la Lombard, astfel obținând un profit.
Bicicletele sustrase au fost ridicate de către polițiști și urmează a fi returnate proprietarilor.
Tinerii sunt cercetați penal pentru furt, infracțiune care conform legislației în vigoare se pedepsește cu amendă în mărime de până la 67 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 ore, sau închisoare de până la 4 ani.
În acest context, Poliţia Capitalei intervine cu următoarele recomandări:
– Dotaţi bicicleta cu dispozitive antifurt
– Legaţi roata din faţă sau spate cu un cablu de oţel sau lanţ, de un obiect fix (stâlp, grilaj, poartă)
– În coşul bicicletei nu lăsaţi diferite bunuri materiale
– Pentru depozitarea bicicletei pe o perioadă îndelungată, este recomandat să fie păstrată într-o încăpere cu acces limitat. – Nu lăsați bicicleta fără supraveghere, în scara blocurilor, pot fi sustrase cu ușurință de hoți
Moldova
Carambol la Ialoveni: Patru mașini au fost implicate într-un accident violent.
Trafic dat peste cap, în după-amiază zilei de 6 iunie, la intrarea în orașul Ialoveni, după ce patru mașini au fost implicate într-un accident rutier.

Totul s-a întâmplat în jurul orei 13:00. Potrivit informațiilor preliminare, un șofer de 69 de ani, care intenționa să vireze din oraș spre Hîncești, nu s-ar fi asigurat la schimbarea direcției. În urma manevrei, a fost lovit de un alt autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, care circula regulamentar spre Chișinău.
Impactul a fost atât de puternic, încât una dintre mașini a fost proiectată în parapetul de pe mijlocul drumului. Cioburile și bucăți din caroserie au avariat alte două vehicule aflate în apropiere.
Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul alcooltest, iar rezultatele au fost negative.
Poliția investighează cazul pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului. Circulația în zonă a fost îngreunată zeci de minute.
Moldova
Tragedie greu de imaginat: Un copil de doi ani a murit strivit de aragaz, la Drochia.
Caz dramatic într-o gospodărie din raionul Drochia. Un băiețel de doar doi ani și-a pierdut viața, după ce un aragaz s-a prăbușit peste el.

Totul s-a întâmplat în timp ce micuțul se afla acasă împreună cu familia. Potrivit poliției, copilul ar fi deschis ușa cuptorului electric încorporat și s-ar fi urcat pe ea. Greutatea sa a dezechilibrat aparatul electrocasnic, care a căzut peste el.
Impactul a fost fatal – băiatul a suferit răni grave și a decedat înainte ca echipajul medical să ajungă la fața locului.
Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs nenorocirea.
Moldova
Impact devastator, în capitală: Doi copii și un adult, la spital după o tamponare violentă.
Scene de groază, în Capitală! Două mașini s-au ciocnit frontal, iar în urma impactului, doi copii și un adult au ajuns la spital.

Accidentul s-a produs în amiaza zilei de 6 iunie, pe bulevardul Dacia. Potrivit poliției, un șofer nu ar fi cedat trecerea unui alt autoturism care circula pe drumul cu prioritate.
Imaginile de la fața locului arată distrugeri serioase la ambele mașini — capotele sunt făcute zob, iar bucăți din caroserie sunt împrăștiate pe carosabil. Mai mult, în urma impactului una dintre mașini a fost proiectată pe zona verde care delimitează direcțiile de deplasare. La fața locului au intervenit rapid echipajele de poliție și ambulanțele.
Doi pasageri minori din mașina care ar fi provocat accidentul, dar și un adult au fost preluați de medici și transportați la spital pentru investigații.
Oamenii legii au deschis o anchetă și urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.
-
Moldova5 zile în urmă
Accident fatal în Belgia: Un copil din Moldova a murit după o urmărire a poliției.
-
Moldova3 zile în urmă
Alertă în țară: O deținută de 23 de ani a evadat din Penitenciarul nr. 13 Chișinău
-
Moldova5 zile în urmă
Accident mortal cu motocicleta: un tânăr și-a pierdut viața, doi pasageri răniți grav!
-
Moldova7 zile în urmă
Un polițist a fost luat la bătaie și înjunghiat într-un troleibuz din capitală: Omul legii, spitalizat. Suspectul a reușit să fugă
-
Moldova6 zile în urmă
/VIDEO/ Și-a salvat copilul cu propria viață: un moldovean a murit în timp ce își salva fiul de la înec, în Italia.
-
Moldova3 zile în urmă
Un elicopter a aterizat de urgență în raionul Călărași. A fost activat Codul ROȘU
-
Moldova3 zile în urmă
Tragedie fără margini: O fetiță de un an a fost ucisă de câinele familiei, la Hîncești.
-
Moldova2 zile în urmă
Tragedie greu de imaginat: Un copil de doi ani a murit strivit de aragaz, la Drochia.