Rețele de socializare

Moldova

Un tânăr ucrainean, reținut la Căplani după trecerea ilegală a frontierei de stat

Angajații Direcției regionale Est au reținut un tânăr ucrainean care a trecut ilegal frontiera din Ucraina în Republica Moldova.

Publicat

În cadrul cercetărilor preliminare s-a aflat că acesta a fost condamnat de patru ori pe teritoriul Ucrainei pentru comiterea infracțiunii de furt.

În data de 6 iulie a.c., polițiștii de frontieră din Căplani au fost alertați de către populația locală, precum că în sat a fost văzută o persoană necunoscută, ba mai mult că aceasta prezenta un comportament suspect.

Imediat a intervenit patrula Poliției de Frontieră, reținând la ieșirea din localitate un bărbat care nu a putut prezenta acte de identitate. La sediul Sectorului, unde a fost condusă persoana pentru desfășurarea cercetărilor, s-a stabilit că este un cetățean al Ucrainei de 36 de ani, domiciliat în regiunea Kirovograd.


Din spusele cetățeanului s-a aflat că se deplasa la niște cunoscuți din Chișinău. Bărbatul și-a recunoscut vina, justificându-și trecerea clandestină a frontierei prin faptul că legal nu era să reușească, deoarece are probleme cu legea pe teritoriul Ucrainei.

Polițiștii de frontieră au întocmit proces-verbal de audiere și constatare a infracțiuniii prevăzute de art.362 alin.1 Cod Penal al R.Moldova. Ucraineanul este reținut în izolatorul de detenție provizorie al IP Căușeni, iar în după amiaza zilei de astăzi urmează, conform acordului de readmisie dintre state, să fie transmis autorităților ucrainene.


Moldova

/VIDEO/ Reținuți cu droguri în buzunare: Doi tineri din Bălți, prinși în flagrant în sectorul Buiucani.

Doi tineri din Bălți, de 18 și 19 ani, au fost reținuți și plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, după ce au fost prinși în timp ce plasau droguri în ascunzișuri, în sectorul Buiucani al Capitalei. Cei doi erau, de fapt, curieri pentru un magazin online de droguri, administrat prin aplicația Telegram.

Publicat

Informațiile despre activitatea ilegală au ajuns la polițiștii de la Inspectoratul Buiucani printr-o sursă operativă. Oamenii legii i-au urmărit și i-au documentat, iar în momentul în care plasau pachețelele suspecte în locuri ascunse, au intervenit.

În urma perchezițiilor corporale, asupra celor doi au fost găsite zeci de pachețele ambalate cu bandă adezivă, care conțineau droguri de tip PVP – o substanță psihotropă extrem de periculoasă.

Și la domiciliile suspecților, oamenii legii au descoperit un adevărat „kit” de distribuție: aproximativ 60 de grame de droguri, un cântar electronic, benzi adezive și pliculețe zip-lock, folosite pentru ambalare.


Cei doi riscă între 7 și 15 ani de închisoare, conform legislației în vigoare.
Cercetările continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în rețeaua infracțională.


Citește mai departe

Moldova

Minor pe motocicletă, tamponat la Tomai: La volanul mașinii implicate ar fi fost primarul localității.

Impact violent pe un drum din satul Tomai, raionul Leova! Un adolescent de doar 14 ani a ajuns la spital, după ce motocicleta pe care o conducea a fost lovită de un automobil de teren. Potrivit informațiilor preliminare, la volanul mașinii s-ar fi aflat chiar primarul localității.

Publicat

Totul s-a întâmplat în după-amiaza zilei de 3 iulie. Bărbatul de 68 de ani circula regulamentar pe drumul principal al satului, în timp ce minorul ar fi ieșit de pe un drum secundar, moment în care cele două vehicule au intrat în coliziune.

În urma impactului, adolescentul a fost rănit și transportat de urgență la Spitalul Raional Hîncești. Testele cu aparatul Drager au arătat că niciunul dintre conducători nu consumase alcool.

Ancheta a scos la iveală că motocicleta nu era înmatriculată și nu avea acte, iar băiatul nu deținea permis de conducere.


Redacția noastră a încercat să obțină un punct de vedere oficial din partea edilului, însă până la această oră, nimeni nu a răspuns la telefon.

Poliția investighează în continuare toate circumstanțele în care s-a produs accidentul și urmează să stabilească cine se face vinovat de producerea acestuia.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Prejudicii de milioane la buget: O asociație patronală, vizată într-o amplă anchetă a PCCOCS.

O asociație patronală, care activa în domeniul reciclării deșeurilor, este în centrul unei anchete de proporții, după ce procurorii PCCOCS, împreună cu inspectorii de la Serviciul Fiscal de Stat, au descoperit o schemă uriașă de evaziune fiscală și spălare de bani.

Publicat

Potrivit primelor informații, faptele s-ar fi desfășurat în perioada 2020–2024, iar prejudiciul adus statului se ridică la peste 11 milioane de lei.

Asociația ar fi obținut profituri consistente, însă fără a respecta cerințele legale impuse entităților comerciale. Aceasta s-ar fi eschivat de la înregistrarea în calitate de plătitor TVA, nu a prezentat declarațiile fiscale și nu a achitat taxele aferente, generând astfel pierderi uriașe la bugetul de stat.

În cadrul investigațiilor, oamenii legii au efectuat percheziții la mai multe adrese, de unde au fost ridicate documente contabile, înscrisuri și alte obiecte ce constituie probe relevante pentru urmărirea penală.


Ancheta este în plină desfășurare, iar autoritățile urmează să stabilească toate persoanele implicate și dimensiunea exactă a prejudiciului.


Citește mai departe

topul săptămânii