Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ IGSU continuă să prevină riscul de inundații

Publicat

Potrivit IGSU angajații instituției continuă să fortifice diguri de protecție împotriva riscului de inundații în mai mulate localități din țară aflate în apropierea râului Prut. Lucrări de consolidare a barajelor au avut loc pe parcursul zilei de 7 iulie în localitatea Gotești din raionul Cantemir. Aici pentru fortificarea digului au fost utilizate 10 unități de tehnică.

Acțiuni similare au fost întreprinse și în satul Ghioltosu, unde salvatorii și reprezentanții autorităților publice locale au consolidat un baraj pe o distanță de 3km. La lucrările complexe au fost utilizate 22 unități de tehnică și au muncit 56 de persoane printre care salvatori, polițiști, localnici, dar și reprezentanți a autorităților publice locale.

Digul fortificat a prevenit riscul de inundații care venea din cauza deversării afluentului râului Prut, Saca pentru zeci de hectare de teren, care odată inundate puteau duce la sub inundarea a peste 160 de case de locuit în localitățile Ghioltosu și Țiganca, dar și a unei porțiuni de cale ferată. Activitatea salvatorilor, polițiștilor, autorităților, dar și a localnicilor a prevenit o situație de risc, care putea să ducă la un impact social și economic impunător.


Un baraj de protecție cu lungimea de peste 200 m a fost fortificat și în municipiul Ungheni, iar la Grozești, Nisporeni pompierii au efectuat lucrări de pompare a apei dintr-o grădină pentru preîntâmpinarea inundării unei gospodării. Lucrările de consolidare a digurilor vor continua, iar angajații IGSU vor monitoriza situația privind nivelul apei în râurile Prut și Nistru, dar și afluenții acestora pentru prevenirea riscurilor.



 


Moldova

/VIDEO/ Locuințe transformate în spelunci: Doi bărbați, reținuți după ce le ofereau consumatorilor de droguri acces în propriile locuințe.

Doi bărbați, în vârstă de 37 și 38 de ani, au fost reținuți de polițiștii sectorului Rîșcani din capitală, fiind bănuiți că și-ar fi transformat propriile apartamente în spelunci.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, în urma măsurilor speciale de investigație s-a stabilit că suspecții le ofereau consumatorilor acces în propriile locuințe, unde aceștia puteau consuma substanțe narcotice. Totodată, bărbații ar fi pus la dispoziția vizitatorilor droguri și dispozitive improvizate utilizate pentru consumul acestora.

În timpul perchezițiilor efectuate la domiciliile suspecților, polițiștii au depistat și un tânăr de 20 de ani care prezenta semne evidente de intoxicație cu substanțe narcotice. De asemenea, au fost ridicate mai multe dispozitive artizanale pentru consumul drogurilor și alte obiecte relevante pentru anchetă.

Cei doi suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore și sunt cercetați penal. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la șapte ani.


Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea altor persoane implicate.


Citește mai departe

Moldova

Bacalaureat „cumpărat”? Percheziții CNA într-o schemă cu certificate internaționale pentru examenul la informatică.

Scandal de proporții în sistemul educațional. Cel puțin 15 elevi și studenți ar fi obținut, contra cost, certificate internaționale pentru a scăpa de BAC-ul la informatică și a primi nota „10” din oficiu. Ofițerii CNA au desfășurat percheziții într-un dosar de corupție ce vizează persoane implicate în organizarea acestor examene.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, în perioada martie–aprilie 2026, un profesor implicat în organizarea examenelor internaționale, împreună cu alte persoane, ar fi pus la punct o schemă ilegală prin care elevii și studenții puteau obține certificatele fără a susține corect probele.

În schimbul banilor, suspecții ar fi garantat promovarea examenelor și eliberarea certificatelor necesare.

Sumele cerute variau între 3.500 și 12.000 de lei, în funcție de „serviciile” oferite.


În urma investigațiilor, oamenii legii au identificat 15 elevi și studenți care ar fi beneficiat de această schemă.

Potrivit probelor, aceștia ar fi obținut certificatele prin eludarea procedurilor legale, după care le-ar fi prezentat autorităților competente pentru a obține nota 10 din oficiu la bacalaureat, la disciplina informatică.

Astfel, fără a susține examenul în mod real, aceștia ar fi beneficiat de rezultate maxime.


În prezent, acțiunile sunt investigate sub aspectul infracțiunilor de luare și dare de mită în proporții considerabile, iar perchezițiile continuă pentru acumularea probelor și identificarea tuturor persoanelor implicate.

Între timp, autoritățile din educație anunță posibile consecințe pentru cei vizați.

Ministrul Educației, Dan Perciun, a declarat că notele de 10 obținute la bacalaureatul la informatică ar putea fi anulate în cazul în care se confirmă neregulile.


Oficialul a precizat că aceste certificate sunt emise în baza unor standarde internaționale stricte, iar nerespectarea regulilor atrage sancțiuni.

DAN PERCIUN, MINISTRUL EDUCAȚIEI: Aceste centre sunt, în mod normal, internaționale. Dacă nu sunt respectate regulile stabilite în procesul de certificare, se aplică sancțiuni. Acolo unde s-au comis abateri în eliberare, acele certificate urmează să fie anulate.”


Potrivit ministrului, aceste măsuri sunt necesare pentru a proteja integritatea sistemului de evaluare și pentru a menține standardele educaționale.

Ancheta este în desfășurare, iar persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției.

Citește mai departe

Moldova

Imagini șocante: O femeie a ajuns la spital după un accident violent produs în apropiere de orașul Fălești.

Accident de groază în apropiere de orașul Fălești. O femeie a ajuns la spital după ce mașina pe care o conducea s-a izbit frontal cu o camionetă. Coliziunea violentă s-a produs în seara zilei de 15 iunie, însă cazul a devenit cunoscut abia acum, după ce în spațiul public au apărut imagini cu momentul producerii accidentului.

Publicat

În secvențele video surprinse de o cameră de bord se vede clar cum s-a întâmplat totul. Inițial, șoferul unei camionete iese la o depășire, peste linia continuă, și circulă cu viteză. Însă, într-o curbă periculoasă, acesta se lovește frontal de un automobil care venea din sens opus.

Din aceleași imagini se vede că și șoferița ar fi pătruns, la rândul ei, peste banda delimitatoare.

Potrivit datelor oficiale ale poliției, impactul s-a produs după ce femeia de 30 de ani ar fi ajuns pe contrasens într-un sector de drum cu marcaj longitudinal continuu.


În urma coliziunii, aceasta a rămas încarcerată, fiind nevoie de intervenția salvatorilor.

Pompierii au intervenit la fața locului și au efectuat lucrări de descarcerare pentru a o extrage dintre fiarele contorsionate.

Ulterior, victima a fost preluată de echipajul medical și transportată la spitalul raional Fălești, cu diverse traumatisme.


Șoferul camionetei, un bărbat de 31 de ani, precum și pasagerii acestuia nu au avut de suferit.

Poliția investighează cazul pentru a stabili circumstanțele exacte ale producerii accidentului.


Citește mai departe

topul săptămânii