Rețele de socializare

Moldova

Detalii în cazul unei fetițe de 10 ani înecate într-un lac din raionul Râșcani. Minora ar putea fi salvată

Fetița de 10 ani care s-a înecat într-un bazin acvatic din Râșcani ar fi putut salvată, dacă amicii cu care aceasta se afla, ar fi anunțat părinții.

Publicat

Ofițerul de presă Ina Moscaliuc ne-a declarat că fetița a plecat la o carieră din localitate împreună cu alți doi copii de 9 și 5 ani, transmite știri.md

Bazinul acvatic s-ar fi format natural, iar adâncimea acestuia atingea circa 10 metri. La un moment dat, fetița a decis să se scalde, iar peste câtva clipe a dispărut de pe suprafața apei.

Cei doi copii ulterior au plecat acasă, iar despre cele întâmplate nu au anunțat pe nimeni.


Ulterior, mama victimei, din discuţie cu copiii, a stabilit circumstanţele cauzei și imediat a alertat poliţia.

Ca urmare, fetița a fost depistată a doua zi dimineață, aproximativ la orele 07:50, nu departe de locul unde au fost găsite hainele, la adâncimea de aproximativ 4 metri.

Cadavrul a fost îndreptat spre expertiza medico legală pentru a stabili cu exactitate cauza decesului.


Alte circumstanţe se stabilesc.

Moldova

Tragedie la Hîncești: Un minor de 14 ani a decedat într-un cumplit accident de motocicletă

Tragedie de neimaginar într-o familie din raionul Hîncești: Un băiat de 14 ani a decedat în această dimineață, după ce a ajuns cu motocicleta într-un copac.

Publicat

Accidentul rutier s-a produs pe traseul care leagă localitățile Ivanovca și Cățeleni din raionul Hîncești.

Potrivit informațiilor, un minor care se deplasa cu o motocicletă fără numere de înmatriculare și fără permis de conducere a pierdut controlul asupra vehiculului, a derapat de pe carosabil și s-a izbit violent de un copac de pe marginea drumului.

Conform primelor cercetări, minorul de 14 ani ar fi luat motocicleta fratelui său mai mare, fără permisiunea acestuia, cumpărată acum câteva zile.


Poliția întreprinde toate acțiunile necesare pentru stabilirea circumstanțelor exacte ale producerii tragediei.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Nouă percheziții la anturajul lui Kitaeț: „Vova Davai”, reținut pentru gestionarea „visteriei criminale”

În perioada 2–3 septembrie 2025, oamenii legii au desfășurat o operațiune de amploare împotriva anturajului așa-zisului „hoț în lege” Kitaeț.

Publicat

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, împreună cu procurorii Procuraturii Hîncești – oficiul Leova, au efectuat nouă percheziții la domiciliile și în automobilele unor persoane suspectate că ar fi implicate în activitățile unei organizații criminale bine structurate.

În urma descinderilor, au fost ridicate trei automobile de lux, sume importante de bani, telefoane mobile, muniții și alte bunuri relevante pentru anchetă, valoarea totală a acestora depășind 2 milioane de lei.


Potrivit anchetei, două persoane apropiate lui Kitaeț au fost recunoscute în calitate de învinuiți. Printre ele se numără și individul cunoscut sub pseudonimul „Vova Davai”, descris drept supraveghetor al activităților ilegale derulate de grupările criminale afiliate și responsabil de gestionarea așa-numitei „visterii criminale”. În această „casierie neagră” s-ar fi acumulat lunar peste 100 000 de dolari proveniți din activități ilicite.

Doi bărbați de 30 și 34 de ani, domiciliați în Chișinău, au fost reținuți și sunt cercetați pentru complicitate la crearea și conducerea unei organizații criminale. Infracțiunea este prevăzută de art. 284 alin. (1) din Codul Penal și se pedepsește cu închisoare de la 8 la 15 ani.

Autoritățile anunță că investigațiile continuă, în vederea identificării tuturor persoanelor implicate și a victimelor care ar fi avut de suferit în urma activităților ilegale ale acestei grupări.


Citește mai departe

Moldova

Accident grav la Anenii Noi: biciclist lovit de un BMW, transportat inconștient la spital

Un accident rutier s-a produs astăzi, 4 septembrie, în jurul orei 13:00, pe traseul R-2, în apropiere de localitatea Chetrosu, raionul Anenii Noi.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare oferite de Poliție, un tânăr de 24 de ani, aflat la volanul unui automobil de marca BMW, ar fi tamponat un biciclist în vârstă de 35 de ani, care traversa drumul neregulamentar.

În urma impactului, biciclistul a suferit traumatisme grave și a fost transportat în stare de inconștiență la Spitalul Raional Anenii Noi, unde medicii îi acordă îngrijirile necesare.


Șoferul a fost supus testului de alcoolemie, rezultatul fiind negativ. Totuși, pe caz a fost inițiat un proces penal, iar oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.

Poliția reamintește participanților la trafic importanța respectării regulilor de circulație, atât de către șoferi, cât și de către bicicliști sau pietoni, pentru a preveni tragediile pe drumuri.


Citește mai departe

topul săptămânii