Moldova
/VIDEO/ Momentul în care un individ fură un telefon și un portmoneu dintr-un camion
Un tânăr în vârstă de 25 de ani locuitor a mun. Chișinău, a fost reținut de ofițerii Secției de investigare infracțiuni a Inspectoratului sectorului Râșcani, pentru comiterea unui furt din automobil.
Cazul a avut loc pe data de 26 iunie, în timp ce individul se afla pe str. Socoleni, prin acces liber a pătruns în automobilul ce era parcat la rampa unui supermarket de unde a sustras telefon mobil de marca ,,Nokia”, un portmoneu în care se aflau mijloace financiare și actele de identitate.
Polițiștii Inspectoratului sec. Râșcani au fost alertați de către un bărbat în vârstă de 41 de ani, comunicând despre sustragerea bunurilor materiale ce îi aparțin. La fața locului bărbatul a comunicat forțelor de ordine că a parcat automobilul la rampa magazinului pentru a descărca mărfuri iar ulterior a depistat lipsa bunurilor materiale. Prejudiciul cauzat părții vătămate constituie 3 100lei.
În cadrul acțiunilor de investigație și urmărire penală au fost ridicate imaginile de pe camerele de supraveghere care au surprins momentul pătrunderii și sustragerii din automobil, acestea fiind analizate de către polițiști.
Astfel, în urma măsurilor întreprinse de către forțele de ordine individului a fost identificat și reținut fiind escortat la inspectorat. În cadrul acțiunilor procesual penale acesta și-a recunoscut vinovăția. Tânărul s-a dovedit a fi anterior judecat pentru infracțiuni analogice.
Actualmente acesta este cercetat penal pentru furt, care conform legislație în vigoare se pedepsește cu amendă în mărime de la 32 500 lei la 67 500 lei, cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau cu închisoare de până la 4 ani.
Moldova
/VIDEO/ Haos pe drumurile din Orhei: Șoferi băuți, minori la volan și tentative de mituire a polițiștilor.
Volanul, alcoolul și lipsa permisului – o triadă periculoasă pe care unii șoferi au ales să o testeze. În doar 24 de ore, polițiștii din Orhei au intervenit în mai multe cazuri grave de încălcare a legislației rutiere.

Unul dintre cele mai alarmante cazuri a fost înregistrat în satul Pohrebeni, unde o femeie de 29 de ani, fără permis de conducere, a fost prinsă conducând un ATV neînmatriculat, având în brațe un copil de doar trei ani. Mai mult, pentru a evita sancțiunile, aceasta a încercat să mituiască polițiștii cu 1000 de lei. Tentativa de corupere a fost imediat documentată, iar femeia este cercetată penal.
Alte cazuri grave au fost înregistrate în zonă: un bărbat de 41 de ani a fost depistat conducând sub influența alcoolului, cu o concentrație de 0,68 mg/l în aerul expirat, iar un alt șofer a fost prins cu o concentrație și mai mare – 0,86 mg/l.
Seria incidentelor a continuat în satul Podgoreni. Acolo, un tânăr de 23 de ani, aflat în stare de ebrietate, a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un magazin local, după care a părăsit locul accidentului.
Autoritățile au fost nevoite să intervină și în satele Sirota și Trebujeni, unde motocicliștii fie circulau cu vehicule neînmatriculate, fie au refuzat să oprească la somația poliției, fugind și abandonând vehiculele în locuri dificile.
Toate autoturismele implicate au fost ridicate, iar șoferii vor fi trași la răspundere conform legii.
De la începutul anului, Inspectoratul de Poliție Orhei a deschis 77 de dosare penale pentru conducere sub influența alcoolului și a aplicat 61 de sancțiuni contravenționale. Totodată, au fost înregistrate 13 cazuri de tentativă de mită către polițiști.
Poliția reamintește că astfel de acțiuni vor continua, iar încălcările vor fi sancționate conform prevederilor legale.
Moldova
/VIDEO/Tâlhărie în toiul zilei: Trei indivizi au atacat un tânăr și l-au deposedat de bani și telefon.
Au atacat, au amenințat cu un obiect ascuțit și au fugit cu banii și telefonul victimei. Trei bărbați din capitală, cu vârste de 28, 49 și 55 de ani, au fost reținuți de polițiștii din sectorul Rîșcani, după ce ar fi comis o tâlhărie într-o fâșie forestieră.

Potrivit oamenilor legii, indivizii s-ar fi apropiat de un tânăr de 19 ani, l-au îmbrâncit și l-au amenințat, apoi l-au deposedat de aproape 8.000 de lei și de telefonul mobil. După atac,
cei trei au dispărut în grabă, sperând că nu vor fi prinși.
Dar intervenția rapidă a poliției a dus la identificarea și reținerea suspecților în scurt timp. Aceștia au fost reținuți pentru 72 de ore, iar bunurile furate au fost recuperate integral și restituite victimei.
Cei trei sunt cercetați penal pentru tâlhărie, iar dacă vor fi găsiți vinovați, riscă până la 10 ani de închisoare.
Poliția continuă ancheta pentru a stabili toate detaliile acestui caz.
Moldova
Gelozie dusă la extrem: O femeie de afaceri, condamnată la 10 ani de închisoare pentru că a comandat asasinarea amantei soțului.
Răzbunare extremă, pusă la cale cu sânge rece. O femeie de afaceri din Bălți, în vârstă de 62 de ani, a fost condamnată la 10 ani de închisoare, după ce ar fi angajat un fost deținut să asasineze presupusa amantă a soțului ei, în schimbul sumei de 5.000 de euro.

Totul a început la sfârșitul anului 2020, când femeia a aflat că partenerul ei ar avea o relație extraconjugală cu o fostă colegă de clasă, în vârstă de 67 de ani, care locuiește în Chișinău. Orbită de gelozie, a angajat mai întâi un detectiv particular, apoi a reușit – prin înșelăciune – să obțină adresa rivalei de la o colaboratoare a organelor de drept.
Cu informațiile în mână, a contactat un bărbat eliberat recent din închisoare, condamnat anterior pentru omor, și i-a cerut să comită crima. Planul era ca totul să pară un jaf.
Cei doi comunicau prin bilețele scrise de mână, care erau arse după fiecare citire, tocmai pentru a nu lăsa urme. Doar că fostul deținut a alertat autoritățile, iar poliția a organizat o simulare a crimei, cu fotografii false ale victimei.
Femeia a fost reținută exact în momentul în care a transferat prima tranșă din suma promisă – 2.500 de euro.
Judecătoria Bălți a condamnat-o la 10 ani de închisoare într-un penitenciar pentru femei. Până la pronunțarea definitivă a sentinței, ea beneficiază de prezumția nevinovăției.
-
Moldova4 zile în urmă
Minor pe motocicletă, tamponat la Tomai: La volanul mașinii implicate ar fi fost primarul localității.
-
Moldovao zi în urmă
Tânăr spulberat pe zebră, în capitală: Șoferul a abandonat victima și a dispărut.
-
Moldova5 zile în urmă
Accident matinal la Sîngera: O mașină s-a răsturnat, trei persoane au ajuns la spital.
-
Moldova6 zile în urmă
Șofer prins beat, cu mită la pachet: Un bărbat, condamnat la un an și 3 luni de pușcărie și 200 mii lei amendă.
-
Moldova4 zile în urmă
/VIDEO/ Mașină făcută zob, copil rănit: Accident cu momente de groază pe șoseaua Balcani din Capitală.
-
Moldova6 zile în urmă
/VIDEO/ Asigura piața drogurilor din Căușeni: Un bărbat de 40 de ani, reținut de polițiști cu narcotice asupra sa.
-
Moldova6 ore în urmă
/VIDEO/ Haos pe drumurile din Orhei: Șoferi băuți, minori la volan și tentative de mituire a polițiștilor.
-
Moldovao zi în urmă
Incendiu într-un bloc nefinalizat din capitală: Flăcările au cuprins un apartament plin cu materiale de construcție.