Moldova
/VIDEO/ Alte trei terenuri cu cânepă, descoperite în cadrul operațiunii „MAC-2020”
Acțiunile comune pe linia depistării și nimicirii plantațiilor de canabis, întreprinse în cadrul operațiunii „MAC-2020”, continuă la frontiera de stat. Ca rezultat, în ultimele 24 de ore, au fost identificate trei loturi de teren pe care creșteau plante asemănătoare cânepei.
Polițiștii de frontieră în colaborare cu reprezentanții Inspectoratului de Poliție Taraclia au acționat conform unei informații operative în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Basarabeasca, unde pe o întindere de 150 metri s-au depistat mai multe tufe de cânepă. Plantele creșteau pe marginea unui lan de grâu, ce aparținea unui locuitor al satului Tvardița. La fața locului s-a constatat că lotul de cânepă nu era plantat special și îngrijit, fapt ce s-a luat decizia de nimicire, prin ardere.
Un alt lan de cânepă, care creștea pe o suprafață de 0,5 hectare, a fost descoperit pe direcția localităților Leova-Bumbăta. Identificarea terenului cu cânepă a fost posibilă în urma unei cooperări dintre angajații Sectorului Poliției de Frontieră Leova și cei din Inspectoratul de Poliție Leova. Plantele au fost smulse și arse, totodată terenul a fost prelucrat cu pesticide pentru a exclude o eventuală creștere.
Echipa mobilă a Direcției regionale EST, fiind în misiune de serviciu pe segmentul de competență al Sectorului Poliției de Frontieră Tocuz a depistat, pe un teren neprelucrat, plante asemănătoare cu canabis. Un număr de 1250 fire de cânepă au fost smulse și arse la fața locului. În continuare, polițiștii de frontieră cercetează cazul în vederea elucidării circumstanțelor.




Moldova
Bărbat ucis cu o țeavă, la Ungheni. Suspectul, în vârstă de 34 de ani, găsit mort în podul casei
Un tânăr s-ar fi sinucis, după ce ar fi omorât în bătaie un bărbat.
Cazul a avut loc noaptea de 10 decembrie curent, în jurul orei 21:00, în localitatea Cornești, din raionul Ungheni, susțin sursele PulsMedia.MD apropiate anchetei.Astfel, potrivit surselor, victima s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 37 de ani.
Acesta ar fi consumat băuturi alcoolice împreună cu un individ în vârstă de 34 de ani. Fiind în stare de ebrietate, în urma unui conflict iscat din motive încă nestabilite de anchetă, individul de 34 de ani ar fi bătut cu bestialitate victima lovind-o de mai multe ori cu o țeavă metalică de aproximativ 60 de cm peste diferite părți ale corpului, inclusiv în regiunea capului și spatelui.
În urma traumatismelor grave, bărbatul a decedat pe loc până la venirea ambulanței.
Oamenii legii au început a documenta cazul pentru a stabili locul aflării ucigașului, însă din nefericire l-au găsit pe acesta ieri-dimineață, în jurul orei 08:45, spânzurat în podul unei case din aceeași localitatea în care a fost comisă crima.
Poliția din Ungheni cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele.
Moldova
10,7 tone de margarină toxică, distruse de ANSA: nivelul contaminanților depășea norma de aproape trei ori
ANSA a nimicit un lot uriaș de 10 720 kg de margarină după ce testele au arătat depășiri masive ale contaminanților 3-MCPD și ale esterilor grași: în total 8600 µg/kg, față de limita admisă de 2500 µg/kg, adică de aproape 4 ori mai mult decât norma.
Lotul neconform a fost pus sub reținere oficială și trimis la o fabrică de prelucrare a uleiurilor uzate, unde produsul a fost neutralizat astfel încât să nu mai poată fi utilizat în alimentație. Inspectorii ANSA au monitorizat întreg procesul, iar cazul ridică semne grave privind siguranța grăsimilor vegetale rafinate.
De reținut: margarina cu depășiri ale contaminantului 3-MCPD nu poate fi folosită în alimente și nu se admite amestecarea ei cu alte uleiuri conforme.
Moldova
Escrocherii din penitenciar: Nouă deținuți furau conturi de WhatsApp și cereau bani din numele victimelor
Poliția Capitalei a dat peste o schemă de escrocherii care pornea chiar din spatele gratiilor. Nouă deținuți, cu vârste între 23 și 35 de ani, sunt bănuiți că au pus la punct o rețea prin care furau accesul la conturile de WhatsApp ale unor persoane, apoi cereau bani de la rudele acestora, sub pretexte urgente.
În doar câteva episoade identificate până acum, prejudiciul depășește 270.000 de lei. Banii ajungeau pe cardurile unor complici aflați în libertate, care redistribuiau sumele pentru a ascunde urma tranzacțiilor.
Schema a ieșit la iveală după percheziții în Penitenciarele nr. 13 și 18, unde au fost găsite telefoane mobile folosite ilegal, cartele SIM, carduri bancare și notițe cu rol în organizarea fraudei.
Cei nouă deținuți sunt cercetați penal, iar dacă vinovăția le va fi demonstrată, ar putea primi până la 8 ani în plus de închisoare. Ancheta continuă, iar polițiștii verifică dacă gruparea a fost implicată și în alte cazuri similare.
-
Moldova3 zile în urmăȘoferul care a fugit după tragedia de la Mihăileni, prins după 20 de zile. O tânără a murit, alta a supraviețuit
-
Moldova4 zile în urmăIncident grav la frontiera Lopatnic. Un polițist de frontieră și-a tras din întâmplare un glonț din arma din dotare
-
Moldova4 zile în urmăBărbat din raionul Anenii Noi, reținut pentru uciderea mamei sale de 81 de ani
-
Moldova7 zile în urmă/ÎN CĂUTARE/ Căutată cu disperare de rude: Tânăra care apare în imagini a plecat de acasă și nu s-a mai întors.
-
Moldova3 zile în urmăDoi moldoveni, reținuți la frontiera română. Unul era căutat pentru tentativă de omor, altul – pentru abuzarea unui minor
-
Moldova3 zile în urmăAccident violent cu o ambulanță la Moscovei. Șoferul vinovat a fugit și este căutat
-
Moldova7 zile în urmăAu omorât un consătean, apoi au dat foc cadavrului. Un minor și un tânăr de 26 de ani, reținuți
-
Moldova4 zile în urmăTânăra dispărută în Chișinău, găsită moartă într-o fâșie forestieră din apropierea șoselei Balcani
